miercuri, 31 octombrie 2018

La 70 de ani. Tabletă


Când m-am descoperit pe reticul, minuscul, am ales linia gradată care duce spre nord, dar n-am găsit alt vehicul decât, pe calea ferată o locomotivă… Aştepta lascivă între două TAB-uri ce-i ţineau de urât. Vă jur că n-am dat filodormă!...

Mi-am făcut cruce şi am urcat la bord. Ca o săgeată înaintam cu norii de aburi împrejur şi cu TAB-urile ridicate pe platformă.

În primul sezon mi s-a părut călătoria uşoară. Opream în fiecare gară un minut şi în joacă mai anexam un vagon. Priveam norii cum desenau firesc arabescuri pe geam …

Garnitura în timp a devenit lungă şi grea. Locomotiva deja abia se mai urneşte, fierul ca fierul, vai(!)… Nori negrii au acoperit cerul. Nu se mai zăreşte nici o stea şi plouă. Se inundă calea ferată.

Priveam fix pe geam o secundă-două, cum deraiam…

Dacă aş trage cu TAB-urile?... poate se colmatează jgheaburile şi în răstimp, descopăr al cincilea anotimp…

biblioteci virtuale





privind dint-o parte
ochiul meu desenează
un vitraliu de frunze
galben-roșii
mișcate de îndeletnicirea
stăruitoare a unor vrăbii
patru-cinci
niciodată nu ai
o estimare exactă
nu le poţi număra
prinse în jocul
unei gimnastici
aparent dezordonate
ce leagă zborul scurt
într-o logică doar de ele știută

copacul acela e un soi
de bibliotecă

poate că vrăbiile mele
în sala lor de lectură
citesc cu pasiune
cărţile fundamentale

par concentrate
să înţeleagă semnele
hieroglife invizibile
ochiului meu imund

sunt straturi a căror
fior sau sens
trebuie recuperat
și așezat pe rafturi
într-o ordine anume

mișcând cu ciocul
deschid tainiţe
legături noi
încă neexplorate
norduri

când și când
par a fi descoperit
o imagine unică
o metaforă nepereche
și se strâng
ciripind
s-o împărăţească
împreună

ore întregi
cu o încântare vizibilă
lipsită de patimi

apoi într-o detașare
dementă
fiecare se retrage
în nordul de înger

31 octombrie 2012. 
Din volumul Norduri

marți, 30 octombrie 2018

ochiul magic


ochiul magic,

clipește scurt
depășind iminenţa realităţii

lumina taie pieziș
cadrul umple ca o explozie
resorturi nebănuite

dincolo de așezarea firească
a straturilor de aer
pânza poroasă a filtrelor
absoarbe umbrele
și artistul  sparge
coaja sâmburelui

încântarea desfată
o fracţiune de secundă timpul
înţepenește strivit

apoi soarele roșu
se ridică pentru toţi muritorii
deasupra nopţii celei scurte

crenelurile castelului
depun mărturie
că altarul munţilor s-a deschis
pentru slujba de dimineaţă

calul gata pregǎtit
își potrivește pașii
cu drumul muntelui

în vale unde s-a oprit săgeata
va trebui sǎ escavăm adânc

(al cincilea anotimp, volum in pregatire)

duminică, 28 octombrie 2018

Invitat de onoare la Festinul împăratului



Semnul lui  Marius Copil cu degetul arătător către Dumnezeu de la finalul setului 2, a vrut să însemne, „Doamne de ce m-ai pedepsit şi n-ai fost lângă mine!?... De parcă Dumnezeu Însuşi cu răsuflarea unui miel ar fi abătut, de trei ori la rând, mingea să nu atingă tuşa. Vorba lui n-a rămas în vânt şi a primit un răspuns.

„Copile fii răbdător şi ţi se va deschide negreşit curând şi ţie uşa!” Şi a continuat de parcă n-ar fi fost de-ajuns „Şi ar mai fi un motiv să nu te grăbeşti, învaţă mai întâi să ridici microfonul în stativ, când vorbeşti! Ia aminte la vulpoiul Federer, dacă vrei să ajungi ca el!”

L-am văzut apoi pe Marius, destins, împărţind copiilor medalii şi împrietenindu-se cu ei, după ce toată săptămâna şi-au ferit picioarele, să nu le fie atinse cu trasoarele…

A fost frumos şi aproape că nu se făcea să-i strici la el acasă festinul, împăratului!

Felicitări Marius!!! şi de mâine cneazule Pavel, nu-l scăpa din mâini pe acest COPIL!

Copil mare


Săptămâna care în mod normal trebuia s-o aducă pe Simona Halep la rampă, în Turneul Campioanelor şi n-a mai fost să fie datorită unei nedorite accidentări, ne-a oferit în compensaţie o plăcută surpriză şi ne-a făcut să ne amintim vremurile de poveste când prin Ilie Năstase împărăţeam lumea bună a tenisului. Venit din calificări, artileristul arădean Marius Copil, a întâlnit într-o săptămână de mare excepţie, forma sportivă cu tăria lui morală, reuşind să se autodepăşească şi să nu intre în panică, atunci când succesul se întrevedea iminent în înfruntarea cu nişte adevăraţi coloşi. Îi ştiam serviciul teribil, în gândul meu apreciasem cu alte ocazii, că acest Copil matur, nu a reuşit să-şi capaciteze toate posibilităţile de creştere.
Căutând explicaţiile miracolului, învederat în faţa noastră de-a lungul Turneului de la Basel, descopăr fără sforţări, noutatea care l-a putut motiva într-atât încât să se poată simţi între coloşi, ca între partenerii de joacă din copilărie, cu care se dăduse de veri, ciocnind cănile de pământ pline cu cireşe. „Cneazul” Pavel cred, venit ca antrenor în echipă în ultimele luni, este singurul după Năstase, care ştia drumurile în caţă spre platourile înalte. Cu siguranţă el l-a învăţat să se poarte, cum să scoată cocoşeşte pieptul în faţă, să mângâie mingea de tenis, sau să o lege cu aţă când devenea oportun, sau s-o zguduie cum ştia el mai bine când exploda serviciul din tun.
Înainte de Zverev, 5 ATP, românul a trecut de două tururi de calificări și apoi i-a învins pe Ryan Harrison, 59 ATP, Marin Cilic, 6 ATP, și de Taylor Fritz, 57 ATP. Dar ca să fie cu adevărat de excepţie săptămâna după şase zile de muncă răsplătită din plin, destinul i-a pregătit o duminică de sărbătoare, finala cu Robert Federer!...
Ce-ar mai fi de zis?... Să aşteptăm finala!