Într-un tezaur al clipelor magice pe
care timpul și memoria sportivă le capitalizează și le sărbătorește semnificația
și strălucirea, în fiecare an, pe fila de calendar a zilei de 13 iulie, din
2019 încoace, stă înscris cu mândrie numelui SIMONEI HALEP, înveșnicit pe iarba
de la WIMBLEDON.
2 pagini de blog de atunci, când a
învins-o pe Serena Willeiams în mai puțin de o oră, 6-2/ 6-2 și o imagine de
acum ca invitat de onoare.
Mulțumim Simona pentru tot!
VOTKA BELUGA
Lamentația unui pescar
Să fii pescar
într-o lotcă
şi să constați
că apa
din mare
e votcă.
Să vezi valul
cum vine
izbind furios
ca un marfar
deraind
de pe șine
Tu curajos
să-l cinstești
asmuțind
însetat
animalul
din tine.
Ajuns în rai,
somnul ăl mare,
mort de viu
mă trezesc
cu Domnul
în cort.
Îi vorbesc cu
diplomație,
mă port ca un
fiu între fii
lecuit
de beție.
Doamne
nu te necăji,
ai răbdare
şi ascultă-mi ruga
până
la sfârșit.
Am rău de mare
dobândit.
Nu-mi trece!
Da’ aici în rai
nu voi fi la fel
de calicit
Sper să-mi dai
un pârău
mititel, cât Azuga,
să nu sece
şi să curgă pe el
numai
Votka Beluga
—
Ce faci Adrian?
—
Ce să fac? Niște
câmpuri cu maci, niște dealuri...
—
Îmi dai mie
muntele acela înaltul, de unde a coborât elefantul care trăia într-o nucă?
—
De ce nu?…
Altfel nucul se usucă la umbra lui, dacă nu e darnic. Da tu ce-mi dai la schimb
pentru el, Guștere!
—
Îți dau catetele
egale, ale unui triunghi isoscel, una-i de ceară, cealaltă de miere, pe care urcă
și coboară în tăcere să pună țiglă pe casă, un guștere anodin...
—
Puțin, foarte
puțin!... Că muntele meu de granit e vrăjit …
—
M-am gândit, îți mai dau două mere
ionatane de la mine din Merișani și mă fac paharnic. Ai încercat vreodată,
Adriane, mușcătură de măr, în vin?... Aduc acum să închinăm două stacane.
Şi tot așa am vorbit cu argumente, până ce literalmente înțelesul a rămas
în pom...
Cum să-i zici LA MULȚI ANI! altfel, unui munte de OM!?
FĂRĂ POEZIE VIAȚA E UN CHIN!
Nu-mi aduc aminte ca înainte de decembrie 89
să fi scris poezii patriotice așa cum cereau vremurile de atunci. Am dovada acestui
fapt pentru că securiștii au adnotat corect într-un raport din Dosarul
de urmărire informativă (DUI), Nr. 1594 / 4 octombrie 1971 / „Albaştrii” Cotă
CNSAS: I 204366, în cadrul procesul de demascare publică intentat „dușmanilor
poporului” (ăștia eram noi un grup de elevi și studenți cu înclinații spre
literatură care voiam să scoatem la Pitești o revistă literară sub numele de
Albastru).
Eram condamnați în acel simulacru
de proces public în fața unei săli arhipline cu spectatori din activele UTC și
de partid, aduși cu autobuzele de prin școli și întreprinderi, nu doar pentru
vina că ascultam postul de radio „Europa Liberă”, dar mai și scriam o proză absurdă
sau o poezie pesimistă, în vers alb, elogiind modul de viață și valorile occidentale...
După 89 am mai comis-o, patriotic vorbind, pentru
că orizontul manifestărilor poetice s-a lărgit considerabil cu accepțiunea că
dacă există valoare, implicit există și patriotism.
Totuși îmi amintesc de o excepție și despre povestea
acelei singure poezii patriotice sub semnătura mea și despre ea am să vă
relatez aici. Poezia se intitulează Manifest și pentru că e scurtă, o voi
reproduce integral.
Manifest
Tinerețe fără
bătrânețe
și viață fără de
moarte
Învață și dă mai
departe
istoria acestui
râu
acestui ram
acestei pietre...
Învață sângele
cum se resfiră
acestui brâu de
munți
acestui neam
acestei vetre...
Învață fiule
și respiră
Prin
1965 debuta în Televiziunea Română o emisiune de excepție Dialog la distanță,
o adaptare autohtonă a unui format italian, Campanile Sera. Realizatorul și
prezentatorul emisiunii era teatrologul și omul de televiziune Mihai Florea
(cunoscut și pentru alte mari proiecte TVR, precum „Steaua fără nume” și
„Floarea din grădină”)
Dialogurile
la distanță se desfășurau sub forma unei competiții artistice de amatori, între
regiunile istorice și administrative ale României socialiste, înainte de
reforma județelor din 1968.
În ediția de
duminică 27 martie 1966 s-au confruntat reprezentanți ai Regiunii Argeș cu cei
ai Regiunii Mureș-Autonomă Maghiară. Acea
ediție a rămas celebră deoarece a marcat debutul absolut pentru două
nume uriașe ale culturii românești, care au reprezentat Argeșul ca artiști
amatori: Florin Zamfirescu (pe atunci elev de liceu), câștigătorul marelui
premiu al ediției, recitând cu un succes răsunător poezia „Legenda mănăstirii
Argeș” și Dida Drăgan, „vocea de flacără a muzicii românești” care debuta ca
interpretă în echipa aceleiași regiuni.
Nu mai țin
minte cum am ajuns în studiourile televiziunii, cine m-a ales pe mine dintre
tinerii membrii ai cenaclului Liviu Rebreanu să reprezint Argeșul. Tocmai se
publicase în ziarul local piteștean o pagină cu poezie și de pe foaia aia de
ziar, Manifestul meu se potrivise probabil cu viziunea regizorală.
Cert e că
la filmare m-a cuprins emoția singur pe scena aia mare din studioul de la
București și după prima strofă am uitat continuarea. Am depășit momentul și am
reluat textul de la început. După ce am terminat, Tudor Vornicu, celebrul Tudor
Vornicu a venit la mine și mi-a strâns mâna!
Bravo
tinere, ai procedat ca un profesionist reluând poezia întreagă. Emoția o tăiem
la montaj.
1.13. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
ION TOMA IONESCU
Notă/ Închei aici
un proiect care a cuprins în partea de proză gânduri notate în Jurnalul meu de
pe blog, iar partea de poezie este extrasă din volumul în curs de apariție la
Editura Hoffman, Fotografii mișcate. Reverențe lirice.
Cea de-a 13 postare
din ciclu este a autorului Ion Toma Ionescu, ghinionistul de serviciu.
·
Cifra 12 reprezintă simbolul fundamental
al ciclului complet, al ordinii cosmice și al măsurării universale a
timpului.
·
Anul solar este împărțit în cele 12
cicluri complete ale lunilor.
·
În astrologie cerul e divizat în 12
semne zodiacale, marcând călătoria soarelui pe parcursul unui an.
·
Zodiacul chinezesc: măsoară timpul în
cicluri mari de 12 ani, fiecare an fiind guvernat de un animal
diferit.
·
La echinocțiu orele de lumină și
cele de întuneric stau în cumpănire egală, câte 12.
Putem spune că
12 este perfecțiunea divină și cosmică, încheierea naturală a unui
proces înainte de a începe alt proces al ciclului. Si am putea continua desigur
exemplificând cu cei, 12 Apostoli, cele 12 Porți, sau cei 12 Îngeri din
doctrina creștină, sau cei 12 Zei ai Greciei antice, până la cele 12 perechi de
coaste din scheletul corpului uman sau cele 12 steluțe de pe steagul european
al Uniunii...
Primii care au
făcut legătura între cifra 12 și astre, au fost matematicienii Mesopotamiei,
nicidecum poeții.
De fapt unde
doream să ajung înșiruind aici, mai mult sau mai puțin anapoda, un răspuns la o
remarcă a unuia dintre marii prieteni al scriitorilor, în fața căruia mi-am
manifestat și îmi manifest în continuare reverența(!), pe numele său de
Director al Editurii HOFFMAN, domnul Andy Barcan.
“Domnule Ionescu, NICI LA
PRIMA CARTE CRED CĂ NU AȚI FOST ATÂT DE NERĂBDĂTOR!”
Da, dar aceasta
pe care o aștept acum să apară, Fotografii mișcate. Reverențe lirice,
dedicată prietenilor mei, este cea de-a 12-a carte de poezie pe care am comis-o
ca autor. Timpul se grăbește și nu e despre perfecțiune, e despre scriitori,
dintre care unii sunt mai grăbiți să-și întreacă timpul, ca să devină mai
repede nemuritori. Dovadă că în loc să am pe copertă 12 fotografii cum am
prevăzut la început, a trebuit să afișez la sfârșit, 15...
.png)
1.12. DIN
JURNALUL MEU CU PRIETENI.
DANIEL MARIAN . Kabakum 25 iunie 2026.
Notă/ Reiau aici un proiect care cuprinde în partea de proză gânduri notate în Jurnalul meu de pe blog, iar partea de poezie este extrasă din volumul în curs de apariție la Editura Hoffman, Fotografii mișcate. Reverențe lirice.
Ce ți-e şi
cu prietenii mei scriitorii!... Îți trimit cărțile lor şi-ți rămâne doar să le citești,
să te bucuri de ele şi să le rămâi dator. Dator mai ales când alde Daniel
Marian ți-a trimis o carte de-a sa de succes, spre exemplu Călăreții din
zorii unei iubiri amânate, și îți mai scrie în compensație, cu multă
grație și cea mai originală cronică la o carte de poezie iconică, de-a ta.
Titlul
volumului, sclipitor de altfel, al lui Daniel Marian, pare să fie mai lunguieț din
fire cu o vocală după părerea mea. Puteau fi amânați zorii dimineții, până ce
călăreții scurtau din iubire coada virginală a cometei!..
Cum ar zice mușteriul de guștere
al meu, cel mai cel dintre isteți, din neamul gușterilor vorbăreți, la ei la
reptile din fericire se regenerează coada în treizeci de zile, ca nouă!..
Motoul după
cum spuneam, ninge, plouă, este fără îndoială genial.
pe capra
de la dric
am pus
un ibric…
Cum să stai,
vai steaua(!), să-ți bei singur cafeaua turcească? Pui în stacane de pământ vin
curat și vin eu cu amicii mei la masă. Nu lași omul singur la necaz să iubească
amânat(!) Dai din mână în mână în cerc rotund damigeana pântecoasă și scurgi
până la fund din ea, Feteasca Grasă. Si dacă nu te-ai săturat și nu-ți pasă, mai
ceri un rând de beri...
Îți iei ce vrei şi mai ales cât îți trebuie, de la Daniel
Marian!
într-o ordine firească a lucrurilor și ființelor
Dumnezeu trăiește
ca să ne îngroape pe toți
Şi cât de bine se descrie singur Daniel:
cunosc un om care dă din aripi
el spune că nu vrea să-şi ia zborul
dă din aripi pentru a rămâne pe loc
în timp ce văzduhul îl trage spre el
Mulţumesc Daniel Marian! Rămân dator!...
1.11. DIN JURNALUL MEU CU
PRIETENI.
FLORIN DOCHIA . Kabakum 24 iunie
2026.
Notă/ Reiau aici un proiect care
cuprinde în partea de proză gânduri notate în Jurnalul meu de pe blog, iar
partea de poezie este extrasă din volumul în curs de apariție la Editura
Hoffman, Fotografii mișcate. Reverențe lirice.
Nu știu cum a moștenit în destin
legendarul nume Dochia, poetul Florin, prințul de Câmpina! Ce știu sigur e că în
acțiunea preludă, când afrodiziacă se dezbracă de veșminte în splendoarea ei
nudă, poezia lui, simți vraja de parcă sub coaja cuvintelor se deschid cerurile.
Și toate domnițele poetese se strâng în jurul dumnealui să învețe cum poți
alunga fără cojoace, toate gerurile...
1.10. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
1.9. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
Întors
de la Conferințele Tribunei, unde cu ocazia împlinirii unei vârste, oamenii
minunați adunați de Mircea Arman în jurul său, l-au sărbătorit pe marele
prozator Nicolae Breban, m-am bucurat să aduc în rucsacul meu cu cărți, Frica
lui Nicole Breban cu autograf, romanul lansat în cadrul manifestărilor clujene.
Găsisem într-o prezentare sumară pe net, remarca unui confrate de care nu am ținut
cont, cum că Frica ar trebui citită cu creionul în mână, să-ți iei notițe
eventual, sau să subliniezi lungimi, teoretizări şi analize ne-necesare, pentru
a pune într-o lumină cât mai clară şi fără dubii, verdictul aspra
unui deceniu obsedant, acela al destructurării proprietății şi tradițiilor
satului românesc şi impunerea colectivizării agriculturii.
În
calitate de nespecialist, mărturisesc, nu am avut nevoie de creion şi nici nu
am rămas uimit de faptul că în cele aproape 700 de pagini, într-o tematică
intrinsecă, nu apare picior de țăran. O abordare pe care doar un Nicolae Breban
şi-ar fi putut-o permite cu orgoliul lui uriaș.
1.8. DIN JURNALUL MEU
CU PRIETENI.
FIRIȚĂ CARP
Notă/ Reiau aici un proiect care cuprinde în partea de
proză gânduri notate în Jurnalul meu de pe blog, iar partea de poezie este
extrasă din volumul în curs de apariție la Editura Hoffman, Fotografii mișcate.
Reverențe lirice.
Am
fost într-o călătorie intergalactică de plăcere, cu o navă a prieteniei
pilotată de Firiță Carp care tocmai ce împlinise 70 de primăveri. Toți
pasagerii urcați la bord primiseră gratuit, odată cu check-in-ul și un Timbru
de lipit pe suflet. Echipajul sub comanda lui Ștefan Mitroi, avea în
componență pe prim ofițerul Florin Dochia şi pe șefa de cabină Mioara Bahna,
care asigurau împreună un climat de rigoare, siguranță şi confort al zborului.
Așezat
la manșă, Firiţă privi mai întâi ca şi cum ar fi vrut să se închine, spre
tabloul lui Doru Dinu Glăvan, aflat în cabina navei, în stânga razei lui
vizuale periferice. Apoi verifică pe ecranele bordului prea plinul
rezervoarelor cu metafore şi kerosen, şi, își potrivi bătăile inimii în ritmul
turației liniștite a motorului, odihnitoare ca un tors de pisică. Își mișcă
ochelarii pe nas şi rosti cu glasul lui hâtru şi blând o frază scoasă din
context, aparent fără noimă, către cine vrea să-l asculte:
„Nu
e interzis să scrii despre fericire, dar seamănă cu o pierdere de vreme.
Ca şi când ai scrie despre aerul din jurul clopotniței bisericii din deal...”
Încă
odată ai dreptate, Don’ Firiţă! Şi ce frumos știi matale să vorbești despre
prietenie. Încercăm şi noi, dar nu ne iese!
Spre
seară am făcut escală şi ne-am cazat în hotelul unui astrodrom din Saturn,
ne-am spălat mâinile şi revigorat fața cu apă cu gheață la toaleta din cameră
şi rămași într-o ținută lejeră, am coborât în restaurant unde am fost serviți la
alegere cu o specialitate de homar albastru, gătită în stil mediteranean şi celălalt
opopțional o minune de coaste de miel la grătar, stropite cu vin din belșug.
Dimineață
am privit pe geam pista pregătită pentru decolare, marcată cu două șiruri de
timbre albe, lipite unul de altul, ce încadrau
marginile pistei cu două linii subțiri ca de de ninsoare rătăcită nimbau în
iunie sufletul curat al lui Don Firiță
M-am
uitat la Firiţă Carp, egal cu sine în grad de general. Aserţiunea sentenţioasă
şi irevocabilă a gradului, pe care nu-l purta la vedere, mi-a deconspirat-o
prima oară doamna Geta, unica directoare tutelară de la Librăria Mihail
Sadoveanu. O făcuse la o lansare de cărți în Săptămâna Editurii Detectiv
Literar, unde avusesem şi eu onoarea să lansez Dosarul Albaştrii.
Cum
călca generalul, linear în zăpadă(am călcat și eu linear când eram copil pe
calea ferată), ca un curs valutar ținut în adormire de bagheta magică a
guvernatorului băncii naționale, i-am văzut în privire, o firiță de luminiță, o
scânteiere de foc intensă şi densă ca clipitul farului scoțian din Bell Rock.
Era mulțumit că încă o dată i-a ieșit ce-a avut în plan!
*
Ca
persoană fizică, Don’ Firiţă poartă întotdeauna cu el o figură bonomă de înalt ofițer
militar. Are vorba domoală la modul obișnuit, sau după caz repezită, în
circumstanțe stresante de rebel. Asemeni o replică plină de haz, un oarecare
neastâmpăr, dar şi o rigoare în gestică, educată de uniforma purtată într-o viață
de om la granița estică. E sigur că Firiţă Carp, până şi-a pus în cuierul pom
haina militară, n-a făcut niciodată instrucție la câmp cu răcanii, în urma
ploii, cu salturi înainte şi culcat direct în bălți, – să-i ferească pe bieții
soldați neinstruiți de inamicul ce zbura amenințător cu drona la joasă înălțime,
sub perdeaua de nori.
Mai
curând, impresia mea e întrutotul neavizată, cred că a făcut parte în armată,
cu abilitățile încă păstrate – din serviciul spate. Ocupându-se cu succese de
aprovizionarea necesarului de vinuri alese; alb și roze, precum şi o cotă de șampanie
Zarea, elixirul de camuflaj la popotă pentru evenimente. Dar asigura eminamente
şi cartofii, şi fasolea pentru trupă, să ridice moralul celor care după o masă
copioasă, aveau în grijă fruntariile țării în beneficiu stării de siguranță
şi bine al națiunii. Știu că Don Firiţă nu se supără pe mine că dau din camera
cu secrete militare și de serviciu niscaiva elemente primare generatoare de
viciu, el având simțul umorului!...
Ne-am simțit bine
mereu împreună la evenimentele culturale care ne-au intersectat.
Am avut ocazia să
mă împărtășesc cu vinul casei, la editura dumisale, să mănânc sarmale și într-o
noapte până dimineață la ora șapte am conversat despre rostul în viață al
poeziei. Şi pentru că veni vorba de poezie, cititorule, ia de aici:
Se zice că la cincizeci de ani împlinești vârsta maturității, eleganței și frumuseții interioare. Fiica noastră Cristina Maria la momentul acesta când vorbim, are toate aceste atribute și încă altele pe deasupra. O spunem ca părinte în cunoștință de cauză, cu asupra de măsură și sunt parcimonios la cuvinte.
1.7. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
1.6. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
