FERMA GUŞTERILOR LA FINAL
Una lume slobodă ar putea ușor crede, răsfoind aceste FOTOGRAFII MIȘCATE,
că în capul meu de scriitor întârziat, nu e întotdeauna ce se întrevede în
imagini(aici la Baia Mare și Sibiu), mai trebuie să citești și în pagini scrise… să te apropii de adevărurile
promise!
S-ar putea face deja plângeri că între atâtea nuduri, îngeri şi poeți cu
poezia lor, eu am ales acum aici în plină zi de 24 răpciune, un pasaj din finalul
unui roman, Ferma Gușterilor, tot cu Maria ca personaj, căutând-o pe bune între
două lumi și trei Marii în mijlocul unei beții. Şi ce-am aflat într-un târziu
de la propria mea soție? Că nu mai pot să fiu îndeajuns de viu... Să fie de la
genunchi?...
*
Mi-a deschis ușa în living şi cu
adevărat a picat cerul pe mine şi probabil am simțit ce simțise Lenovo al meu,
laptopul, când i-a crăpat hardul de la implozie sau explozie ce-o fi fost. În
fața mea cele trei fermecătoare Marii blonde, drone vii, se ridicaseră şi se
învârteau nedumerite în jurul meu. Ba ar fi vrut să mă atace, ba să mă
dezbrace! Știu şi eu?...
Ce-o vrea Dumnezeu!
Am scos inspirat din geantă
fotografiile şi vinul. Atmosfera s-a înseninat pe loc. Ne-am așezat în jurul
mesei, am servit din pulpa de căprioară, mai mult eu, ele mai puțin spre deloc.
Ne-am amintit, am râs trecând prin toate stările, am băut vinul, mai că nu ne-a
ajuns(!), ne-am pus întrebările, fără să dăm ultimul răspuns, așteptatul
răspuns, cel care cu cât trecea timpul parcă se insinua stăruitor...
„Gustăm sau nu Paradisul deplin
împreună în patul lui Sicomet din dormitor?”
Trei iguane sa-MARII-tene,
vegetariene şi un guștere scorpion (născut în noiembrie), omnivor...
Ce destin! Ne-ar mai trebui măcar o
sticlă de vin!...
*
Am întrebat-o pe Oana deschis,
sorbind din cana de cafea dimineața în foișor, oarecum gomos și .
— Am avut un vis azi noapte, Oană. Visul frumos ce să
spun, nu regret nimic(!)... Tu ce crezi dragă, sunt un pic prozator, sau mai de
grabă poet?...
— Ești un Guștere păcătos cam fără
vlagă şi mai degrabă, nebun!..









Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu