Nu știu ce m-a reținut să scriu despre superba evoluție din ultima vreme a Soranei. Superbă zic, nu doar pentru nivelul tenisului etalat de-a lungul acestui întreg an, care, conform declarațiilor ar trebui să fie ultimul din activitatea sa și cu siguranță și-ar dori și ea, ne-am dori și noi, să-l încheie en fanfare.
Privindu-i armonia mișcărilor din teren ce sfidează cu eleganță trecerea anilor, silueta suplă, statuară, în vaporoasa rochiță galbenă și forța brațelor ce stăpânește racheta cu o liniște interioară de care nu o credeam capabilă, echilibrul cu care își dozează efortul și concentrarea în momentele dificile, gândesc pe bună dreptate în aceste zile, că are la dispoziție toate argumentele ca să nimbeze o carieră onorabilă cu străluciri întârziate, dar pe măsura adevăratului ei talent.
Hai Sorana! Hai că se poate! E încă liber locul de lângă Simona. Și să știți că ne bucurăm când vorbiți amândouă, una despre alta, atât de frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasați un semn dacă va plăcut