luni, 30 noiembrie 2020

Andrei

 


33. Andrei

azi-noapte
te-am văzut goală
între oglinzi
apele lor te încolăciseră
ca două pâraie gemene
se repezeau pe curmătură
între muncele rotunjite
de dogoarea verii
săreau stropi

abia de zăream
două mure
așezate simetric
în calea sălbăticiunilor
ochii mei doi
tocmai învăţaseră
să urle ca
puii de lup

spre dimineaţă
ai deschis fereastra
afară bântuiau strigoi
și crăpau pietrele în ger
grâul încolţise pe
pervaz și funia
de usturoi
atârna de cer
*
Implozie de
alb sub nori… E o criză
de bitum stelar.

(Tot din proiectul în pregătire - mica antologie - La Crucea de piatră)

duminică, 29 noiembrie 2020

Păcală parlamentar

 Din ciclul Povesti nemuritoare


 

I se urâse şi lui Păcală, după ce legase la gură sacii umpluţi cu prostia consătenilor, priponiţi de o piatră de moară şi îi scufundase pe toţi în Dunăre, pe rând la cererea lor expresă, în loc adânc măsurat cu prăjina, ca să se întoarcă de pe fundul apei bogaţi, mânând din urmă fiecare, cirezile cu vite spre gospodăria proprie.(Nu mă îndoiesc că ştiţi povestea Păcală în satul lui!).

          N-a fost de loc uşor, milos cum e, să îmbrace după aceea anteriul popii şi să se lase ales vornic. Lacom, popa ăl de drept, se aruncase în valuri printre cei dintâi, să ia grosul din ce lăsase Păcală să  mai ia şi altul…

          Şi a trebuit să meargă apoi bietul Păcală din casă în casă, să mulţumească vădanele pentru că-l votaseră ca primar, fiind singurul bărbat în viaţă şi pe deasupra cu portofoliu. Toate şi-au aruncat hanţele de doliu şi l-au înghesuit neruşinatele jos pe blana de vacă, să-şi spună oful şi să încerce, întinse pe spate, pantoful Cenuşeresei. (Ţineţi minte, după ce Păcală vânduse unui creştin cu nevastă mai slobodă, nu pielea ursului din pădure, ci pielea junincii sale de prăsilă şi s-a întors bogat, toată suflarea satului şi-a tăiat vacile fără milă să le vândă şi ei pieile la târg. Dar numai una era piele de vacă vorbitoare, cu şcoală, un fel de prooroc… cea a lui Păcală.  Acu’, ce să mai facă? Să le-arunce?... Le-au pus pe jos în loc de covoare, să le fie moale la picioare.

          Aşadar plictisit Păcală şi cam rupt de şale, l-a încercat necuratul de cele sfinte, s-a gândit să părăsească satul dumisale şi să candideze ca senator la parlamentare în iarnă, iar în viitor preşedinte.

          Şi a încălecat pe un cal de mare şi-a plecat la Olchim să cumpere covrigi cu sare de la povarnă. 

          Taman ieşise Pontonel pe Dealul, Negru de supărare în campanie, să scoată ţara pe sanie la plimbare cu Pro Europa şi pensionarii lui Ciolacu fugiţi din PSD. Când l-a văzut pe Popa Păcală, Pontonel parcă l-a văzut pe dracu şi şi-a scuipat în sân sugerându-i că vremile-s nefaste şi nu-i de săgă, numai el poate scoate bugetul cu copy-paste. Că ar fi bine să se retragă…

          Premierule, e suficient bănet pentru toţi! Dacă vrei poţi, să ne certăm n-are rost! Ţara la hoţi, că la ciocoi a fost!

          — Şi poporul? Ce facem cu ăia săraci?

          Poporul e prost, după vot îi punem în saci!

(Plai bălai – pamflet)

Sugestie la Sugestia lui Firiţă Carp

 

Ştim cu toţii ce era Agora la greci în antichitate. „În Piaţa publică venea regele purtând sceptrul şi în faţa poporului îşi făcea cunoscute hotărârile pe care le luase împreună cu nobilii. Poporul aclama cu ovaţii, sau dacă nu era de acord se exprima prin tăcere. Acea adunare publică se ţinea de trei ori pe lună dimineaţa. Toţi cetăţenii erau datori să fie prezenţi la întrunire. Cine venea târziu pierdea dreptul la indemnizaţie. Fiecare cetăţean avea posibilitatea să vorbească. Oratorul îşi punea pe frunte o coroniţă de mirt sau de măslin. Votarea se făcea prin ridicare de mâini. Exista şi o excepţie când numele celui ostracizat era scris pe un ciob, pentru că nu respectase legile politice şi, ca pedeapsă, se arunca în el cu roşii.”(Nu, nu e Matei 6:7-8... E Wikipedia, enciclopedia liberă)

Au evoluat oare de-atunci lucrurile? Ce este Uniunea Scriitorilor de azi în secolul XXI al pandemiei noastre?

Am citit acum o postare a confratelui Firiţă Carp, se pare ostracizat şi neprimit ca atare în Uniunea Scriitorilor.  

M-am împărtăşit şi eu din aceeaşi linguriţă cu prietenul meu, gustând ceva mai înainte decât el, din amarul nedreptăţii. Am recurs la depunerea unui dosar de primire în uniune, o singură dată în Filiala Piteşti, unde se pare că nici măcar nu a fost răsfoit, cu atât mai puţin să fie trimis spre aprobare la Bucureşti. Aveam atunci publicate patru cărţi de poezie şi patru de proză şi mi s-a spus să mă hotărăsc ce sunt, poet sau prozator. Nici acum nu m-am hotărât! Între timp numărul cărţilor s-a dublat, dar a rămas tot egal. Opt de proză, opt de poezie).

Harul de a fi scriitor nu vine din împărtăşania care o primeşti sau nu, din mâna unui prelat(lat. Praelatus; în traducerea mea, prea lat în umeri şi preaplin de sine). Harul nu se certifică de oricine; nici de cei din comisia de validare şi nici de critici, cu toate că aceştia din urmă, dacă sunt cinstiţi pot avea o contribuţie (Cinstiţi cu literă mare, nu cinstiţi cu licoare!).

Nu-l poţi dobândi, harul, nici pe prietenii! Harul e dat de Dumnezeu şi certificat doar de cititori(Numai în cazul acesta cititorii sunt mai presus decât Dumnezeu!).

Cu atât mai puţin mi se pare corect să întinzi mâna ca un milog şi să cerşeşti, sau să plăteşti ca să-ţi primeşti stipendia!

Din păcate, marea problemă este cum ajung scriitorii la cititori, când în marea lor majoritate sunt săraci şi nu au banii necesari să-şi finanţeze apariţia, pe speţele proprii a cărţilor, nemaivorbind de reţeaua de impresariat distribuire şi vânzare.

Nu-l plâng pe Don Firiţă, prietenul meu, că nu a primit legitimaţie. El are editură, tirajul asigurat pentru cărţile sale, notorietate, umor, har de la Dumnezeu, înţelepciune şi în primul rând multă dreptate când spune: „E ceva putred la Uniune!”

În oricare părţi din această lume şi dincolo de hărţi, orice agora literară, ar fi fost mândră să-l aibă pe Firiţă Carp la ea în călimară.

 

N.A. Mai spun doar atât, prietenilor literaţi, n-am apucat să spun tot. Ieşiţi din casă, la vot pe 6 decembrie, cât mai mulţi! Unii se vor strânge de gât… Nu lăsaţi votul altora, ar fi o eroare stilistică, şi, votaţi-l la Senat pe Adrian Alui Gheorghe. Poate împacă el comunitatea artistică şi o gândeşte altfel!

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Poem erata

 


 

Trebuie să revin cu uşoară tristeţe asupra unui fapt redescoperit azi. Nu mi s-ar fi întâmplat să uit astfel în tinereţe!... Şi nici să gândesc la fel înainte de pandemie!... Cu referire la recenta mea carte, Fotografii mişcate, am dat întâmplător peste un text ce s-ar fi potrivit de minune pe pagina dedicată lui Firiţă Carp. N-am cum să mai repar!...Am mai păţit-o similar la volumul de poezie Norduri, când am rătăcit din cuprins un poem important. Atunci am reparat cu înţelepciune, scriindu-l olograf pe coperta fiecărei cărţi şi botezându-l Poemul uitat, în loc de autograf.
M-am decis şi acum să ies frumos dintr-un vis urât şi, cu mărinimie, am să postez în beneficiul cititorilor textul cu pricina, mai jos, ca o erată. Oricum în contextul ăsta e mult mai norocos! Va fi citit mai devreme. Ia el lumina!. Cartea rămâne cu sigiliu şi izolată la domiciliu. Respectând pandemia va fi lansată nu ştiu când, mai târziu!...
*
Rătăcind pe străzile poeziei şi vinului
l-am descoperit prima oară pe Firiţă Carp.
Ne-a aşteptat conspirativ (se tăiase curentul),
cu o luminiţă în mână,
strecurată dintr-o lanternă de buzunar,
ca un adevărat detectiv literar
pregătit de o nouă aventură,
să ne-arate drumul spre cantonamentul
dumnealui de la editură.

Ne-a făcut pârtie cu lumina pe scări
în întuneric, nu se mai terminau scările,
pare că traversasem toate stările
din ţinutul siberic… De unde era să ştim,
vai, că la staţia de tramvai, Direcţia 9,
în acea noapte vom ajunge direct în rai?...

Fierbeau sarmalele la foc mic,
mămăliga bolborosea într-un tuci,
fasolea scotea vălătuci de aburi în altă oală…
Parcă se punea de-o răscoală
într-un festin cu haiduci!
Dochia în ţinută de gală,
ne aştepta cu eşarfa legată la gât
şi ilic negru elegant,
hotărât să ne întrebe galant
înainte să ne-aşezăm la masa bogată,
dacă ne-am luat poezia la noi?

Doar Cristina n-o avea,
dar ea era poezia însăşi, strălucitoare nu-i aşa?...
Dochia insista, era important de ştiut,
ne-a întrebat pe fiecare,
„Ai adus-o în cămaşă de noapte sau nud?
despre poezie vorbesc…”

Am prins nişte şoapte,
nu mă feresc să recunosc şi acum le aud
în parfum de mosc…
Ne-am făcut plinul cu bunătăţi,
a curs vinul din soiuri alese cu dulceaţa
şi puterea lui, iar poezia a dansat pe mese.
Doamne! şi ce mai fese avea dimineaţa,
înainte să se lase ceaţa peste vederea mea!...

Şi de la festinul acela câteva fotografii mişcate pentru autenticitate:












  



 

miercuri, 25 noiembrie 2020

Crucea de piatră

 


47. prin voinţă divină,

însăşi viaţa e parte
din moarte…
ne antrenăm alergăm
înotăm ripostăm
ne lansăm cu paraşuta
ne trage aţa
e un mix de stări în mişcare…

doar când iubim
ca o provocare
acostăm la punct fix
întinşi pe crucea de piatră
şi atinşi o clipă de veşnicie
parcă n-am mai vrea
să murim…

dar căţeaua lupă
latră pe năsălie
şi cere când nu te-aştepţi
stâlpi drepţi trunchi lângă
trunchi din păduri tinere
de susţinere a reţelei de-naltă
tensiune din noaptea cealaltă

un arhiereu-vicar
să întrerupă comutatorul
un moment
cât o rugăciune măcar
…să nu-l desluşească
poporul în genunchi

si incoerent
pe dumnezeu
(crucea de piatră)

(Din mica antologie în pregătire La crucea de piatră)


Cronica de carte in revista Caligraf


Revista Caligraf în numărul din noiembrie publică o cronică amplă cărţii mele recente, Fotografii mişcate. Mulţumesc domnule profesor Nicolae Dina! Mă bucur că numele meu stă în paginile dense ale acestui număr alături cu semnături valoroase precum cele ale lui Stefan Mitroi. Florea Burtan, Stan V. Cristea, Ana Dobre, Florentin Popescu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Marin Iancu şi prietena mea, poeta Domniţa, Flori Neaga. Fără îndoială că pagina 12 va fi cel mai mult vizitată, pentru că aici sunt laureaţii. Felicitări celor care au primit premiile revistei Caligraf: Aurel Maria Baros, Şerban Tomşa, Daniela Şontică, Nicolae Scurtu şi Mioara Bahna
http://www.culturateleorman.ro/revista-caligraf-nr-222-noi…/ pg 12.


 


marți, 24 noiembrie 2020

Galaxia Gaudeamus

 

Nu știu a cui a fost idea Târgurilor de carte. Dacǎ adunate între coperţile lor din piele de bivol, cărţile rămân mute în biblioteci, la târg, ţipă şi dau din coate să-ţi intre în ochi. Interesant de studiat cum se comportă scriitorii, adunaţi de-a valma în spatele şi în faţa tarabelor printre cărţile lor.

N-am fost la târgul de carte Gaudeamus anul acesta. Între viaţă şi moarte, Covidul -19, tot răul spre bine, ne-a lăsat halta de a rămâne acasă, să ne putem scrie viitoarele cărţi. Dar una peste alta, Gaudeamusul mi se pare un Babilon frumos.

                                                             *

Multe sunt asemănările care se pot face între o galaxie din universul material şi celălalt univers al spiritului şi cunoaşterii. Infinite amândouă. O atracţie  şi o similitudine greu de explicat pentru un neînsemnat privitor contemplativ ca mine, ce nu-şi propune sǎ facă, nu are nici instrumentele, o disertaţie ştiinţifică, şi nici să încerce să dezlege legile ce guvernează cele două sisteme.

În fiecare an în noiembrie eram obişnuiţi să intrăm într-un vehicul şi să călătorim între cele două lumi, cǎci Pavilionul central de pe malul lacului  Herăstrău, seamănă destul de mult cu o farfurie zburătoare. Anul acesta nenorocita pandemie  a oprit toate lansările în spaţiu, dar nu a putut opri lansările în timp, nu ne poate opri nimeni să rememorăm trăirile anterioare.

Editurile mai mari, mai mici, sunt precum stelele gigantice sau pitice (Humanitas, Polirom, Paralela 45, RAO, Litera, Trei, Herg Benet). Mai nou, par stele fixe, dar fiecare are traiectoria ei! ).

Sunt şi stele fugare şi comete ce apar şi dispar.  

Fiecare stea are sistemul ei planetar. Planetele sunt cărţile care strălucesc, cu o intensitate variabilă, după lumina care o primesc, prin intermediul scriitorului, de la creatorul ceresc.

Toate drumurile în noiembrie duceau la Gaudeamus. Un bazar care ne ameţea cu ofertele. Nu ştiai la care stand sǎ te opreşti. Centrul lumii, pentru câteva zile se mută la Bucureşti.

Mare atenţie la semaforizare! Poţi fi atins de roiurile de stele căzătoare sau de meteoriţi. Şi grijă mare ce înghiţi, în jur e mult praf stelar!

                                                           *

Şi o poezie dedicată lui Ştefan Mitroi din volumul Fotografii mişcate apărut în 2020 la editura e Creator

 

lume luminată

tunată şi adunată

din toate părţile

 

au venit la târg

să vadă cum

dau în pârg cărţile

 

aşezate în drum

ca prunele uscate

pe  gratii de fum

 

nebunele nenumăratele

cine le pritoceşte

pe toatele

 

şi scriitorii vai

ce de mai scriitori

la cinci lei

 

la un pol de parale

spun trancanale

spânzuraţi/ spânzuratele

 

de microfoane

şi se înalţă la cer

răsturnaţi/  răsturnatele

 

cu picioarele

umflatele

            ca baloanele colorate…

            (A sunat goarna…)