duminică, 29 noiembrie 2020

Păcală parlamentar

 Din ciclul Povesti nemuritoare


 

I se urâse şi lui Păcală, după ce legase la gură sacii umpluţi cu prostia consătenilor, priponiţi de o piatră de moară şi îi scufundase pe toţi în Dunăre, pe rând la cererea lor expresă, în loc adânc măsurat cu prăjina, ca să se întoarcă de pe fundul apei bogaţi, mânând din urmă fiecare, cirezile cu vite spre gospodăria proprie.(Nu mă îndoiesc că ştiţi povestea Păcală în satul lui!).

          N-a fost de loc uşor, milos cum e, să îmbrace după aceea anteriul popii şi să se lase ales vornic. Lacom, popa ăl de drept, se aruncase în valuri printre cei dintâi, să ia grosul din ce lăsase Păcală să  mai ia şi altul…

          Şi a trebuit să meargă apoi bietul Păcală din casă în casă, să mulţumească vădanele pentru că-l votaseră ca primar, fiind singurul bărbat în viaţă şi pe deasupra cu portofoliu. Toate şi-au aruncat hanţele de doliu şi l-au înghesuit neruşinatele jos pe blana de vacă, să-şi spună oful şi să încerce, întinse pe spate, pantoful Cenuşeresei. (Ţineţi minte, după ce Păcală vânduse unui creştin cu nevastă mai slobodă, nu pielea ursului din pădure, ci pielea junincii sale de prăsilă şi s-a întors bogat, toată suflarea satului şi-a tăiat vacile fără milă să le vândă şi ei pieile la târg. Dar numai una era piele de vacă vorbitoare, cu şcoală, un fel de prooroc… cea a lui Păcală.  Acu’, ce să mai facă? Să le-arunce?... Le-au pus pe jos în loc de covoare, să le fie moale la picioare.

          Aşadar plictisit Păcală şi cam rupt de şale, l-a încercat necuratul de cele sfinte, s-a gândit să părăsească satul dumisale şi să candideze ca senator la parlamentare în iarnă, iar în viitor preşedinte.

          Şi a încălecat pe un cal de mare şi-a plecat la Olchim să cumpere covrigi cu sare de la povarnă. 

          Taman ieşise Pontonel pe Dealul, Negru de supărare în campanie, să scoată ţara pe sanie la plimbare cu Pro Europa şi pensionarii lui Ciolacu fugiţi din PSD. Când l-a văzut pe Popa Păcală, Pontonel parcă l-a văzut pe dracu şi şi-a scuipat în sân sugerându-i că vremile-s nefaste şi nu-i de săgă, numai el poate scoate bugetul cu copy-paste. Că ar fi bine să se retragă…

          Premierule, e suficient bănet pentru toţi! Dacă vrei poţi, să ne certăm n-are rost! Ţara la hoţi, că la ciocoi a fost!

          — Şi poporul? Ce facem cu ăia săraci?

          Poporul e prost, după vot îi punem în saci!

(Plai bălai – pamflet)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu