joi, 27 februarie 2020

Vitrine şi măşti



Au mai trecut zile. Vitrinierul şterge cu detergenţi BIO urmele lăsate de coronavirus în vitrinele goale, pregătind locul de expunere pentru portretele candidaţilor la locale. Va fi o mare înghesuială pe centimetrul pătrat de suprafaţă vitală, căci, încă se lucrează constituţional la anticipate.
În partea centrală, la loc de onoare, opoziţia democrată, mai bine zis, puterea interimată, şi-a câştigat dreptul să-l expună pe Nicuşor Dan, fericit, bătând palma cu premierul liberal interimar.
În curtea Spitalului Municipal pozează de zor, într-un pictorial încins, împărţind tuturor măşti de Oxigen, primarul general Firea. Gata-gata să cadă pe grămada de sare, când se privea în oglindă, n-avea stare, se ştie că useriştii din Consiliul general n-au dat aprobare pentru ninsoare şi n-a mai nins. Astfel nu s-a mai găsit zăpadă pentru decor, nici în pivniţele celor cu deszăpezirea.
Iar ştiftul ăla de viceprimar Bădulescu, cocoţat pe-o grindă, a sărit s-o prindă şi a căzut cu liftul.
Săracul Marcel Ciolacu! De la o vreme, coboară atent din nori cu pianul pe scări, arestat în proiect până la Congresul pesedist. E păcat şi trist să nu poţi să-ţi gestionezi stresul şi să devii prim solist la obiect, trăgând de sfori... Şi dacă tot nu poţi să fi tu alesul, poţi amâna eventual Congresul, nu-i aşa?...

Vine primăvara. Se aud păsările călătoare plecând din ALDE, spre ţări mai calde.
         Ştim noi ce vine cu adevărat? Cu coronavirusul  turbat şi clima asta în schimbare?...
Plai bălai - pamflet

luni, 24 februarie 2020

Dragobete, picioare iuţi





Cam pişicher Dragobetele sărută fetele!… 
De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere, Dragobetele se pare a semănat în urma sa, voit, atâta ceaţă şi uitare de sine, ca să ceară neîngrădit o sărutare, în fiecare primăvară, de amintire. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure, sau în câmp deschis şi ele să obosească bietele, adunând flori şi bureţi,  să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele întredeschise, sărutările promise ale Dragobetelui, care iată că în sfârşit a venit.
Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt, stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg să rămână iubită.
Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, de ce să nu se repete şi în 28? De dragul sfârşitului iernii, se poate prelungi în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, şi rămâne în aşteptare când iubeşti, şi în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti.
Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani! Mai curând aş miza în urmele lăsate de daci. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete - picioare de ţap). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul, cu picioarele iuţi!... Prinzi fetele şi le săruţi!...
După credinţa poporului meu, tot în aceste zile animalele şi păsările se împerechează. Cum şi ele ca şi noi nu au părăsit niciodată locurile în care ne-am născut, se pare că la fel vizează şi ele focurile unui sărut...


duminică, 23 februarie 2020

Al douăzecelea




Suntem atât de bogaţi, fără să realizăm întrutotul, datorită ei. Avem atâtea insule româneşti risipite pe planeta albastră, oriunde în lume unde poposeşte racheta Simonei Halep, fie că ajunge la antipozi, în îndepărtata Japonie, în Tailanda la San Diego, sau la Madrid, Londra, sau Paris, în marginea deşertului la Dubai, un nor de inimi o urmează în acelaşi vis, se ţine scai după ea, cum se ţinea norul de sturzi al lui Anaiso în Pluta de piatră a celebrului Saramago.
Să ne bucurăm că mai poate cineva să ne unească la fel ca pe vremuri o altă regină într-o Românie Mare!
Mulţumim Simona!

marți, 18 februarie 2020

Dansul ielelor. Fotografii mişcate




suliţi de foc
lustruind rugina
spinării de bronz
a bătrânului
cavaler

răni oblojite
peste zi
în tufişuri
cu rugi
de măceşi

se lasă seara
sub ape
păstrăvi
albesc
nisipul

durerea vie
se scurge
prelung
ca lumina
unui opaiţ

şezusem
cu capul
rezemat
de cornul
lunii

în raze
ielele
dansează
despicându-mi
chipul