sâmbătă, 1 februarie 2020

La inaugurarea Atelierelor în paragină. Fotografii mişcate



Marea revarsă dinspre orizontul albastru muzica amplă, majestoasă a valurilor. De dincolo de pălăriile de trestie ce desenează pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbră, vin spre noi acorduri ritmate, contrapunctate de bubuitura unei pedale prăvălite peste pielea de bivol întinsă a unei tobe.

Clapele pianului rostogolesc o linie melodică înaltă, în consonanţă cu sunetul valurilor,  cioplit în aer printre arabescurile din zborul planat al pescăruşilor.

Stau pe un şezlong alb, desluşind norişorii de vată ce filtrează lumina soarelui. Şi odată se face gol în mulţimea de pe plajă şi o siluetă bronzată, blondă, cu mers elastic se îndreaptă fix către mine.

Toţi ochii plini de invidie privesc ţinta mişcătoare, de parcă acolo s-ar afla capătul nordului. Îmi face semn s-o urmez în mare, lunecând ca o sirenă sub valuri. Un cântec vrăjit vine din adâncuri. Braţele mele vâslesc, parcă mă simt mai puternic şi apa mă trage cu fire nevăzute.

Am trecut de geamandură. Suntem departe în larg, doar noi doi. E o fericire simplă. Visez?...

Înapoi!!!... strigă dintr-o barcă salvamarul



*



Ionescule, ieşi din vrajă, ţi-a plecat mintea cu sorcova! Tu eşti în acest moment la evenimentul de la Trafalgar, Ateliere în paragină, care tocmai ce se inaugurează. Nu pe plajă cu sirenele!… Ciprian Chirvasiu vorbeşte parcă dăruind, despre o şcoală de poezie la Bucureşti. Ce ţi-a turnat omul ăsta frumos, Firiţă Carp, în pahar, din izvorul domnesc adus de la Baia Mare de Romeo Ioan Roşiianu?

Am auzit că nişte haimanale stau la pândă şi vor să vândă şi apele minerale. Noi cu ce mai rămânem? Fără poezie viaţa e un chin!... Ăştia nu merită nici apa din vin!



Pare că Lucian Vasilescu s-a prins de jaful pus la cale şi cântă la microfon cu sufletul sărat de jale un cântec etern, susţinut la chitară de Nicu Nicuşor.

Adrian Suciu a simţit şi el pericolul şi a strâns în jurul său, ca un Decebal ceresc, toate preotesele credincioase, punându-le pe tavă pocalul împărătesc, să-şi ia fiecare miere din otravă. Mărturisim orişicui vrea să asculte şi noi iubim multe dintre preotesele lui, dar din faţa tramvaiului 4, te dai înapoi!... Oricare dintre ele poate fi Maria Polevoi.



Romeo Ioan Roşianu bântuie ca un bărzăune din floare în floare, într-o scrisoare de rugăciune, mai e Creativ ca oricând. Dan Marta ne introduce pe rând în arta teoriei in nuce. Florin Dochia preţuieşte în filigran rochia Lilianei Filişan, despărţind altiţele în cruce de metaforele din gând. La rându-i, peste trei rânduri de mese, Ioan Vintilă Fintiş rătăceşte centaur rănit, blând. Gabriel Cojocaru ţese în sfârşit tunător versul de aur din noul volum… Şi încet-încet poezia se destramă într-o hologramă de fum.

În ce mă priveşte,  am citit în tăcere nu despre mare şi soare, ci despre Ceară şi miere… În timp ce Cornel Octavian şi-a găsit o activitate de nişe, împărţind afişe…

Aşa au pornit în prima lor pagină, Atelierele în paragină din Bucureşti…Drum bun!



*



acoperişul  



nici nu apuca soarele să-şi spele-n rouă sudorile nopţii când pleca la muncă.

ciocanul, canciocul pentru smoală, foarfeca de tablă, găleata, scripetele, aşteptau de cu seară în sacul de rafie.

ţigara în colţul gurii scotea fum…

la prânz mormăia: ,,cu răbdarea treci marea”,când îl strigam.

fără vapor, în mintea mea, puţine şanse.

de la un timp, ploaia grozavă şi-o ameţeală îl ţinea de pat, până-ntr-o zi când zise: ,,tu, ondină să-mi aduci sacul, urc, musai că s-a spart acoperişul ăl mare şi dumnezeu n-are răbdare…”                                                                                                                   

ţapinarii cerului



primenesc vorbele
rugăciunii…
diluviul mă strânge
sub pielea încreţită
precum coaja unui copac…
dacă pârloaga
fulgerelor
ar fi fost ursită
să spargă cercul de nori
poate că ploaia
n-ar fi rămas
nesfârşită



doi câte doi perechi
urcăm pe corabie
mireasma de sare trece
peste bordul înalt
năpădeşte
precum iarba…
înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
în convoi prelung
cară cu plutele
tulpini tinere
de stejari  


doar în cer
a rămas pământ
un platou
cu pădure
de cruci
pe un vârf de munte
singuri poeţii
poeţii tăcuţi
şi uitaţi  
tresar
la ecoul
loviturilor
de secure
 (Din volumul Fotografii miscate, in pregatire) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu