Se afișează postările cu eticheta Albastrii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Albastrii. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 august 2009

Cap.3. Bucurestiul intervine -"Albastrii"

Fila din dosar nr. 28
Republica Socialista Romania
Ministerul de interne
D.G.I.I. – DIRECTIA I.
150/CM/00117777 10 MAR 1973


CATRE
INSPECTORATUL JUDETEAN ARGES
Securitate


La raportul dumneavoastră nr 0016271 din 31.08.1972 prin care aţi înaintat dosarul de urmărire informativă „ALBASTRII”, ce ne-a fost util în organizarea expoziţiei, alaturat vi-l restituim, cu menţiunea de a vă comforma celor stabilire cu ocazia analizei.

ADJUNCT SEF DIRECTIE SEFUL SECTIEI
Colonel TABACARU DUMITRU Maior WAGNER IOAN


Se pare că dosarul nostru informativ a fost expus în cadrul unei expoziţii cu „mari realizări”în cadrul Ministerului de interne. Nu ştim dacă „studiul de caz”,nu a servit şi ca material didactic pentru studenţii de la Academie .În materialul următor însă, vom fi puşi în situaţia de a recunoaşte simţul critic în acţiune, analiza intransigentă făcută de la centru pentru a le trezii celor din provincie responsabilitatea şi vigilenţa

Fila din dosar nr. 25 STRICT SECRET
Ministerul de interne
D.G.I.I.-a



NOTA
Privind analiza dosarului de urmărire informativă
„ALBASTRII” lucrat de Inspectoratul judetean Argeş


Analiza cazului scoate in evidenţa, ca fapt pozitiv, continuarea urmăririi prin dosar a acestui grup, după luarea măsurii de punere in dezbatere publică. De asemenea ,se apreciază măsura de ţinere în contact, pentru influienţare, a unor persoane, componenţi ai grupului.
Din urmărirea inforrmativă rezultă că unii din membrii grupului s-au încadrat în câmpul muncii ,iar unii(alţii...) din ei: Radu Nicolae, Claudia Duminică, Pia Alexandrina s-au casatorit, schimbându-şi regimul de viaţă, în acest fel nemaiexistând relaţii între ei de natura celor anterioare.
În activitatea de urmărire a acestor persoane se constată şi unele minusuri, printre care:
-reţeaua care s-a organizat are o slaba putere de pătrundere
-nu s-a avut în vedere întotdeauna verificarea cu operativitate a unor informaţii obţinute în acest caz
-deşii se impunea utilizarea mijloacelor speciale, mai ales că aveam de-a face cu activitate unui grup, nu a existat preocupare pe această linie
- nu s-a acţionat suficient pentru stabilirea activitaţii, comportarii şi poziţiei actuale a tuturor membrilor.
Pregnant iese in evidenţă, faptul că singura care informează ca unii membrii sunt preocupaţi de continuarea activitaţii în grup, este informatoarea „PENESCU”. Cu toate acestea, cu ea s-a lucrat in mod nesatisfăcător. Relatarile ei, până la proba contrarie destul de importante , nu sunt verificate si aprofundate. Nu există continuitate în munca sa mulţumindu-se în a ne relata împrejurări izolate şi ezitarea de a le clarifica. Spe exemplu în nota din 01.04.1972, relatează că urmează să se întâlnească cu Radu Nicolae pentru a merge la „noul loc de întâlnire” – informaţiile ulterioare nu clarifică aspectul.
În alta imprejurare este invitată la Bucureşti de către Claudia Duminică, motivând că nu a putut şi nu are nici adresa să-i scrie.(Cam eliptică exprimarea darinteligibilă) Din nota din 12.12.1972. şi respectiv 01.02.1973. rezultă tendinţa de reluare a activităţii de către gruparea „ALBASTRII”, la invitaţia lui CORNEL CHIRIAC
Lacunele din notă şi felul cum se explică informatoarea asupra unor relatări , ridică semne de întrebare asupra sinceritaţii ei, lucru ce trebuie avut în vedere cu prilejul verificării informaţiei.(Asupra sincerităţii acestei informatoare şi eu am mari dubii, dar din cu totul alte considerente)
Pentru elucidarea cazului considerăm că este necesar a se lua următoarele măsuri:
- continuarea contactării numiţilor Radu Nicolae si Iordache Vasile, în vederea influienţării si eventual atragerea la colaborare a unuia dintre ei.(sic!) În cadrul contactelor vom orienta discuţiile spre probleme ce nu vizeaza direct informaţiile ce le deţinem, mergând pe linia stabilirii a noi date prin ei. În nici un caz nu se vor discuta problemele rezultate din nota furnizată la 12.12.72, cu privire la crainicul „Europei Libere”.
- Se vor continua verificările prin toate mijloacele de care dispuneţi în scopul identificării cetăţeanului vest-german (şi a legăturilor sale), care a contactat cu ocazia venirii în ţară şi pe informatorul Penescu
- Se vor efectua verificări complexe asupra numitei Claudia Duminică şi familiei acesteia , cât şi despre rudele ce le are în Bucureşti, măsura ce va fi executată de Mr. Ciupercă Mihai
- Identificarea numitului Ion N Ion din cadrul Liceului pedagogic Câmpulung,
care dupa relatarile informatorului „PENESCU” întreţine legături suspecte cu Duminică Claudia. În cazul când nu se va identifica această persoană după numele respectiv, se va stabilii, prin investigaţii si reţea cu elevi din liceul amintit, şi cunoscuţi cu astfel de preocupari;
- Pentru verificarea informaţiilor, cât şi a informatorului „PENESCU” se vor instala mijloace speciale de ascultare la domiciliul numitului Radu Nicolae. În acest scop vom exploata si faptul că este în contactul nostru.
- Informatorul „Penescu” va fi dirijată să-i scrie numitei Duminică Claudia din Bucureşti, în felul acesta urmând să stabilim natura relaţiilor dintre ele şi sinceritatea ei, exploatând mijloacele specifice ale Directiei a VI-a
- Datele si informaţiile ce se vor obţine cât şi alte măsuri ce se vor lua în acest caz, se vor raporta la Directia I, fiind în control.

SEFUL SECTIEI
Mr. Wagner Ioan

joi, 20 august 2009

Cap.2. Ofensiva albastră(de fapt “Ofensiva ochilor albaştrii”) - "Albastrii"

Fila din dosar nr 151
CONSILIUL SECURITATII STATULUI STRICT SECRET
INSPECTORATUL JUDETEAN DE SECURITATE ARGES

SE APROBA
INSPECTOR SEF
Lt. colonel
Mincu Gheorghe
9 oct 1971 SS indescifrabil


PLAN DE OPERATII
în acţiunea “Albatroşii” (de fapt “albaştrii”)


Cu acordul tovarăşului Prim Secrtar al Comitetului judeţean Argeş al P.C.R. şi conform aprobării date de conducerea Direcţiei I-a din C.S.S.,în seara zilei de 9 noctombrie 1971, se va trece la finalizarea cazului “Albatroşii”, prin realizarea prinderii în flagrant.

Situaţia operativă.
Se deţin date pe trei linii informative din care rezultă că în oraşul Piteşti, mai mulţi tineri, în majoritate cunoscuţi ca elemente descompuse moral şi care duc o viaţă parazitară, s-au constituit într-o grupare cu caracter duşmănos, pe care au intitulat-o “Albaştrii”(corect !).
Gruparea respectivă şi-a stabilit un program de activitate pe baza unui “statut”, care este ostilă regimului socialist din ţara noastră.
La intrarea în grupare, fiecare nou recrutat depune un jurământ de credinţă după un anumit ritual stabilit de conducătorul grupării.(în după amiezele plicticoase probabil organul citea literatură de specialitate…) În cadrul adunărilor, membrii grupării sus-menţionate audiază emisiunile transmise în limba română de postul de radio “Europa liberă”, pe care le comentează şi le interpretează după poziţia lor ostilă; fac comentarii duşmănoase privind politica internă şi externă a statului nostru, recită şi citesc creaţii literare proprii cu conţinut decadent.
Din datele pe care le deţinem, rezultă că această grupare a intrat în relaţii cu un cetăţean străin, prin intermediul căruia au trimis unele materiale, al căror conţinut nu se cunoaşte, postului de radio”Europa liberă”.
Informativ şi prin T.O. s-a stabilit că în seara zilei de 09 octombrie 1971,elementele din gruparea respectivă se vor întâini în locuinţa numitului Radu Nicolae din Piteşti, Şoseaua Giurgiului nr 122, unde ar urma să vină şi alte personae din Bucureşti şi Arad, membri ai altor grupări similare din aceste localităţi.
Din datele prezentate mai sus rezultă clar pericolul pe care îl prezintă activitatea desfăşurată de membrii acestei grupări, capabili chiar de acţiuni violente, fapt pentru care, la realizarea prinderii în flagrant trebuie acţionat cu curaj şi rapiditate, folosindu-se elemental surpriză şi forţa fizică. (Rugămintea celui care prezintă acest document este de a vă ruga, să mai priviţi o dată fotografia “Albaştrilor”,postată anterior pe blog, pentru a descoperii câtă forţă, violenţă şi ameninţare degajă chipurile celor din imagine.Măsurile extreme preconizate aveau desigur o deplină justificare…) Pentru realizarea misiunii, se constituie două grupe operative după cum urmează:
I. Lt. col. Dima Vasile;
Cpt. Balea Gheorghe;
Cpt. Dumitrache Ion;
Lt. maj. Bîlă Cornel;
Lt. Berechet Nicolae;
Lt. maj. Mincu Emil şi
Lt. Bucurel Ilie.
Această grupare va realize încercuirea casei şi va avea misiunea să reţină pe cei care ar încerca să fugă din casă, iar la nevoie să sprijine pe cei care realizează pătrunderea.
II. Lt. col. Ploscaru Emil;
Lt. col. Micutelu Constantin;
Maior Stancu Ion
Cpt. Stancu Ion
Maior Cotenescu Ion şi
Plt.adj. Pavalache Victor.
Această grupă va realize pătrunderea în obiectiv, reţinerea persoanelor găsite, întocmirea documentelor legale de prindere în flagrant şi percheziţie, aducerea la unitate în vederea anchetării.
Ancheta cu cei în cauză se va face sub conducerea Lt.col. Stefan Traian şi Maior Lazăr Marin.
Deplasare la obiectiv se va realize cu maşinile unităţii.

ADJUNCT INSPECTOR SEF,
Lt. col. Stefan Traian


Acest Plan de operaţii a fost pus în aplicare cu multă rigoare, până la pătrunderea în “obiectiv” cu pistoalele în mâini, şi încercarea de a regiza cadrul desfăşurării în interior, a unui joc de noroc(poker), pe mulţi bani scoşi cu grjă dintr-o servietă oficială, şi aruncaţi pe jos lângă beţele de chibrit, valuta forte, miza adevărată cu care noi,”albaştrii”ne antrenam, până să ajungem să dăm foc sistemului politic,se înţelege desigur. Ceva probabil le-a inmuiat braţul înarmat la propriu, când, după percheziţie au descoperit în toate buzunarele "duşmanilor", inestimabila suma de 5 lei şi 35 de bani, în monezi de metal, sumă menţionată cu maximă acurateţe în procesul verbal.
Un reproş am de făcut aici şi C.N.S.A.S.-ului. S-au făcut atunci multe fotografii ,blitzurile aparatelor dându-ne oarece frisoane, noi la acea vârstă neştiind bine cum sună percutoarele unor pistoale adevărate.(…)Nu apar în dosar acele poze, care desigur ar fi scos în evidenţă forţa disproporţionată dintre nişte copii, nici nu ştiu dacă aceştia se vor fi jucat vre-odată de-a hoţii şi vardiştii în copilăria lor, dar “scriau literatură cu caracter decadent”, si, niste maturi,securişti, care s-au jucat cu puşcoacele şi destinele unor copii.

joi, 6 august 2009

Cap 1. ALBAŞTRII - Dosar de urmărire informativă Nr. 1594 / 04.10.1971

Cotă CNSAS: I 204366







„ La 04.10.1971 s-a deschis dosarul de urmărire informativă asupra grupului „Albaştrii”, ai căror membrii se întâlneau sub masca aşa ziselor „ceaiuri”, comentau duşmănos, audiau postul de radio „Europa Liberă”, scriau o proză sau o poezie pesimistă, absurdă, elogiau modul de viaţă occidental, aveau un întreg ritual de primire în grup.”
(Extras din „Acordul Direcţiei I a Securităţii pentru închiderea dosarului de urmarire informativă „Albaştrii”)
26.01.1974. Semnează: Şef Direcţie:
General Maior Dumitru Borsan
Şef Serviciu: Lt. Col. Wagner Ioan


Rădăcinile răului

Fila din dosar nr 165
(faţă/verso)
21.09.1971.

Rezoluţie pe Nota raport din 21 sept 1971

Tov Col Mincu
Problema prezintă multă importanţă
Şi eu consider că în afară de măsurile
ce le ve-ţi dispune ,unul dintre cei 2 ofiţeri
să o recruteze pe această tânără Pletosu.

Notă autor: tânăra Pletosu va deveni în dosar informatoarea
"Penescu Veronica"


Notă Raport
Din 21 sept 1971

Către Inspectorul Sef al IMJ Argeş
Tov Colonel Gavrilă Gheorghe



Raportează Lt maj Bîlă Eugen, inspector principal din cadrul IMJ Argeş.
În urmă cu 8 zile numitul Pletosu Anghel muncitor la o intreprindere de foraj petrol a reclamat la organul de miliţie municipal dispariţia fiicei sale Pletosu Viorica, născută la 24 sept 1954 în municipiul Piteşti, cu domiciliul în Piteşti Str Bănănăi nr 99,elevă în anul II Liceul Economic.
Această dispariţie s-a datorat faptului că susnumita nu a reuşit la examenul de corijenţă.
Fiind găsită şi invitată la sediul IMJ Argeş ,brigada judiciară pentru a da relaţii în legătură cu activitatea ei în perioada dispariţiei cea în cauză ne-a relatat următoarele:
În municipiul Piteşti există un grup de tineri, aproximativ 9 -10 elevi, studenţi sau muncitori care frecventează cenaclul literar de la scoala populara de artă şi se întâlneau şi la locuinţele lor,unde sub pretextul unor întâlniri onomastice,sau la ceaiuri cu scop de confruntări pe domeniul literaturii, purtau discuţii cu caracter duşmănos la adresa orânduirii sociale şi de stat, audiau frecvent postul de radio Europa Liberă.
Eleva ne-a relatat că tinerii fac afirmaţii cu caracter duşmănos în special la recentele documente de partid privind intensificarea măsurilor de educare a tineretului.
A mai relatat că grupul poartă denumirea de „Albaştrii”, au un statut, au depus jurământ şi fiecare membru plăteşte o anumită sumă de bani, după posibilităţi.
O parte din tineri corespondează cu postul Europa Liberă folosind mijloace abile pentru plasarea corespondenţei, respectiv tinerii redactează textul îl semnează cu o iniţială, iar apoi plicul îl dau la un cetăţean străin pentru a fi trimis prin poştă din altă ţară.
După cele relatate de elevă din grup fac parte Iti (Ionescu),Iordache V student la IATC, originar din Piteşti ,Gelu Badea muncitor la UAP, Ică (?)tehnician la Consiliul popular judeţean, o elevă Anca de la Liceul nr 2 Piteşti, Duminică Claudia absolventă de liceu , şi un tânăr Radu Nicolae vecin cu cea în cauză.
La discuţiile purtate a participat subsemnatul şi Lt Bucurel Ilie din cadrul Inspectoratului de Securitate Argeş, ce lucrează cu problema tineret.
I s-a atras atenţia elevei pentru a păstra secretul discuţiei purtate, referitoare la existenţa grupului de tineri
Faţă de cele raportate rog dispuneţi.
Lt major Bîla E.

Fila din dosar nr 170
Cap Badea Ghe
Sursa „Bulgaru”
28.05 1971
Nota extras

....In timpul vacanţei de primăvară am cunoscut pe numita PIA ALEXANDRA, fica administratorului Sc prof din Colibaşi elevă anul II Liceul Economic Pitesti, cu această ocazie mi-a povestit că a făcut parte dintr-un club literar împreună cu următorii: Radu Nicolae salariat la Argeşana, Cârstea Gicu elev Sc Prof Colibaşi, Ion Toma Ionescu, care nu ştiu unde lucrează, Voicu Aglaia(Anca), elevă Sc Medie nr 2, prietenă cu Bădescu Geta,despre care am arătat mai sus(la dosar fiind doar un extras ar fi interesant ce „a arătat mai sus”), Mariana Stefan, elevă STACO Bucureşti şi Voicu Vasile( nu mi-l mai amintesc), tehnician Casa Albă. Cei menţionaţi mai sus făceau ceaiuri împreună cu Bădescu Geta, unde recitau poezii în întuneric. La întâlnirile ce le făceau veneau fiecare cu cărţi din care recitau poezii din Eminescu şi versuri compuse de ei denumite versuri albe.
*
Nota : Geta Bădescu la Sc Tehnică Petrol Chimie. Tatăl lucrează la cinema Melodia, iar mama muncitoare la Textila. În aprilie a vorbit cu o chelneriţă de la Muntenia şi i-ar fi spus că a venit un cetăţean, înalt, 40 ani - este elevă anul 2 Petrol Chimie.
Capitan Balea GHE


Fila din dosar nr 170
ISJ Argeş
Sursă „Penescu Veronica”
Primeşte Lt Bucurel Ilie
24.09.1971

Notă

Sursa vă informează următoarele:
În oraşul Piteşti există un grup de tineri, cărora le place literatura ,care sub masca unor „ceaiuri” sau onomastici organizează diferite întruniri, la care participă unii elevi din oraşul Piteşti, studenţi originali din oraşul Piteşti, cu care ocazie recită şi expun lucrări proprii, audiază în comun posturi de radio capitaliste, fac comentarii duşmănoase referitoare la noile măsuri privind educaţia ideologică a tineretului, vorbesc tendenţios la adresa conducerii de partid şi de stat, propovăduiesc modul de viaţă din Occident, poartă corespondenţă cu postul de radio „Europa Liberă” şi în special cu comentatoriul emisiunii „Metronom”_ Cornel Chiriac.
Sursa conoaşte că acest grup a luat fiinţă în anul 1968, iniţiatorii constituirii grupului fiind Teo (de fapt Ică sau Vasile) Iordache în prezent student la facultatea de teatru şi regie din Bucureşti şi Claudia Duminica absolventă de liceu. Din grupul respectiv sursa cunoaşte că la iniţiere făceau parte următorii: Teo(din nou Teo) Iordache, Claudia Duminică ,Ică(probabil ITI-Ion Toma Ionescu pe care sursa îl confundă ades) în vârstă de 23 de ani, Badea Ghe, lucrează la UAP, Geo Jugănaru, elev la seral la Bălcescu. (foarte multe inadvertenţe)
Sursa cunoaşte că aceştia, în această perioadă frecventau şedinţele cenaclului literar „Liviu Rebreanu”. Sursa menţionează că grupul respectiv, căutau să atragă noi membrii, invitându-i să participe la „ceaiuri”, cu care ocazie ofereau noilor „veniţi”, lucrări personale (poezii,schiţe,nuvele), apoi le expuneau caracterul şedinţelor şi intenţiile lor şi ca criterii (am păstrat pe cât s-a putut stilul organului)le impuneau pentru viitoarele şedinţe, să compună o poezie sau o lucrare personală, care să aibă un caracter sceptic, pesimist şi în care să trateze „probleme”referitoare la viaţa tinerilor din societatea socialistă şi capitalistă, şi în care „să condamne ideile comuniste” ale tinerilor din ţara noastră, şi, referitor la tinerii din Occident,să promoveze prin ideile lor concepţiile „hippylor” din străinătate.
Sursa cunoaşte că grupul respectiv şi-au dat denumirea de „albaştrii”sau (zgomotoşii). Încă de la constituire, fiecare membru depunea un jurământ, au creat un ştatut al grupului, au hotărât să contribuie cu cotizaţii.
În cursul anului 1970 sursa a fost invitată de unul (Badea Ghe) din întemeietorii grupului să participe la unele din şedinţele sale. La această şedinţă sursa a fost obligată să depună un „jurământ” prin care se obligă „jur să fiu alături de voi, să răspândesc ideile voastre, să sufăr alături de voi, la bine şi la rău”
Sursa a fost pusă în genunchi în mijlocul participanţilor la această şedinţă, a fost supusă la întrebări „test” din partea fiecărui membru al grupului, după care a fost sărutată pe frunte de toţi membrii grupului (un ritual al grupului). Sursei i s-a impus , după depunerea jurământului, să participe în orice moment la şedinţele grupului, chiar dacă era angrenată în alte activităţi. Programul unei şedinţe consta în: expunerea ultimelor lucrări personale, comentarii asupra ultimelor evenimente interne şi internaţionale, audierea postului de radio „Europa Liberă”, apoi se trecea la redactarea scrisorilor, către Cornel Chiriac. (Se pare că ofiţerul sau sursa, cu siguranţă unul dintre ei, era sub puternica impresie a lecturii cine ştie cărui roman poliţist de duzină, care circulau în epocă)
Sursa menţionează că la una dintre şedinţele la care a participat, membrii grupului erau îndemnaţi de Cornel Chiriac, în urma scrisorii primite, prin multe procedee să plece din ţară, relatându-le un exemplu cum 2 tineri români au reuşit să plece în străinătate, Indemnându-i în acelaşi timp, să-i ajute pe ceilalţi membrii ai familiilor tinerilor respectivi fugiţi în străinătate.
Sursa cunoaşte că grupul respectiv folosea pentru expedierea scrisorilor pentru Cornel Chiriac, intermediul unui specialist vest-german (pe care sursa îl cunoaşte fizic şi ştie după spusele grupului că lucrează la Platforma chimică) ,care le depunea într-o ţara capitalistă mai apropiată. În conţinutul acestor scrisori, grupul respectiv expunea aspecte din viaţa unor tineri „arătând că o duc greu, nu le convine sistemul de viaţă în care trăiesc, sunt privaţi de libertăţi si drepturi, doreau să ducă o viaţă ca a tinerilor din Occident. Membrii grupului semnau scrisoarea cu iniţiale, după care cel care se cunoştea cu respectivul specialist, urma s-o predea acestuia. In legătură mai apropiată cu acesta se găsea Teo(Vasile) Iordache ,Ică(ITI) şi Claudia Duminică.
Sursa participând la una din şedinţele grupului, ce a avut loc în cursul acestei veri, a aflat că tinerii respectivi, comentând noile măsuri privind educaţia ideologică a tineretului din ţara noastră, nu sunt de acord cu aceste măsuri chiar făcând comentarii duşmănoase la adresa conducătorului statului care a elaborat aceste măsuri, „menţionând că se vor conduce după propriile lor idei, chiar dacă ar fi să fie pedepsiţi pentru acest lucru, motivând că şi în închisoare ei vor să fie împreună şi să fie foarte uniţi.”(Evidentă în text contribuţia ofiţerului)
Sursa cunoaşte că din grupul respectiv fac parte următorii: Teo Iordache, Duminică Claudia, Pia Alexandrina(elevă la Liceul Economic Piteşti, în prezent fugită la Bucureşti),care în prezent(text original) locuiesc la Bucureşti Str Berzei nr 12, Badea Gheorghe, Radu Nicolae(elev la cursul ff,domiciliat in Prundu, Voicu Aglaia, zis Anca(fostă elevă la Liceul nr.2),Geo Jugănaru, Mariana Stefan(elevă la Liceul nr.2)Geta Bădescu(elevă la Liceul chimic),Cătălin(sursa îl cunoaşte ca persoană dar nu ştie unde lucrează)( nici subsemnatul nu-mi aduc aminte de vre-un Cătălin), şi alţii cărora sursa nu le cunoaşte numele.
Sursa mai cunoaşte că grupul respectiv intenţionează să ţină o nouă şedinţă (grupul de la Bucureşti cu cel de la Piteşti), după care intenţionează să meargă la Arad pentru a lua legătura cu un grup „prieten”, cu care grupul din Piteşti este de mult în relaţii, având legături prin corespondenţă. (Interesantă tentativa de a lărgii aria geografică de activitate)
Sursa mai cunoaşte ca grupul respectiv intenţiona să-şi facă rost de o cameră pe care s-o mobileze foarte sumar şi unde membrii grupului urmează să-şi desfăşoare activitatea în continuare, după „regulile stabilite cu ocazia şedinţelor anterioare.
Sursa menţionează că şedinţele au loc „în întuneric”,tinerii respectivi stau de-a valma, astfel audiază si postul de radio „Europa Liberă”.
Sursa, discutând la începutul acestui nou an şcolar cu una din membrii grupului – Pia Alexandra, a aflat despre „asta”, că în prezent este gravidă şi intenţionează să nu se mai întoarcă acasă, la fel ca şi Claudia Duminică, care este fugită de acasă, bizuindu-se pe ajutorul material al grupului.
ss.Penescu Veronica.



Raportul Lt major Bîlă Eugen şi cele două note informative mai sus redate la care se adaugă, nota informatorului GIONY din 14.09.1971 si încă o notă din 24.09.1971 primită de la aceeasi sursă Penescu Veronica sunt singurele elemente care generază o actiune amplă a securităţii de urmărire şi demascare ce se întinde pe parcursul a trei ani, cunoscută sub titulatura de Dosarul „Albaştrii”. Figurile dujmănoase au fost păstrate în arhivele securităţii prin bunavoinţa unui aparat de fotografiat marca Vilia pe care îl folosesec şi azi, şi prin grija riguroasă a organelor de a produce şi conserva dovezi
irefutabile care să ateste vigilenţă şi determinare în apărarea cauzei.

CNSAS - O parte din "Albastrii"

 
Posted by Picasa

luni, 29 decembrie 2008

PRO MEMORIA-Publicat in CAFENEAUA LITERARA

Scris de ION TOMA IONESCU
Întâlnire cu Securitatea

Confesiuni către Virgil

Sunt întâmplări la care nu doreşti să revii, sunt imagini care te-au marcat profund şi pe care ai vrea să le scoţi din cipul vieţii tale, pentru ca el, cipul, să se deruleze cumva doar în părţile lui luminoase. La scadenţă, constaţi că umbra e mai puternică şi întunericul umple, cu bâzâitul lui de proiector uzat, derularea imaginilor.
Mi s-a propus, sunt îndemnat insistent să scriu despre cotloanele umbrei, cotloane unde întunericul se lăfăie în toată splendoarea.
Am fost tineri, suficient de tineri, dar nu voi dezvolta subiectul pe tema „orizonturilor închise” sau pe cea a „aripilor frînte” în blamatul sistem comunist. Pietrele de moară au scrâşnit destul şi vor mai scrâşni, condamnând mai mult sau mai puţin adevărat acele vremuri sub care încă mulţi dintre noi ne-ascundem.
Confratele Virgil Diaconu m-a întrebat, poate retoric în gândul lui: „Bătrâne, ţi-e frică? Încă îţi mai e frică?”. Răspunsul, căci eu aş vrea un răspuns, urmează să mi-l dau acum mie însumi, în măsura în care voi reuşi!
Cenaclul „Liviu Rebreanu”

Piteştiul anilor ‘70-’80 nu era aşa un sătuc cultural. Vieţuiau oameni, mulţi fără operă, Floru Mihăiescu, Octav Pârvulescu, Jean Voiculescu... Avea o revistă, Argeş, unde câţiva corifei, Florin Mugur, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Alexandru Cerna Rădulescu reuşiseră să impună un anumit standard de calitate, fie şi cu preţul nepublicării decât sporadice a reprezentanţilor locali... Avea pictori, Vraneamţu, Lucian Cioată, fraţii Pantelie, Mariana Şenilă... Avea, nu ştiu ce mai avea... nu am pretenţia, nu e rolul meu să reconstruiesc efervescenta unui oraş pitit, nu departe de...
Şi era ziua de joi, joi după amiaza, orele 18,00, zi de cenaclu la „Liviu Rebreanu”, în incinta Palatului de Cultură. O insulă unde puneam pe masă frământările, angoasele noastre, cărora le ziceam versuri sau proze, ori epigrame (Nic Petrescu) aşteptând cu înfrigurare verdictul fiarelor, ce se repezeau înfometate devorând hălci de carne prospătă răsturnate direct din măcelării. (Nu reţin dacă prin anii ‘70 hala mare de carne şi restaurantul Zahana ajunseseră deja sub temelia Casei Albe de-acum).
Ştiu însă sigur că primele versuri comise de mine la „Liviu Rebreanu” mi-au fost rupte în faţă, în plină dezbatere mustind de spirit, de o domnişoară bătrână, uşor (sau mai mult) schizofrenică, după înfierarea consternantă, că poeziile mele sunt prea albe, n-au titlu şi, fără nume nu poţi pătrunde în societate. Câtă dreptate avea, pentru mine titlurile poeziilor au rămas până astăzi o mare problemă, poate de aceea în toată viaţa, n-am reuşit să scriu mai mult de două cărţi, iar de intrat în societate, ce să mai vorbim!
Frumoase erau acele seri, cu toate conflictele ce se năşteau, cu suspiciunile de parteneriat cu securitatea ale multora dintre membri (nu dau nume pentru că bănuielile nu sunt certificate de documente CNSAS); dar peste toate, acolo a prins contur legătura de suflet cu literatura. Acolo i-am cunoscut, în perioade diferite, pe Aurel Sibiceanu, Virgil Diaconu, Călin Vlasie, Ion Lică-Vulpeşti, Elisaveta Niţă Novac, Marin Ioniţă, Miron Cordun, Ion Popa Argeşeanu, Sergiu I. Nicolaescu şi pe mulţi alţii.
Pentru noi, cei mai tineri, ieşirile organizate de cenaclu în intreprinderi sau cămine culturale (blamate azi), alături de nume mari ale literaturii, Nichita, Marin Preda, Dinu Săraru (nu banuiam pe-atunci cât de perisabile sunt valorile), pentru noi cei mai tineri, care ne citeam reciproc „opera”, nereuşind să publicăm decât foarte rar, acele ieşiri însemnau cumva, dialogul cu publicul (ne hrăneam cu iluzii).
Totodată începusem să dorim mai mult. Eram nemulţumiţi. Nu neapărat din spirit de frondă ori din conştientizarea propriilor valori! Mai degrabă doar din nerăbdarea de a ne găsi un drum nou, ne-a venit ideea părăsirii cenaclului „Rebreanu”.
Ne înscriam firesc şi comod în „datul lăsat de Dumnezeu” al conflictului între generaţii. N-aveam de unde să ştim, dar am aflat-o cu prisosinţă mai târziu, că „datul lăsat de Dumnezeu”, îi mânia pe comunişti.
Aruncam cu candoare peste bord sacii de balast ce păreau să ne îngreuneze corabia.
Ne săturasem aşadar de ticurile şi tipicurile venerabilului profesor Voiculescu (altminteri un solid spirit critic, tributar însă conservatorismului), de asperităţile de limbaj ale Ludmilei Ghiţescu, de exhibiţionismul lui Ecovoiu, de anostităţile prozei maiorului Vulpoiu (sigur gradul i-a mers mai departe decât opera), de aservirile unora, de umorile altora şi de multe alte păcate.
„Liviu Rebreanu” a fost pentru noi o şcoală, dar realizasem că din lungul şir de nume care s-au perindat prin cenaclu, şi-au găsit consacrarea doar cei care au avut puterea să-şi ia zborul.

„Albaştri” de la „Ion Minulescu”
şi Europa Liberă

Ne propunem în continuare să dezvăluim, după foarte mulţi ani, dramatismul întâmplărilor trăite direct, contactul dur cu „organele” la o vârstă fragedă, totul culminând cu demascarea în proces public a grupului „Albaştrilor”.
(E timpul să fac loc aici, pentru cronologie şi alte mofturi de atmosferă, unui citat dintr-o cuvântare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, celebrele Teze din Iulie 1971: „Desigur, au apărut noi generaţii de artişti şi scriitori, dar tineretul trebuie să înţeleagă că tot ceea ce îi oferă astăzi societatea noastră nu a căzut din cer. [...] Sîntem pentru o largă libertate de creaţie [s.n.], dorim să avem o literatură şi o artă diversificate din punct de vedere al formei, al stilului, ne pronunţăm hotărît împotriva uniformizării şi şablonismului, a rigidităţii şi dogmatismului. A le accepta înseamnă a sărăci viaţa spirituală a poporului nostru. [...] În acelaşi timp, trebuie să spun răspicat că sîntem adversarii neîmpăcaţi ai concepţiilor reacţionare, retrograde, [...] mistice, concepţiilor perimate...” etc.)
După plecarea din palatul de cultură a rebelilor tineri Nicolae Radu, cu veleităţi de dramaturg, Vasile Iordache critic, Claudia Duminică prozator, subsemnatul, poet, şi încă alţii, neimplicaţi major în evenimente, ne-am găsit un nou sediu, la Casa Tineretului, condusă în acea vreme de Dorel Ştefănescu, şi am înfiinţat Cenaclul „Ion Minulescu”. Ţinteam editarea unei reviste proprii. Îi găsisem şi numele (nume de cod „Albastru”) şi am purces cu zel la strângerea materialelor pentru primele 5 numere.
Revista Argeş ne-a adoptat ca pe un grup promiţător şi, prin purtătorul ei de cuvânt, poetul Dan Rotaru, ne-a dat girul de la primele şedinţe, oferindu-ne chiar spaţiu tipografic. Au fost publicate atunci, ca semnal al existenţei cenaclului, câteva poezii şi o proză a Claudiei Duminică, intitulată, se pare prea sugestiv, „Intoxicaţie cu muncă” („şi sunt proşti, proşti, nici nu-ţi închipui cât sunt de proşti...”).
Notorietatea revistei Argeş pe atunci era mare, iar comentariile elogioase ale Monicăi Lovinescu dintr-o emisiune culturală a Europei Libere, cu privire la proza Claudiei, au turnat gaz pe focul mocnit.
Distanţa dintre, să zicem „Trăim în miezul unui ev aprins” şi „Intoxicaţie cu muncă”, a fost măsurată, am aflat mai târziu, de Securitate, de mai multe ori, pe bandă magnetică (audio), în faţa primului secretar al judeţului, prea luminatul Gheorghe Năstase. Astfel, s-a hotărât ca „banda” (de derbedei) să fie eliminată, iar rana cauterizată, pentru a nu fi întinate idealurile socialiste ale tinerei generaţii.

Cenaclu cu instructor politic
şi înscenare cu cătuşe

În prima fază, Judeţeana de partid ne blagosloveşte cu un instructor, o biată profesoară de la fără frecvenţă, al cărei nume îmi scapă, ce trebuia să supervizeze activitatea cenaclului şi să o dirijeze cu osârdie spre zonele realismului socialist.
A urmat şedinţa de alegeri a coducerii Cenaclului „Ion Minulescu”, pentru că, fiinţasem câteva săptămâni, de necrezut, fără o structură ierarhică. Dan Rotaru m-a propus pe mine pentru funcţia de preşedinte, fiind remarcat, probabil, ca singurul purtător de lentile groase şi deci, fără îndoială, ca un clarvăzător.
Concomitent cu instaurarea cenzurii ideologice (cuvinte mari) revista Argeş a considerat prin vocea Rotarului, că prezenţa ei devine inoportună şi s-a retras.
Prima reuniune de după alegeri este una cu cântec, aş spune chiar un cântec de lebădă... În acea seară, pe panoul de afişaj al celor programaţi să citească, am întâlnit un nume de poet pe care nimeni dintre noi, „proaspăta conducere”, nu-l recomandase. Obiceiul era ca lucrările să fie prezentate dinainte şi să fie acceptate dacă aveau valoare. Ne-am zis că e decizia probabil unilaterală a instructorului.
În sala în care de obicei ne desfăşuram dezbaterile, am fost surprinşi să întâlnim multe figuri noi, (să fi fost „organele”?) în timp ce obişnuiţii, îi număram pe degete. Continuarea surprizei, a fost că poetul ne-a prezentat de fapt o proză, de calitate îndoielnică, cu un subiect tabu, despre colectivizarea forţată a agriculturii. Mult mai târziu ne-am dumirit, (ni s-a confirmat) că am fost martori şi actori ai unei puneri în scenă cu largul concurs al „organelor”. Cu acel „prozator” aveam să mă reintersectez doar o singură dată, la câteva zile, în noaptea când am făcut cunoştinţă cu beciul Securităţii. Bătut şi legat de mâini, învăţătorul suplinitor dintr-un sat argeşean, a trecut ca o umbră prin faţa ochilor noştri înspăimântaţi. Era anchetat pentru un manifest lipit pe un stâlp de telegraf în mijlocul unui lan de porumb...

Visam să facem teatru şi film

După acea şedintă am hotărât să ne retragem, desfiinţând practic cenaclul „Ion Minulescu”.
La Union, barul unde serile sorbeam cinzano cu mult tutun, continuam visul propriei reviste, încropind chiar un program al grupului şi un statut. Alteori ne întâlneam acasă la mine. Locuiam singur într-un apartament confort 3, undeva în Cartierul Trivale. Eram toţi la vârsta tuturor posibilităţilor. Literatura, teatrul, filmul ne ocupau tot timpul. Niciodată nu-mi aduc aminte să fi discutat, frustrant, despre realităţile politice. Ne-am fi putut împăuna după ‘89 cu astfel de fapte. Securitatea ne-a suflat în ceafă o vreme, dar adevărul este că n-am fost vizionari.
Eram un grup de prieteni neturbulenţi, cu aplecare exclusivă către literatură şi artă, nu făceam prea multe chefuri, citeam şi comentam Secolul XX, făceam poze cu cadre îndelung căutate. Printre noi, Geo Jugănaru (da, Jugănaru, care azi are firmă foto în Teatrul Al. Davila) ne iniţia în tainele fotografiei. Visam să facem teatru şi film. La un moment dat, pictorul Lucian Cioată îşi adusese uneltele, vrând să picteze pereţii faimosului meu apartament.

„Vă împuşc pe toţi, mă, vă împuşc!”...

Episodul următor se petrece într-o zi obişnuită de octombrie. Obişnuită, dacă n-am ţine seama că în interiorul ei, uriaşa echipă de tenis a României alcătuită din Ţiriac şi Năstase, susţinea pentru a doua oară finala Cupei Davis.
Întâlnirile grupului se răriseră pentru că studenţii reveneau din Bucureşti doar sâmbăta. Coborâsem din tren şi, înainte s-o iau spre casă, am făcut o tură pe centru, cum era obiceiul. La un moment dat Sanda, una din figurile pasagere ale grupului mi-a sărit de gât în plină stradă şi mi-a propus exuberantă să mergem la Nae (Nicolae Radu) că dă un chef de casă nouă. Se căsătorise de curând cu Anca şi se mutase cu chirie, undeva la barieră, spre Prundu. În autobuz am mai întâlnit doi prieteni ce mergeau la Nae. Tot Sanda îi prevenise asupra respectivei oportunităţi. Între timp, ea ne-a părăsit, zicând că ajunge mai târziu.
Nae era acasă cu soţia, dar nu aveau nimic pregătit. Ne-am bucurat de revedere şi atât. Toţi banii adunaţi de prin buzunare nu ne-au ajuns să cumpărăm o vodcă. Au mai venit doi prieteni. Ce puteam face? Gess (nu mai ştiu nimic despre ea) a găsit o gutuie: „o mănâc şi plecăm”. „Hai să facem un poker, sau n-ai nici beţe de chibrit?”... Şi dintr-o dată, uşa casei (de ce încuiată?) se smulge cu zgomot din toc. Apare în prim-plan o figură congestionată şi o mână tremurândă prelungind un pistol. Filmul se derulează prost, cadrul se strânge, iar camera mică se umple cu zece, poate doisprezece securişti... Două sau trei maşini de miliţie, o dubă, un aparat foto cu blitz, înjurături, „mama voastră de derbedei”, „Europa liberă, jocuri de noroc”. „Banii, unde sunt banii?”, şi cineva aruncând pe jos un muşuroi de bacnote! „Pozează Vasile!” „Stai, nu poza!” Strâng banii cu prezenţă de spirit, „poate luăm şi noi mai târziu o vodcă, ce o vodcă, o ladă”. „Vă împuşc pe toţi, mă, vă împuşc”!... „Domnule comandant, ne trebuie doi martori”... „Maică, Doamne păzeşte, ce furară copii ăştia?” „Poporul maică, pe dumneata, ţara, socialismul. S-au vândut!... Gata procesul verbal?... Semnează maică!” „Nu ştiu să scriu.” „Pune degetul... Hai la maşini...Voi, în dubă, mă albăstroşilor!”


Arestaţi de Securitate

În clădirea rece a Securitaţii ne-au repartizat în birouri diferite, dându-ne în primire câte unui ofiţer. Eu am avut un locotenent cumsecade. Mi-a povestit ce se întâmplă. Când a venit maiorul aflasem deja câte ceva. „A recunoscut, domnule locotenent?” „Dumnezeii mă-tii, trădător de ţară, albaştri ai?... Vă satur eu de albaştri!” Mi-a luat ochelarii de la ochi şi mi-a tras o palmă, cu sete, cu ură. Ce i-oi fi făcut? A mai înjurat o dată şi a plecat... În timp m-am mai liniştit, obosisem, era trecut de miezul nopţii. Nici nu mi-am dat seama; scriam de câteva ore cu bună credinţă declaraţia, încercând să explic „de unde putea să devină confuzia”.
Către orele două din noapte i-au adus din Bucureşti pe Claudia Duminică şi pe Vasile Iordache. Ei erau greii se pare. Pe la trei, ne-au reunit într-o cameră. Un locotenent din cei tineri, vecin de casă cu Gess a adus câteva pâini calde; era o brutărie prin apropiere. Devenisem prieteni, ne simpatizam. Claudia ne-a zis să nu vorbim că sunt microfoane. „Şi ce dacă sunt microfoane, sunt peste tot, să nu mai vorbim?... Tovarăşe locotenent, cât e scorul în Cupa Davis?” ”Ne-au bătut, dă-i dracu’ dă americani.” Spre dimineaţă, mergând la toaletă l-am zărit pe cel cu colectivizarea legat la mâini. Se pare că filmul nostru a avut o regie proastă, nu trebuia să-l vedem. S-o fi trezit comandantul?
Duminică, pe la zece, ne-au urcat într-o maşină gaz, lăsându-ne pe fiecare la casa lui. Dar nu se terminase. Am găsit casa răvăşită. Lipseau cărţi şi manuscrise. Am aflat mai târziu că în acea noapte s-a mai chinuit cineva pentru noi: Augustin Z.N. Pop, criticul, el a citit toate manuscrisele noastre şi a pus verdictul: „cel mult ăştia pot să strice limba, aici e tot pericolul”.
Însă finalul trebuia să fie apoteotic. Trebuia dat un exemplu. Tezele... Claudia m-a sunat a doua zi şi am mers împreună la judeţeana de partid să reclamăm, naivi ce eram! Cu primul secretar a vorbit singură, o cunoştea, reprezentase judeţul la „Cântarea României” de mai multe ori, era şi frumoasă, doar cu „intoxicaţia” o cam zbârcise.
Am fost sfătuiţi să stăm liniştiţi, pentru că „se repară totul”; şi să nu vorbim cu presa. Nu i-am spus de pistol. Ce să se repare, cum să se repare şi cum să uiţi? Dar comandantul?... Uită el că a scos pistolul beat în faţa unor copii? El săracu’, oare cum se justifică? Nu vom fi oare eliminaţi, sterşi din evidenţa populaţiei, „atenţie la maşini şi ieşiţi puţin pe stradă”, sunau avertismentele.
După câteva zile au venit din nou, ne-au urcat în maşini. De data asta ne-au dus într-un loc cunoscut. Public. Casa Tineretului. Lume multă, forfotă, spectacol mare. Ne-au urcat pe scenă. Gess a leşinat. Erau din întreprinderi. De la Argeşeana, Cauciuc, Petrochimie. Veniseră cu autobuzele. Tot activul. Se uitau la noi ca la pensionarii unei grădini zoologice. Huo!, auzeam strigându-se.
În sală circulau poze, regizate desigur artistic, „aceşti tineri în loc să-şi vadă de carte, în loc să-şi vadă de viaţă, când noi muncim ca să le fie lor bine, aceşti tineri...”
Claudia Duminică, familiarizată cu microfonul, îl smulge din locaşul lui şi nu-i mai dă drumul: „totul e o minciuna, e o intoxicaţie cu muncă”. Vorbeşte vorbeşte, vorbeşte „Regimul comunist, zice procurorul (sau ce Doamne iartă-mă o fi fost), cu solemnitate, după o pauză de nedumerire, are puterea de a reeduca, are tăria să le ofere acestor tineri şansa de a înţelege că au greşit, şansa de a munci şi de a-şi regândi viitorul...”
Aşa a şi fost, mult timp am regândit viitorul. UTC-ul pe municipiu ne-a facilitat o excludere ca să gândim mai bine. „Fără grijă, dacă sunteţi băieţi cumsecade, după un an, Statutul vă dă voie să fiţi reprimiţi, cu toate drepturile.” Unele facultăţi au fost mai liberale, altele nu.
Ne-au găsit şi locuri de muncă: „Ionescule, tu eşti bun de Uzină, avem noi grijă să te dăm unui colectiv bun, o să ai banul tău, o să treci peste asta, o să uiţi”.
Am trecut, m-am reinventat, după atâţia ani învăţ să scriu: „aprinse cărţile, ca nişte gratii, inexorabile trasoare înfipte în inima mea, sub cupola de mugur de brad, fum înecăcios... aş putea să mă ascund ceasuri întregi de istorie, rămân cu spaima-ntrebării, ca o bârnă carbonizată... dirijabil suspendat în cer de scântei”.

*

Scriu greu. E dificil să te întorci în timp. Mai ales într-un astfel de timp. În cotloanele umbrei imaginile sunt tulburi. M-am ţinut departe cât am putut. Din acele evenimente retrăiesc doar fragmente. S-a rupt ceva!
N-am putut să condamn, n-am încercat să găsesc vinovaţii. Nici măcar pe comandant, i-am pierdut figura congestionată, i-am pierdut şi numele Micutelu?... Mincă?... Mă întreb...
Virgil mi-a cerut la sfârşit să fac o listă cu toţi „albaştrii”; constat că puţini s-au realizat pe deplin şi mai bine n-o fac!

Piteşti, martie 2008