sâmbătă, 29 august 2026

LA MULȚI ANI DAD

 


Azi e ziua lui Augustin. Și dac-aș fi oracolul de la Delphi, aș pune-o pe preoteasa Phytia să-i citească în norișorul de fum scos din pipă, bunului DAD, reverențele mele lirice scrise în pripă în Fotografii mișcate -- reverberațiile panegirice plantate ca răsad în grădinile de la Hoffman.  Din păcate efectul încălzirii globale a întârziat momentul întâlnirii cu cartea pe viu, deocamdată. Sunt fenomene normale în vremuri de criză și dihotomie damnată(crize politice, crize fiscale, drone fără vize explozive)mai ales când e o carte de poezie!...  

N-aș fi avut niciun stres, era simplu pentru mine să scriu trei cuvinte LA MULȚI ANI, AUGUSTIN! direct pe carte și să las semnătură pentru viitorul celor scrise și să merg înainte senin ca prinzătorul de vise. Fără să explic de ce în cuprins l-am plasat pe DAD dinadins taman la pagina 101.

Pentru că la pagina vârstei lui, am preconizat că va fi atunci ca număr de ani împliniți, musai să ne reîntâlnim să bem un pahar de palincă sau punci și să recitim împreună ce am spus aici. Și analizând literar dacă am respectat măcar în gând cele zece porunci, să mai stăm o vreme cât să ne îndreptăm!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu