Așteptând o carte nouă

                                                                                                                                                               

Prietenul olandez, vizual artistul Frederik Weerkamp(Odihnească-se în lumina lui acolo unde e acum!) mi-a îmbogățit cu minunatele-i desene, parte semnificativă din cărțile mele de poezie: Norduri, Ceară şi miere, Din arginturile mele, Argintarium, Al cincilea anotimp și Crucea de piatră, pentru care mi-a trimis în plus și o fotografie pentru copertă. În fapt o mostră dintr-o serie cu 144 de fotografii cu și despre cruci în artă. Un proiect curajos şi inedit al lui.

          Mi-a luat ceva timp până să dezleg taina poveștii celor două statuete de “maici” moderne, privind îndelung la imagine(Priviți și dumneavoastră!). Bine că am meditat, după ce am răsfoit în adânc ceva pagini din Teoria vieții eterne a lui Rodney Collin - şi n-am asimilat superficial potirul, cu cel al Sfântului Graal!...

          Cel mai mult mi-a trebuit să pătrund taina crucii şi să înțeleg că în interiorul de sticlă, după ce dădeai haina, învelișul la o parte, era un lichior de nuci din care să închini pentru poezia din carte.

          „Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eșua în declarații şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creației şi, deci, al artei.

…………………………………………….........

Cine citește poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalță pe aripi. Aripile lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniștea, blândețea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.” (Fie vorba între noi, cartea mea de debut s-a numit Pasărea ceții, nu a lui Noe...)

Se pare că a avut dreptate Petre Anghel care scria aserțiunile respective în postfața Norduri-lor de mai târziu. Cum probabil are dreptate şi Adrian Alui Gheorghe în prefața volumului Crucea de piatră, despre care facem aici vorbire.

          „Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși.”

          Când am dezlegat într-un bun sfârșit taina fotografiei pentru coperta volumul meu de poezie, aflată pe noptiera măicuțelor, după prima uimire am avut dovada că şi măicuțele, ca și mine, au fost încredințate de înțelepciunea rostirii profesorul Petre Anghel, ca şi de cea a prietenului meu Adrian Alui Gheorghe. Având la îndemână asemenea resurse, au reușit să se înalțe pe aripi şi să citească în loc de rugăciune, din prea plinul poeziilor mele, tot lichiorul de nuci…

         Şi cum informația e venită din trei surse, cel puțin una dintre ele din internațional, mulțumită bunului Frederik, e clar că am devenit dintr-un poet de Direcție 9, unul universal!…

          Pentru amănunte, alea-alea... Citiți domnilor jurați și gustați ce se ascunde sub învelișul de cuvinte al acelor cruci. Și dacă dați de lichiorul de nuci, să-mi spuneți și mie!...