DE CE SE ÎNTORC ALBAȘTRII

      

       

  În prima ediție, poza de pe coperta patru a cărții mele, Dosarul Albaștrii(Ed. Paralela 45, 2011), ne înfățișa pe noi „albaștrii” ca „obiective” ale Dosarului de Urmărire Informativă nr 1594, din 1971, tineri și foarte tineri, când securiștii lui Ceaușescu, după mini-revoluția cultural-ideologică declanșată de Tezele de la Mangalia, ne lipiseră pe spate abțibilduri cu crucea şi însemnul de „dușmani ai poporului”, pentru că nu purtam cu mândrie în piept, ziceau ei, cocarda cu secera şi ciocanul şi stema cu spice și tricolor și nu scriam versuri patriotice.

De fapt asta era problema(!), noi funcționând într-un cenaclu al elevilor și studenților la Pitești, ca tinere condeie, care își doreau o revistă a lor, căreia îi găsiseră și numele – ALBASTRU.

Dacă am fi fost inspirați ne-am fi așezat în fotografie cu spatele, dar din respect pentru adevăr(poza pașnică era făcută de ziua unuia dintre noi), tot n-ar fi avut cum să se vadă clar însemnele de „dușmani ai poporului”. Priviți și dumneavoastră atent!    Cea de-a doua ediție a cărții, – Albaștrii dosarul, de data asta(Ed.Detectiv literar, 2018), are pe copertă o altă poză, realizată la evenimentul lansării Dosarului Albaștrii, scris pe baza documentării în arhivele CNSAS, – ne înfățișează tot pe noi, personajele cărții, reuniți într-o formulă incompletă, dar majoritară, după 40 de ani(în1971-2011), având la gât un ecuson albastru, ca să ne diferențiem cumva de sumedenia de foști securiști aflați în sală prin reprezentanții lor, care în scurt timp au epuizat întreg tirajul adus de editorul Călin Vlasie, spre vânzare.

Puține au fost exemplarele care au ajuns în mâna cititorului obișnuit. Cu tot interesul mare pentru carte şi toate insistențele mele, Editura Paralela 45 nu a mai reeditat-o! De ce?... (Un ochi iscusit și interesat va găsi şi răspunsul dacă va citi Ediția a II-a, completată și adăugită, până la ultima pagină!).

E scurtă viața unei cărți cu tirajul mic, de la naștere şi până la înmormântare într-un raft de biblotecă. În tradiția creștină, la șapte ani(2011-2018 sunt fix șapte ani cât ține finalul plin al unui ciclu pământesc al mortului!). Se dezgroapă oasele, se spală cu apă și cu vin şi se slujesc în biserică de pomenire. Să-i mai dau o șansă cărții şi cititorilor ei, am procedat și eu la fel cu sprijinul unui prieten Firiță Carp, am scos pe piață într-o nouă viață ediție noua, din păcate tot în numai o sută de exemplare!

M-a întrebat odată la Sibiu scriitorul Silviu Guga de ce simt nevoia ca scriitor, să revin asupra unui subiect. De fapt el se referea la alt roman al meu, Gușterele, apărut în două ediții succesive(Ed. Paralela 45, 2013 și Ed. Inspirescu, 2015); urmat chiar și de o a treia ediție cu titlul schimbat, Tobârlanii (Ed. Hoffman,2021) și continuat recent de romanul Ferma Gușterilor(Hoffman 2024) care cu siguranță se va prelungi în gena unei viitoare specii .

Silviu Guga voia să facă un studiu şi îl interesa argumentația mea. Nu știu dacă şi-a desăvârșit studiul. Până la urmă nu m-a lăsat să-i răspund. Și-a dorit să-şi tragă singur concluziile după lecturi. Or fi ajuns la el toate cărțile mele? Sigur nu!...

Convingerea mea este că și în proză, ca şi în poezie, cartea e o ființă vie şi ești liber să ți-o rescrii când şi cum vrei!...  Ca scriitor îmbătrânești într-un anumit moment, sunt lucruri știute, dar cărțile pot întineri dacă le iubești, le aduci la zi și le faci cunoscute!