AMERICANUL

 

Astazi 04 iulie de Ziua Americii socrul meu Titi Dumitrescu, personajul principal al romanului Casa Roșie pe care l-am scris cu credința că de cele mai multe ori viața bate filmul și merită a fi prelungită într-o carte, să te poți bucura oricând de ea și să-ți reamintești... Titi ar fi împlinit azi 103 ani dacă ar mai fi trăit și știa să trăiască!

Privind fotografia peste care am dat întâmplător și raportându-mă și la data de naștere, am înțeles de ce în sat, cununând și botezând zeci de fini. nu i s-a spus AMERICANUL, căci toată lumea îl striga NAȘULE!

Pentru cine dorește să-l cunoască pe Titi ca soldat în cel de-al doilea război ofer un fragment din romanul Casa roșie. Editura Hoffman. Cartea încă se mai găsește în librăriile online

                                                                      *

Cartierul general a fost stabilit în clădirile colhozului. Ne-am întins perioada de refacere pe o distanță de timp mai lungă. Am depășit anul. Nemții ne promiseseră echipamente, arme și muniție. Au uitat de noi, cum spuneam. Și aprovizionarea cu alimente devenise facultativă. Era totuși război, iar noi ca popor ne-am apărat de când ne știm la noi acasă. Nu aveam nici mijloace, nici experiență logistică să ne descurcăm în teritorii străine.

Într-o seară comandantul ne-a dat voie să mergem în sat să facem rost de alimente, lapte, brânză, ouă, să ne îmbunătățim meniul neîndestulător. Bătând din poartă în poartă, am dat față în față cu Mașa. Mai fusesem acolo, dar atunci când mi-a schimbat bandajul, amețit după lovitură, era și noapte, nu fixasem în memorie locul. Dumnezeu ne-a luminat fețele amândurora.

Războiul mă învățase rusește cât să mă pot descurca. A înțeles ce doream și luând o oală mare de pământ, agățată pe o tăblie în bucătăria de vară, a intrat în grajdul animalelor. Mi-a făcut semn și am urmat-o. Și-a pus oala între picioare, s-a așezat pe un scăunel și după ce a înmuiat ugerul vacii cu apă caldă, ștergându-l cu un prosop, cu multă îndemânare a făcut să țâșnească izvorul laptelui cu ambele mâini din câte două țâțe deodată.

Titi urmărea atent scena și nu scăpă momentul când fata ridică privirea și a întins mâna dreaptă cu degetul arătător către el, rostindu-i numele: „Tu, Titi!...” Pentru o secundă, cât strânse pumnul la loc pe țâță, greși direcția laptelui și un jet țâșni direct sub fustă, peste pulpele ei ce se întrezăriră la fel de albe ca laptele, încercând instinctiv să le ferească. Titi apucă repede prosopul lăsat la îndemână cu care fata ștersese ugerul vacii, dar văzu că e umed, renunță la el și-și strecură mâna sub fusta ei ce rămăsese ridicată de un colț. Șterse ușor laptele ce începuse să se prelingă, direct cu mâna. Ea desfăcu puțin picioarele, dar înroșită toată îi făcu semn din cap că nu se cade. Pe drum se auzea venind o căruță și glasul tatălui care striga ceva în rusește.

Îmi dădu oala ce se umpluse cu lapte proaspăt și alergă să deschidă poarta.

Căruța era încărcată cu fânețe și Titi se oferi să-l ajute pe gospodar la descărcatul fânului. Între timp, fata îi explicase tatălui pentru ce se afla soldatul în curtea lor. Sătenii se obișnuiseră deja cu românii, dar soldatul ăsta... parcă prea des se întâlnea Mașa cu el.

După alte câteva săptămâni li s-a dat voie să se încartiruiască în sat la familii. Măsura era doar pentru cei mai isteți, care înțelegeau oarecum limba rusă. Era mai ușor cu mâncarea. Fiecare trebuia să se descurce. Părinții Mașei l-au primit în casa lor până la urmă.

Soldații se întâlneau zilnic dimineața pentru instrucție pe câmpul de la canton. Cantonul nu mai exista, fusese spulberat de o bombă. Rămăsese în picioare păduricea de salcâmi ce le oferea umbră în pauze.

Când venea de la instrucție, Titi punea mâna să ajute. Le plăcea rușilor de românul acela harnic ce le ușura munca în gospodărie, îngrijind și hrănind animalele. Flăcău înalt, bine făcut, Mașa prinse drag de el și se doreau pe ascuns. Frontul se depărtase, trecuseră câteva luni. Armele promise de nemți și muniția încă nu veniseră.

Într-o seară Mașa se pieptăna în oglindă, cu fereastra deschisă, trecea pieptenul încet, de parcă visa, prin părul lung. Era într-o cămașă ce-i acoperea picioarele până dincolo de genunchi. Titi sări pervazul. Dintr-un salt ajunse lângă ea și-i acoperi gura cu un sărut, ca să nu țipe. N-avea de gând! Rusul ăl bătrân i-ar fi omorât pe amândoi dacă i-ar fi găsit împreună. Mașa aștepta de mult ca flăcăul să-și ia inima în dinți și, de o vreme, lăsa geamul deschis la odaia ei în spatele casei.

Părinții aveau intrarea prin față spre uliță. Pe acolo ieșea și Titi în curte din camera în care locuia, ca să-și fumeze „plugarele” sale. Ocolea grajdul cu animale, atent să nu-l vadă ăi bătrâni când trecea prin fața ferestrei lor și la lumina lămpii o urmărea uneori pe Mașa când se pregătea de culcare. Camera ei era ultima, cea mai izolată din hangarul acela de casă, dar ca să ajungi la ea trebuia să treci prin camera părinților. Mașa convenise cu ai ei să tragă ivărul noaptea. Era război. Dacă ar fi intrat în casă descreierații de soldați, fie nemți, fie italieni, fie români, fie ruși, oricare dintre ei în timp de război n-aveau nici un Dumnezeu!... În spatele ușii încuiate, mai rămânea timp ca fata să sară pe geam și să fugă prin spatele casei, să se ascundă la grajduri sau să alerge mai departe la adăpostul întunericului.

Toată după amiaza Mașa îl învăța cuvinte rusești, adăugându-le vocabularului său simplu, uzual, dând împreună hrană animalelor sau rânind grajdul, minunându-se ce repede memora Titi cuvintele. „Ночь создана для романтиков”,  repetase el de mai multe ori în după amiaza aceea câteva cuvinte care în mintea lui însemnau că noaptea e făcută pentru dragoste. Noaptea asta, fără nicio îndoială! Ea a râs de fiecare dată și strălucirea din privire îl făcuse să creadă că pricepuse și era de acord.

Nici un moment nu s-a opus mângâierilor, doar că Titi își pierduse capul. Parcă uitase tot ce-l învățaseră fetele la Crucea de Piatră.

 

             La un moment dat, lucrurile se precipitaseră. Părinții Mașei au observat că ea e gravidă și după un scandal monstru în care rusul a vrut să-l alunge pe Titi din casă, amenințându-l cu furca, a intervenit Mașa. A luat asupra ei toată vina.

             Se învățaseră cu gândul! Era război… Și orice pagubă dacă trăiai se putea transforma în câștig mai apoi.

             Așa a trecut anul și încă ceva pe deasupra. Mașa născu o fetiță. Războiul între timp se auzea din ce în ce mai aproape. După dezastrul de la Cotul Donului începuse contraofensiva rusească.