Dans contemporan

 

Răsfoind paginile cu Fotografii mișcate, unele scrise altele încă nescrise în carte, azi 24 iulie am dat peste una care pare să facă parte într-o succesiune de pași dintr-un dans contemporan, pe care așa șchiop cum sunt, l-am dansat. Cu Liliana Popa n-am dansat numai o vară, căci cărțile şi prietenii ne-au potrivit pașii prilejuindu-ne întâlniri repetate multe veri la rând.

Spiritul liber al istoricului de artă, consecvent cu sine în orice situație, te poate surprinde oricând într-o conversație sau o dezbatere, cu acuratețea argumentelor sale, spunând-o direct şi fără ocolișuri, indiferent cine s-ar fi încumetat să-i stea în față, alegând răul de bine cu precizia unui chirurg.

Îmi amintesc lansarea Tobârlanilor mei şi a Casei Roșii cu doi ani în urmă la Pitești. Într-una din sălile de lectură ale bibliotecii, vorbitorii dinainte băltiseră un lac de cuvinte, ce e drept măgulitoare, asupra de măsura cărților mele.

Prea multă liniște a simțit Liliana. S-a ridicat în picioare de pe scaunul ei şi a aruncat cu o piatră în mijlocul lacului. Era scânteia ce a aprins acoperișul unui templu ce risca să fie înecat de ape. Atmosfera s-a încins, apele s-au retras, evenimentul s-a animat și astfel ne-a rămas în memorie.

Nu dau amănunte, nu spun dacă au ajuns la timp pompierii... Am vrut doar să dau un exemplu.

LA MULȚI ANI LILIANA! Îți urez sănătate și numai de bine! Onorat de invitație, din păcate nu pot ajunge. Poeții cetății cu siguranță vor fi lângă tine. Eu doar cu gândul.