Cât timp poezia poate avea o casă de vară fie și temporară cu cariatide la poartă şi poarta se va deschide într-o
curte interioară, fie şi numai pentru trei zile şi două nopți scurte, cele mai scurte, în care
să poți să te comporți liber şi să te desfășori între semenii tăi visători, precum porumbelul acela
prietenos care uneori în timpul zilei se lăsa în jos planând din zările lui albastre, ocolind apoi curajos şi liniștit ca un stăpân toată curtea, ciugulind firimituri de pâine de la masa poeților, încredințat că cerul s-a mutat printre picioarele
noastre...
Adevăr vă spun vouă şi v-o spun din rărunchi, rămân la convingerea că falansterul acesta ciudat, va mai avea şi un mâine(!), cât timp nu vor cădea în genunchi oameni cu sufletul mare şi curat. Nu-i mai numesc aici îi știm!
Textul acesta îl scriam în 25 iulie, 2017. Festivalul Artgothica de la
Sibiu ca orice lucru bun din interiorul
culturii a încetat contra naturii să mai existe, Să nu mai fie
oare oameni cu sufletul mare și curat? Să fi urcat cu toții în cer?
Acel falanster cu poezie şi poeți să fi rămas doar peceți de fum într-un album cu
Fotografii mișcate?...
Sau poate că picioarele mele de lut s-au îngreunat şi ajung când ajung acolo, ceva mai târziu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu