Au trecut multe nopţi şi zile, au
trecut șase şi vor mai trece zeci de ani peste sărbătoarea zilei de 13 iulie
2019. Rar se întâmplă ca realitatea să întreacă frumusețea unui vis şi să se
demonstreze astfel că fantezia visătorului are şi ea limite. Ce s-a întâmplat
la Wimbledon, ce a reușit cu adevărat Simona Halep nu doar victoria în sine,
pare că în anumite momente a rescris atunci dimensiunile perfecțiunii.
Alura sportivei noastre, agilitatea
şi eleganța formidabilă a mișcărilor, decența, modul ei firesc de a se
comporta, uimită ea însăși de performanța realizată, cu respect pentru
partenera de competiție, monstrul sacru al istoriei tenisului, Serena Williams.
Era nevoie de victorie ca să se
demonstreze că nu forța brută trebuie să primeze între oameni!
Cu modestie, dar şi bucurie sinceră
că i se deschid larg, meritat, porțile grele ale gloriei, Simona a descoperit
cu emoție şi uimire nedisimulată, imediat după finală, numele său înscris în șirul
lung nemuritor al campionilor din templul Wimbledonului, şi, s-a înclinat
rezonabil dar cu demnitate în fața rangurilor regalității britanice care au
onorat cu prezența o frumoasă tradiție.
Toate acestea la un loc au plăcut
fără exagerare întregii planete, aducând în prim plan tricolorul şi numele
României.
Dacă ar fi să rezum la capătul
acelei zile de neuitat într-o singură frază desfășurarea finalei, aș spune că
am avut privilegiul să fim martorii, să vedem ca într-un miracol, cum un vulcan
clocotind se stinge, realizând că dincolo de fileu înflorește în iarbă regina
nopții.
Fata asta născută la Constanța din spuma mării ne-a reînvățat să ne bucurăm.
Mulțumim
Simona Halep! N-avem cum să uităm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu