*
O poetă obţine un important premiu pentru poezie. Îmi e
cunoscut, foarte cunoscut numele respectivei poete, ca al unei vedete de cinema
de pe vremuri. O cunosc şi pe ea, am văzut-o cu ani în urmă într-o gaşcă de
tineri gălăgioşi de frumoşi, în Sala Oglinzilor din Casa Monteoru, fostul sediu
al Uniunii Scriitorilor, aşteptându-l pa Adrian Alui Gheorghe să-şi lanseze
Paznicul ploii. N-a mai ajuns atunci!... Nu-mi e cunoscută în schimb poezia
dumneaei! Probabil e numai vina mea!
Intru de curiozitate şi parcurg cu bună intenţie, facebook-ul
premiantei. Pagini după pagini cu imagini, afişe, reclame, tabere literare, diplome
şi coperţi de carte. Merg mai departe, dar nu aflu deloc poezie deconspirată
direct de dumneaei. Se pare că pentru autoare, poezia cuvântă doar în carte şi e
vie şi sfântă, doar în amvonul bisericii ei de hârtie.
Nu ca tine Ionescule(!), ai scris trei versuri jumate şi eşti
gata să le postezi pe facebook instant pe toate patru, dacă se poate! De-aia
eşti tu irelevant!...
Derulez în continuare, şi descopăr o cronică cu câteva poeme
în ea. Ies din Ofsaid! Am descoperit taina! Un experiment modernist cu de
toate: şi sacralitate, şi război în Ucraina cea tristă şi urprinzător, microbistă
de catifea... Poezie adevărată tonică şi cu viaţă în ea!
Ionescule nu te lua după facebook, intră-n biserică, doar
cartea e sfântă!
Poate că voi intra!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu