Katynul afişeazã din nou un zâmbet hidos al hazardului. O ceaţã groasã s-a ridicat încã de dimineaţã din mãruntaiele pãmântului. Umbrele celor 22000 de ofiţeri polonezi asasinaţi în pãdurea morţii au ieşit nerabdãtoare din gropile comune sã-şi îmbrãţişeze urmaşii.
70 de ani trişti, uitaţi, scurşi în întunericul ostil al memoriei.
Clipe nesfârşite pe manşa încrâncenatã a bãtrânului Tupolev TU 154. Puternicã emoţie a vaşnicului preşedinte polonez Lech Kakzynski, grãbit şi mândru sã reconsidere adevãrul poporului sãu.
Vizibilitatea redusã. Controlorul de trafic încalcã standardele şi vorbeşte neînţeles în limba lui Beria. Pilotul rateazã aterizarea pe pista scurtã a aerodromului militar, o datã,de douã,de trei ori, inexplicabil mult lateral în condiţiile în care tehnic abordarea pãrea corectã.
Incercând sã îndrepte avionul spre pistã, aripa morţii se înclinã razant, prea razant spre aceeaşi pãdure blestematã sfidând destinul.
Impactul e groaznic. Umbrele ceţii se contopesc cu trupurile contorsionate într-o îmbrãţişare teribilã cu metalul si flãcãrile.
Dincolo de flãcãri, pãdurea Katynului rãmâne încremenitã, neatinsã,vie.
Nu ştiu sã închei. Tragedia polonezã şi tragedia lumii continuã, cât timp sunt condamnate pãdurile sã ascundã crime.
M-am regăsit cu plăcere în blogrollul dumneavoastră şi am procedat şi eu în consecinţă. La bună recitire şi numai bine!
RăspundețiȘtergereRusii au mai infrant o data spiritul si au mai zdruncinat credinta polonezilor .Oare chiar a fost eroare de pilotaj ?
RăspundețiȘtergere