Pornind de la un interviu al lui Ioan Es Pop, unde recunoaşte că în creaţie alcoolul face minuni, în zorii dimineţii am dat un search pe blogul meu, Pasărea ceţii, care în decembrie anul viitor va împlini o vârstă aparte, 14 ani, şi se va putea prezenta şă-şi ia o nouă carte de identitate, cu cip, două amprente personale şi imagine facială în loc de chip.
Drept e că de-a lungul celor 13 ani de copilărie în libertate, am beneficiat ca autor, la greu, luând aproape de-a gata, în draft, toate cărţile mele din postările de pe blog şi le-am strâns pe raft, expuse ca statui de tanagra într-o expoziţie la INDAGRA a nimănui şi a tuturor... Ar fi de plâns să rămână doar un drog al meu...
Nu se poate vorbi de un plagiat presupun, căci eu le-am visat mai întâi în dialogul cu pasărea, sorbind de protocol, iar şi iar, dintr-un pahar rafinat cu alcool. Când bei sucuri din fructe exotice, portocale, lămâi, fiind minor, blogul, n-ai voie să fi autor de vise erotice, că te încurcă la zbor...
Cum spuneam, am dat un search scriind în căsuţă: „Din alambicul gândirii” şi, ca din ceaţă mi-a apărut în faţă una dintre binefacerile omenirii. Un alambic, altceva nimic(!), după care, s-a insinuat o tabletă discretă, Misterul creaţiei. O postez în continuare aici:
Însăşi biblia ne amăgeşte ceţoasă că nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia n-a ispitit misterul creaţiei. La început a fost cuvântul. Cuvântul Lui Dumnezeu.
Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă... Sigur însă acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, sentenţios sau silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare ca un vers fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut Atotputernicului să-l asculte şi să-l moduleze ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
Tot atât de încredinţat pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când Ziditorul a întrezărit femeia într-o margine, întinzându-şi la soare pielea catifelată peste reliefurile rotunjite între degetele lungi ca nişte raze ale gândului Creatorului.
Astfel, marele poet a încercat să potrivească sunetul cuvintelor ca o mantie peste trupul gol al femeii. Într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine, a căzut în ispită deşirând firul vestmântului, să poată admira în voie splendoarea desăvârşită a formelor.
Ce nu ne spune scrisura este, unde era măsura, Potirul Sfâtului Graal, din care Creatorul sorbea din când şi când? Rar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu