Fotografii mişcate. Claudia Duminică

Mă ştiţi, nu de ieri de-alaltăieri!… Încercuiesc dincolo de 70 de primăveri. Nu că nu s-ar vedea, dar şi salcia cât e ea de bătrână,  primăvara întinereşte şi îşi trage peste tulpina scorburoasă ciucuri de flori galbene cu frunzuliţe verzi, de-ţi mai încălzeşti sufletul şi-i dai inimii brânci.

Aseară mergeam agale prin Auchan cu sacoşa mai mult goală, sub vremi ca o salcie plângătoare, şi-mi sare-n faţă un snop de raze zglobiu dansând jucăuş pe buzele fetei ce-mi aţinea calea. Era o tânără dotată după toate standardele europene şi încă ceva pe deasupra, zgândărindu-mi mândria de a fi român.

„Îmi daţi vă rog ochelarii să-i curăţ, să vă schimb viaţa în roz?...”

Paralizat o clipă de idee, mă repliez la timp şi-i întind rama Pierre Carden de la ochelarii mei cei noi. Sunt foarte mulţumit de ei, nici nu s-ar putea altfel căci m-au costat două pensii fără exagerare.

Mi se mai pusese întrebarea, dar pe-atunci purtam ochelarii vechi, cu un braţ între două atele bandajate cu scotch, care nu cadrau cu situaţia…

Vă mărturisesc, fără ochelari văd doar întunericul, dar îmi funcţionează cu acuitate simţul mirosului şi-mi puteam închipui alături un cireş înflorit, în timp ce glasul de privighetoare ascuns sub frunze, recita o poezie optimistă despre calităţile produsului nemţesc pulverizat  din flaconul ce aşeza o peliculă subţire peste lentilele mele, gata pregătite să-mi schimbe viaţa.

După ce m-a convins, mi-a întins ochelarii, la pachet cu flaconul cumpărat la un preţ rezonabil. Câtă dreptate avea! Nu-mi venea să cred ce vedeam în faţa ochilor, fata înflorise zâmbitoare ca un cireş.

M-am grăbit să ajung acasă să o privesc pe nevastă-mea prin lentile, s-o văd măcar zarzăr, nu eram pretenţios. Nu mi-au mai ajuns banii să-i cumpăr ţigări. Cu legea asta anti-fumat, poate o ajut să n-o încalce!

Acasă, de unde zarzăr înflorit?... Nevastă-mea a luat foc precum o pădure uscată de lemn câinesc.

„Măi omule te-ai tâmpit? Du flaconul înapoi şi să nu vii fără ţigări că-ţi arunc pe fereastră laptopul, că doar la scris ţi-e gândul! Nu pot să te trimit undeva că umbli cu capul în nori!”

 Avea şi ea dreptate. M-am întors la Auchan, poate că azi e ziua mea norocoasă şi cireşul nu s-a scuturat. Da, ce zi o fi azi?...

„E 8 aprilie.” Îmi răspunse fata zâmbind din cireş. N-a trebuit să-i spun nimic, mă aştepta. Mi-a cerut ochelarii să-i mai şteargă o dată…

*

Eram aşezaţi la o masă, în curte casei cu două chepenguri la poartă, pe 9 Mai, sub cireşul înflorit, tineri; şi Ică, şi Nae, şi Ges, Mariana Ştefan, venise şi Vlasie să împrumute o carte, nu ştia că e ziua ei, Geo cu aparatul lui de fotografiat… Eram toţi albaştrii!
Vavama, bunica ta ne adusese gogoşi şi cu un borcan de sticlă în mână ne împărţise în pahare vin roşu. Te lăsai aşteptată şi ai apărut pe treptele din spate, atentă, 

Cafea cu sare

          Prietenilor „albaştrii”

Eram frumoşi.
Împărăţeam tinereţii
elanul, sentimentele,
votca şi sucul de roşii…
Agăţam
de lobul urechii
cuvintele,
ca pe nişte cireşe de mai.

Stăpâni ai azurului
ne avântam
pe luciul gheţii, 
exersând piruete 
şi salturi mortale…
Patinatorii albaştrii
ai aerului, 
susţinuţi de propriile
aplauze.

Am descoperit
în contractul cu viaţa
clauze
secrete
…Cum lumea
plină de şmenuri
e împărţită
de schengenuri,

gheaţa este
mai subţire ca aţa,
cireşele sunt amare,
şi în ochii iubitei
deposedaţi
de candoare,
asta e o ştire,
nimic nu mai are
dulceaţa cafelei cu sare.


porthartul cu dragoste

           Claudia Duminică

ţin în porthart
covoraşul meu fermecat
o bucată de cer senin
rulată fin

mi l-a dat zâna
odată cu creta
(creta aia superdotată
prindea culoare după gând)

pe covoraşul întins
înşirase şotronul
şi fără griji ţopăia
urzind razele

m-a învăţat să desenez
în jurul gleznelor
am trasat cu albastru
conturul unui lac

apele s-au ridicat în genunchi
atunci am desenat o insulă
insula s-a rotit împrejur
risipindu-se într-un norişor verde 

ne-am înlănţuit în iarbă umbrele
m-a prins de încheietura mâinii
şi cu degetele mele răsfirate a nisipit
praful de cretă curcubeu între sâni

râdea tot timpul
m-a pus să închid ochii
şi mi-a desluşit
învelişul de taină al culorilor

n-am mai deschis
porthartul
nu mai ştiu dacă

funcţionează vraja

(Din antologia in pregatire Fotografii miscate)