“Pentru toţi poeţii mari care au trăit în limba română sǎ
păstrăm 9 secunde de liniște!”
Inspirat poetul Adrian Suciu la capătul de început al unei după-amiezi ca o
oază – apărută în deșertul de frig al zilelor – reală, consistentă, într-o
Direcţie 9 care pare sǎ fi găsit locuinţă înaltă poeziei vii, la petrecerea
organizată sub semnul numelui Traian T Coşovei. Și parcă am văzut atunci o
ninsoare electrică, fulgi de zăpadă coborând lin din tavan peste rănile prin
care sângeraseră cuiele. Atâta tăcere, după ce dinainte cuvinte libere
exersaseră în aer cu diamante, împletituri de lână.
O întâmplare de ţinută în care clinchetul de pahare, la îndemnul voalat al
gazdei, n-a acoperit șoapta poeţilor. Nu se putea altfel cǎci în prejma zilei
sale de naștere, Domnul Mihai Eminescu însuşi, pururi tânăr, cel ce învăţase
taina nemuririi, stătea la o masă cu Nichita Stănescu, Nora Iuga, Magda Isanos,
Lucian Vasilescu, Dimitrie Stelaru, Adrian Suciu, Ciprian Chirvasiu, Valeriu
Mircea Popa, Emil Brumaru și alţi truditori ai cuvântului ce însemnaseră şi
însemnau locul.
Tineri risipitori de frumoși, alături de ei, statui vii,
plantau puieţi în ogorul de fum la Club 99, împădurind dimineţi în roua limbii
române.
Tropar
Lui
Mihai Eminescu
Praful
stelar acoperă timpul.
Linişti de
cleştar limpezesc apele.
Eminescu
scoboară cu o candelă,
înluminând
în
aproapele.
Unii l-am
asemuit cu un voievod.
Alţii l-am
nemurit pe boltă, luceafăr.
Eu îl ştiu
în salina limbii române,
săpând
izvod,
viu şi
teafăr.
Steaua lui,
nu zideşte lumină în cer,
iscodeşte dedesubt
în oglindă.
Flori de
mină, sori de ger încuibând
mai aşează
o treaptă
sub grindă.
Salina-i aproape
fără sfârşit
Timpu-şi
răstoarnă ţărmul în mare
El din
adânc, vieţi după vieţi
răsare, împădurind
dimineţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu