Tocmai citisem ştirea că Transfăgărăşanul a
fost declarat lider într-un clasament al celor mai spectaculoase şosele montane
ale lumii. Peste bijuteriile Italiei, Emiratelor Arabe Unite, Elveţiei,
Norvegiei sau Argentinei. Nu suntem obişnuiţi să fim plasaţi în fruntea
clasamentelor de orice fel şi, recunoscuţi de toată lumea că am atins acele
culmi prin propriile eforturi. Mâna şi viziunea de artist a lui Dumnezeu a
creat acele frumuseţi neasemuite, dar şoseaua şerpuind pe versanţi şi tunelul
care sparge inima de piatră a muntelui pe o lungime de aproape 1 km, a fost
realizată de militarii români, aproape de necrezut, în doar patru ani între
1970-1974.
Ca
orice edificiu măreţ construcţia lui a cerut jertfe şi dacă, nu departe la
Curtea de Argeş în peretele mânăstirii, Manole a mângâiat-o pe Ana în iubire, zidind-o
ca să întărească zidul, vorbind de inima de piatră a muntelui, se spune că
peste 400 de militari şi-au ostoit tinereţea în picioare la săvârşirea tunelului
şi Transfăgărăşanului întreg. Oficial, Ceauşescu a recunoscut patruzeci de
cruci pentru finalizarea obiectivului militar de rezistenţă strategică.
Ulterior,
ezitant, noua democraţie sau ce-o fi fiind, a cutezat să îmbrace şoseaua în
haine turistice, nu de calitate, nu elegante cum ar merita şi, doar în sezonul
de vară ca să nu devină prea costisitor. Vara şi pielea femeilor se cere mângâiată
de razele soarelui. Nu e nevoie de veşminte.
Desăvârşite
privelişti, curbe periculoase, perspective mirifice, sărbătoare a culorilor, creste
şi stânci ce-ţi îngheaţa respiraţia, te cutremură ca om şi te apropie de
Dumnezeu.
(Urmeaza sa public o selectie de fotografii. Mai tarziu...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu