Îşi lăsase Dumnezeu
pe frunte căciula Lui,
toarsă din caierul furcii
Maicii Domnului
şi întoarsă,
fir răsucit şi împletit
din flori de câmp
şi fân proaspăt cosit...
O căpiţă
cât un munte
se înălţase
la ăl bătrân, taica-mare, în curte, lângă casă.
Pe mine cred a vrut să mă încerce!...
Şi până să mă dumiresc
şi să mă scutur de gând
ca un flutur, n-aveam stare,
am intrat în joc
smulgând o pală de fân din mijloc,
cu chibritul din mână
am aprins căciula
ca pe-o lumânare
Şerpii ăia de foc
de-i alerga tata cu furca de fier
şerpuiau căţărându-se vioi la cer...
Eu i-am aprins,
din mâna mea au ieşit!...
Şi-am fugit
şi m-am ascuns sub masă.
Au venit nişte oameni
de peste drum
au împrăştiat fânul
l-au întins negru de fum în curte
şi cu găleţi din izvorul
de lacrimi stors
din ochii mamei
l-au stins
Şi Doamne ce-aş mai fi vrut să vină să mă bată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu