67. cireșul de mai târziu
te-am aşteptat
cum aștepţi sǎ se coacă
cireşele de mai târziu iubito
şi iată că s-a-ntâmplat minunea
cireşul alergând pe scări
doldora de cireşe a urcat
la mine în garsonieră
n-am decât să mă urc în cireş
să simt în cerul gurii
dulceaţa fructelor...
ştii cum sunt eu acum...
îţi poţi închipui…
stau şi mă-ntreb ca prostul
privind în tavan
ǎle mai demenţiale
cireșe…
şi mă-ntreb
dacă se rupe craca
68. dans cu erinii
ai desfrunzit
în învelișul zăpezii
unde ne înstrăinaserăm goi
„cu nuielușa de velniș”
desenai
memorii
în petalele strivite
sub noi...
dincolo de geam
mijeau zorii
ispite
ademenind
iezii
la păscut...
sărind pe fereastră
sprintenă
în roua grădinii
ţi-ai strecurat
gleznele
în iarba albastră
dansând cu erinii
și din caierul
umbrei
s-au înteţit
vâlvătǎi...
ochii mei
scânteiau
amnar prelungit
în desfrâu
erai
cremenea
din soare
de care-mi
zdreleam
ochii
eram
apa
de râu
din care-ţi
croiam
rochii..
69. joc cu rǎsǎritul de lunǎ
cu noi odată
pe coama muntelui urcă luna
întunericul lunecă printre pietre
aşez cu grjă talpa piciorului
să nu calc şarpele
pielea lui rece
te săgetează ca arcul
aş putea să întind mâna
aplecat peste balustradă
să ating marginea lunii
şi să împing
rostogolind cercul
pe uliţă în copilărie
mai bine prind o rază
şi-mi fac vergea de argint…
dar raza lunecă
sub bluza ta roşie
strecurându-se şarpe
în culcuşul cald
şi muşcând mărul
mă simt ca dracu…
adevărul e că odată
mi-ai promis
că mărul ăla
e numai al meu
70. drumarul
a înflorit ghimpele
a făcut o floare roză moale
deschisă în sinea ei
ca o tuberoză porno
a nopţii
invidia pietrei colţuroase
ce-ţi intră în talpă
pe poteci muntoase
s-a transformat în mândrie
deşănţată
ea e singura care rămâne
stearpă când treci…
în urma ta vine paznicul caron
şi mângâie piatra
însângerată cu un sărut
e o piatră rară şi piatra latră
căci a durut
îţi spun eu latri degeaba
vezi cum se înfruptă
din lună întunericul…
turmă de iezi
urcând printre brazi…
azi zorii nu mai vin
doar asfaltatorii
e o luptă…
un destin necesar
şi ştii eu nu sunt caron
ci un drumar
care vopsește cu var
linia întreruptă
71. nordul poeţilor
poeţii au picioarele în catalige
să spargă cu fruntea norii
înaintea lor îngerii pe schiuri
le deschid drumul
precum salvatorii
ce e cu picioroangele
alea cu crăcană… se mirară îngerii
nici nu au aripi pe spate
sunt ciudaţi poeţii
şi cangele
ce le ţin picioarele legate
le-au făcut rană…
ei continuă să înainteze
în echilibru în marea nordului
pe stăvilarul de la afsluitdijk
măsurând iambii sau
numărând oile
pe partea de dig dinspre den oever
şi spărgând cu fruntea
piatra norilor
pietre frǎmântate
împletite cu nuiele de răchite
şi călcate în picioroange inimi
sfărâmate nopţi şi zile
în torturi de falange
în gura monstrului
cândva un extraplanetar
desigur boem
va călca nesigur peste stăvilar
minunându-se de poem
72. nord de cuvinte
intraţi în vagoane vă rog
e periculos să rămâneţi pe scări
în timpul mersului
curenţii de aer vă pot atinge
cu aripa vreunei păsări
doborâtă de smog
te poţi dezechilibra
căzând în hăul dintre traverse
în trenul acesta
e loc destul
garnitura dispune
de suficient habitaclu
ajunge până la staţia terminus
a poemului
pentru toţi poeţii
o simplă deducţie
nu există pericol iminent să opreşti
înainte de capătul ceţii
metafora căii ferate
fiind permanent în construcţie…
n-ai putea crede
că tot universul din faţa
sau din spatele tău
e o garnitură de tren din cuvinte
ţin minte în dimineaţa copilăriei
exersam mersul
pe o singură şină
şi înşiram bănuţi de argint
căutându-i apoi turtiţi
printre pietrele terasamentului
să împodobesc cu ei
coada cometei
73. norul de cuvinte
stol de păsări
nor de cuvinte se ţin scai
după mine…
de el nu mă pot pierde
mă bântuie...
în urechi zumzetul de licheni
a împânzit locul râie a nordului
doar gândurile
avioane de hârtie ies din hartă
am sentimentul
că trag în năvod
un banc de pești adormiţi
către marea moartǎ
sarea lucește stins
pe braţele tot mai obosite
în buricele degetelor
puzderie de scântei s-au aprins
căutând în nisipul umbrei
trupul întinerit
74. lac de umbra
cum cad literele
ca nişte frunze în somn
copleşit
de toamnă
copacul
singur
şi-a scuturat chipul
într-un lac de umbra
pe jos
ruginitele semne
foşnesc
hieroglife inconsistente
scrisul nu rămâne
pe frunzele moarte
doar timpul e veşnic
drumul sfârşeşte
cu ultimul pas
în căsuţele
goale
atârnate de crengi
ale păsărilor
fluieră vântul…
75. nordul de piatrǎ
câte se pot spune despre piatră…
atâtea straturi de rocă
prefigurate de raze
atâtea păsări cuibărite
în somn...
dar despre om câte se pot spune…
atâtea straturi de umbră
descǎrnate din cenușile
nordului
purtate de vânt…
scad pietrele
pe pǎmânt zilele-s numărate
iar dumnezeu
a scăpat din control
loteria vizelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu