sâmbătă, 28 august 2021

XV. O antologie de autor. Ion Toma Ionescu

 XV. O antologie de autor

Ion Toma Ionescu

 

96. aguridă

        lui George Mihalcea

 

sunt cel mai iscusit vânător

vânătorul de nopţi

dintr-o vamă

dacă-mi intri-n vizor

și sunt strugurii copţi

gloanţele mele

de-argint

n-au nici tată

nici mama

 

sunt cel mai îndrăgit vânător

vânătorul de nopţi

dintr-o dramă

am în vizor

numai struguri necopţi

aguridă

fără tată și mamă

și-n piept

port un glonţ de aramă

 

97. pe plajă

 

orbit de soare

te caut

oglindită în mine

zveltă

cu braţele arămii

despicând

valurile

 

îmi potrivesc

respiraţia

iar tu scâncești

plictisită

ca un pescăruș

decojindu-ţi

pielea de sare

 

98. noaptea învierii

 

doar în noaptea învierii

sunetul clopotelor

intră în carne

precum lumina

prin cuiele

lui hristos

 

99. îngerul

 

îngerul

introvertit

se ferește să treacă

pragul luminii...

nu se îngăduie

zidit

 

dar lasă însemn

la răscruci

în troiţe de vânt

cruci  

de salcâm

înflorit…

 

100. în numele tău

              Danielei Toma

 

trupuri de femei goale

precum lampioanele plutind legănat

gata să se răstoarne pe ape negre...

râul e pătimaș

izvorând din o mie și una de nopţi

 

în oglinzi interiorul devine sângeriu

răzvrătit de flăcări

mușcând lacom din malurile

bărbatului pereche

 

timpul ţipă braţele se caută însetate

și viscolul își ascute cuţitele

în carnea umbrei din nisipul încins

raiul luminii ca un capăt de linie

picură pe buze stropi de apă vie

 

când vorbesc în numele tău

 

101. timpul seamănă cu un tren

 

timpul seamănă cu un tren

poate e trenul trecând peste noi...

noi traversele căii ferate

om lângă om susţinem șinele

pe care lunecă locomotiva și vagoanele...

 

o perioadă scurtă devenim pasageri

însă nu poţi alege liber nici trenul

și nici segmentul de drum

 

poţi nimeri un tren de marfă

nu e de preferat bou-vagonul

de la sindromul vacii nebune

animalele vii se transportă doar congelate

 

poate fi un tren cu soldaţi răniţi

se poate și un tren de mare viteză

două-trei sute de km pe oră ploaie vânt

doar zăpada și dumnezeu poate întârzia sosirea

 

lumea nu se înghesuie în trenurile rapide

în vremi de criză se grăbește doar timpul

 

totdeauna pasagerii se ciondănesc

pentru locurile de la geam

bătaia mare e pe trenurile fantomă

acelea sunt trenuri de lux

unde timpul cosmic își împlinește

călătoria de plăcere lent de-a lungul căii lactee

 

am urcat în orient-expres era plin

de baroni conţi spioni actriţe și balerine celebre …

 

întreg personalul în uniformă

se uita la mine cu ochi neliniștiţi

valuri izbind o stâncă ivită în calea lor

le-am scos biletul de călătorie și

legitimaţia de poet era un fals

nu sunt membru al uniunii scriitorilor

 

m-am așezat la o masă în restaurantul select

un chelner îmbrăcat în alb impecabil

s-a apropiat de mine și am comandat

prânzul de duminică pentru trei

la primul canton urcau părinţii mei

 

102. insurgenţă

 

opriţi larma vocalelor

ţipetele lor deșănţate

exacerbează

păcatele și trufia…

 

cu umilinţă

consoanele

sunete mute

aproape oarbe

îngenunchiate

de gloanţe

în faţa porţilor

se vor ridica

mărșăluind

în cadenţă

 

pre limba morţilor

 

103. lăstar

 

când vine moartea

șerpește

ca viţa

de vie

în care

s-a uscat

vinul...

 

te-ngrijește

să retezi

un lăstar

sub

ultimul nod

înainte

să orbești

ceilalţi

muguri

de ochi

 

crestează

cruce

apoi

și în inima ei

fixează

un bob de grâu

prin care

să vezi

dinapoi

cum se duce

via pe rod

 

când

vine

moartea

șerpește

ca viţa

de vie

în care

s-a uscat

vinul

 

104. scărarul

(celţii credeau că se trag din copaci…)

                lui Emil-Iulian Sude

 

între două

tulpini de arţar

două

scânduri

prinse în cuie

și iar

desprinse

cu cleștele

de scărar

 

rânduri

rânduri

de trepte

înălţate

mereu

sub picioare

 

... omul

își suie

greu

crucea

în spate

 

aproape

ajuns

nu mai are

răbdare

i se pare/crede

că poate

să calce pe ape

 

cu ochii

în soare

vede

crucea

ca o elice

și cade

în cerul lui

de scărar

 

... cum cad

din arţar

micile

elicoptere

ale toamnei

 

105. selfie cu moartea

 

silueta unei preotese

a soarelui alb

se insinua ca o

bulă papală

în catedrală

 

lipită de mine

lac de sudoare

în așternutul

bolnav

 

făcea selfie

cu privirea mea

goală derutată

și am simţit-o

plonjând

meteorit

prin branulă

 

lumânarea

ardea

întunericul

dispăruse

din salon

ceara se topea

într-un faeton

de miere

 

și-n dulce durere

m-am trezit

(Cear i miere)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu