luni, 30 august 2021

XVI. O antologie de autor Ion Toma Ionescu

 

106. reţeaua

 

aș putea capta

nervi relaxaţi

pielea ca o sită

și sinapsele bâzâind

sunetul pierdut

al copilăriei

cu urechea ciulită

pâlnie pe stâlpul

de telegraf

 

minunându-mă

cum vrăbiile

se racordau clandestin

firelor electrice

întinse între stâlpi

prin care herghelii

de cai albaștri

sălbatici se alergau

nevăzut

 

și după ce își făceau

plinul la semn

vrăbiuţele acelea

înseninate

plonjau

într-un alt început

 

... sinapsele

s-au uzat

stâlpii de lemn

au fost înlocuiţi

cu stâlpi de beton

cablurile întinse

au devenit

noduri

de autostrăzi

prin care săgetează

bolizi negri…

 

toată reţeaua

e o capcană

cu monștri

tandri

 

 

 

107. escorta

 

aș fi vrut să încep cu sentimentul

morţii ce se urcă pe tine

ca un mușuroi de furnici

călcat din greșeală

dar moartea nu e un sentiment

e o escortă

cu care te culci

doar o singură dată la vedere

în mijlocul bâlciului

pe o scenă unde lumea

se-nghesuie să privească

și tu tragi de timp

 

mai întâi întrevezi sentimentul vieţii

cu coșciugul pe roţi

într-un carusel de spaime

îţi dai drumul pe pistă

în întuneric

sub propria piele

ca într-un cort negru

te izbești de pereţi

ţi se pare că te dezintegrezi

și nu mai ajungi

la întâlnirea

cu escorta

 

108. fii pregătit

 

să tragi aer în piept

îndelung

când te urci în lacră

să-ţi fie ușor

 

stai adunat ceară

a lumânării

ce se scurge din flacără

până la sfârșit

 

ai grijă

grijania lui de părinte-paroh

e în stare să te scurteze

de cuvinte

 

să ia el mierea

ce ţi se cuvine

la care ai trudit

mărăcine cu mărăcine

toată viaţa

 

și tu și părinţii

tăi înainte

ca să fie oamenii

mai buni nu mai răi

 

și fii atent la copii

ei nu scapă nimic

din vedere

e moartea ta

nu-i lăsa

să se joace cu ea

 

și ţine minte

ultima iubită

nu se dă altuia

nici măcar

dacă ţi-o

cere ea…

 

109. în sensul copilului

 

        lui Eugen Pohonţu

hazardul e legat strâns de rigoare

altfel cum să împerechezi

cuvintele în splendoare

în sensul copilului

născut

 

alegerea haijinului

nu cunoaște

alt rost

altă vină

alt chip

 

undeva

în lenjeriile focului

o haijină

alege

sticlă neîncepută

sticlarului

într-un

tristih

 

un gen de nisip

în care haijinele

calcă pe ape

 

110. decadenţă

          evei monica

 

desfrunzește

pielea șarpelui

nisipul lustruiește

glezna apei

 

coaja nucilor verzi

de atâta vară

pleznește

și crapă

 

flacăra lumânărilor

sapă în ceară

bezna

tăcerilor

 

sâmburii merelor

sâmburii merelor

în carnea de măr

se îngropă

 

111. în oglindă

 

priveam pe deasupra coșciugului

mutând centrul universului

de pe chipul mortului

pe chipurile

muierilor

de-l plângeau

... se liniștise omul devreme

și nu mai avea iepure la inimă

 

de când mă știu

mă sperie ochii larg deschiși

înţepeniţi cu ţepușele în spatele pleoapelor

degeaba marele retailer a tras

obloanele

tot se vede preţul scăzut

pentru black Friday

 

cum la fel de tare mă sperie

cortina albă acoperind scena oglinzii

cu aplauze de tăceri

și lumânări aprinse

pod peste priveghi

să nu rămână în nisip

mișcarea ultimei îmbrăţișări

și mai ales chipul

meu în oglindă

 

112. visul american

 

încă

o generaţie

de tineri

corporatiști

la fel de triști

ne surprinde

cu gândul

intubat

din burta mumii

că ei sunt

cei

ce vor prinde

într-o vineri

la trei

sfârșitul lumii...

 

113. astăzi scriu despre patrie

 

astăzi scriu despre patrie

cu lancea unui steag

scrijelesc

anul 2018

pe marţipanul

unui tort

ornat în trei benzi verticale

roș-galben-albastre

 

tricolorul este al patriei

și tortul

al fiicei mele

ce poartă numele

sfântului andrei

ea are un fiu și e

un fel de patrie a lui

 

îl crește singură

pentru că uneori

bărbaţii de stat

smintesc și cad

trădând cauza

 

e 1 decembrie

patria își scoate

ía subţire

din odaia bună

cu fotografii

de familie

atârnând

pereţii de cer

și o îmbracă

peste sânii goi

 

de azi-noapte

e ger și bântuie strigoi...

sub pânza de in

amiroase a mere coapte

și a vin fiert

în stradă

fanfara militară

dă un concert festiv

 

la colectiv au venit

cu lumânări

în mâini

taţii și fiii lor îngeri

să vadă câmpuri

de sângeri în foc

de iarnă

înfrunzind

114. bit-poem cu eșarfă

 

îmi vine să șterg cu buretele

ca la școală

când nu reușeam să disting

operele pierdute

de operele complete

făcând skating

printre necunoscute

și punând în priviri

între mine și soare

foiţe subţiri

colorate de mica

 

mai nou împing vagoane

la metrou

într-o staţie de triaj Q

a poemelor

adevărate sau false...

socotesc în siaj

incertitudini binare

căutând

bit-poemul cu eșarfă

cotând piruetele în mișcare

și mușcând adevărul trist

în mărul uscat

decăzut din metaforă

 

aveam un învăţător

la catedră

ce mă ţinea în genunchi

ceasuri lungi

colegilor

le împărţea anaforă

iar mie îmi împărţea

palma în dungi

 

am senzaţia că și acum

învăţătorul

stă cenzitar

în locaţie cu mine

pândind

să mă scoată

din ţintar

 

115. limba română

 

ca persoană fizică

în limba română

cuvântul are milionimi

de chipuri

nu e nici om al străzii

nu are funcţie publică

cu program fix

dar nici nu poartă

în loc de buletin identitar

oda în metru antic

 

nu vine din cărţile sfinte

și nici mușcând

sânul fraged al mamei

și apoi prin potriviri magice

aflând sâmburele

și rostul dramei...

 

a început bac-ul

văd grupuri de băieţi

și fete grăbind

spre examenul

de limbă română

o pereche albastră

(se ţin de mână)

îmi intră în ochi

 

ea e mult

mai frumoasă

decât fetele

din tinereţea mea

și el mult mai înalt

dar cuvintele lor ţipă

mirosind a asfalt..

 

116. porţi

 

să îngenunchi falnicul trunchi

de stejar sub clar de lună plină

 

... din tăișul securii spiritele rele sar

așchii în luminișul pădurii

 

să-l cobori în spate luni marţi sau joi

nu se poate în zi de post

 

stejaru-i greu și trupu-i slăbit când tainul e împărţit jumătate cu dumnezeu

 

apoi pe ștergarul întins festinul

ceapă și slană stropită cu horincă

 

pită caș de oi și la sfârșit o junincă

prăbușită în usturoi pe jarul încins

 

îmbătată în sânge de urs vâscos

scurs pe vrană ca untdelemnul

 

și musai să petreci că nu-i pomană

îţi faci casă nu treci copârșeul pe sub porţi

 

ascult mărturii de demult

cioplind în lemn semnele mute

 

leg cu migală noduri la sfoară înfășor în spirală șarpele în pomul vieţii

 

urc păsările în cerul dimineţii de vară

dintele lupului colacul rozeta crucea

 

aplecat asupra trupului meu trec

pe sub hăizașul porţii toate cuvintele

(Din volumul Ceară şi miere)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu