106. reţeaua
aș putea capta
nervi relaxaţi
pielea ca o sită
și sinapsele bâzâind
sunetul pierdut
al copilăriei
cu urechea ciulită
pâlnie pe stâlpul
de telegraf
minunându-mă
cum vrăbiile
se racordau clandestin
firelor electrice
întinse între stâlpi
prin care herghelii
de cai albaștri
sălbatici se alergau
nevăzut
și după ce își făceau
plinul la semn
vrăbiuţele acelea
înseninate
plonjau
într-un alt început
... sinapsele
s-au uzat
stâlpii de lemn
au fost înlocuiţi
cu stâlpi de beton
cablurile întinse
au devenit
noduri
de autostrăzi
prin care săgetează
bolizi negri…
toată reţeaua
e o capcană
cu monștri
tandri
107. escorta
aș fi vrut să încep cu sentimentul
morţii ce se urcă pe tine
ca un mușuroi de furnici
călcat din greșeală
dar moartea nu e un sentiment
e o escortă
cu care te culci
doar o singură dată la vedere
în mijlocul bâlciului
pe o scenă unde lumea
se-nghesuie să privească
și tu tragi de timp
mai întâi întrevezi sentimentul vieţii
cu coșciugul pe roţi
într-un carusel de spaime
îţi dai drumul pe pistă
în întuneric
sub propria piele
ca într-un cort negru
te izbești de pereţi
ţi se pare că te dezintegrezi
și nu mai ajungi
la întâlnirea
cu escorta
108. fii pregătit
să tragi aer în piept
îndelung
când te urci în lacră
să-ţi fie ușor
stai adunat ceară
a lumânării
ce se scurge din flacără
până la sfârșit
ai grijă
grijania lui de părinte-paroh
e în stare să te scurteze
de cuvinte
să ia el mierea
ce ţi se cuvine
la care ai trudit
mărăcine cu mărăcine
toată viaţa
și tu și părinţii
tăi înainte
ca să fie oamenii
mai buni nu mai răi
și fii atent la copii
ei nu scapă nimic
din vedere
e moartea ta
nu-i lăsa
să se joace cu ea
și ţine minte
ultima iubită
nu se dă altuia
nici măcar
dacă ţi-o
cere ea…
109. în sensul copilului
lui Eugen Pohonţu
hazardul e legat strâns de rigoare
altfel cum să împerechezi
cuvintele în splendoare
în sensul copilului
născut
alegerea haijinului
nu cunoaște
alt rost
altă vină
alt chip
undeva
în lenjeriile focului
o haijină
alege
sticlă neîncepută
sticlarului
într-un
tristih
un gen de nisip
în care haijinele
calcă pe ape
110. decadenţă
evei monica
desfrunzește
pielea șarpelui
nisipul lustruiește
glezna apei
coaja nucilor verzi
de atâta vară
pleznește
și crapă
flacăra lumânărilor
sapă în ceară
bezna
tăcerilor
sâmburii merelor
sâmburii merelor
în carnea de măr
se îngropă
111. în oglindă
priveam pe deasupra coșciugului
mutând centrul universului
de pe chipul mortului
pe chipurile
muierilor
de-l plângeau
... se liniștise omul devreme
și nu mai avea iepure la inimă
de când mă știu
mă sperie ochii larg deschiși
înţepeniţi cu ţepușele în spatele pleoapelor
degeaba marele retailer a tras
obloanele
tot se vede preţul scăzut
pentru black Friday
cum la fel de tare mă sperie
cortina albă acoperind scena oglinzii
cu aplauze de tăceri
și lumânări aprinse
pod peste priveghi
să nu rămână în nisip
mișcarea ultimei îmbrăţișări
și mai ales chipul
meu în oglindă
112. visul american
încă
o generaţie
de tineri
corporatiști
la fel de triști
ne surprinde
cu gândul
intubat
din burta mumii
că ei sunt
cei
ce vor prinde
într-o vineri
la trei
sfârșitul lumii...
113. astăzi scriu despre
patrie
astăzi scriu despre patrie
cu lancea unui steag
scrijelesc
anul 2018
pe marţipanul
unui tort
ornat în trei benzi verticale
roș-galben-albastre
tricolorul este al patriei
și tortul
al fiicei mele
ce poartă numele
sfântului andrei
ea are un fiu și e
un fel de patrie a lui
îl crește singură
pentru că uneori
bărbaţii de stat
smintesc și cad
trădând cauza
e 1 decembrie
patria își scoate
ía subţire
din odaia bună
cu fotografii
de familie
atârnând
pereţii de cer
și o îmbracă
peste sânii goi
de azi-noapte
e ger și bântuie strigoi...
sub pânza de in
amiroase a mere coapte
și a vin fiert
în stradă
fanfara militară
dă un concert festiv
la colectiv au venit
cu lumânări
în mâini
taţii și fiii lor îngeri
să vadă câmpuri
de sângeri în foc
de iarnă
înfrunzind
114. bit-poem cu eșarfă
îmi vine să șterg cu buretele
ca la școală
când nu reușeam să disting
operele pierdute
de operele complete
făcând skating
printre necunoscute
și punând în priviri
între mine și soare
foiţe subţiri
colorate de mica
mai nou împing vagoane
la metrou
într-o staţie de triaj Q
a poemelor
adevărate sau false...
socotesc în siaj
incertitudini binare
căutând
bit-poemul cu eșarfă
cotând piruetele în mișcare
și mușcând adevărul trist
în mărul uscat
decăzut din metaforă
aveam un învăţător
la catedră
ce mă ţinea în genunchi
ceasuri lungi
colegilor
le împărţea anaforă
iar mie îmi împărţea
palma în dungi
am senzaţia că și acum
învăţătorul
stă cenzitar
în locaţie cu mine
pândind
să mă scoată
din ţintar
115. limba română
ca persoană fizică
în limba română
cuvântul are milionimi
de chipuri
nu e nici om al străzii
nu are funcţie publică
cu program fix
dar nici nu poartă
în loc de buletin identitar
oda în metru antic
nu vine din cărţile sfinte
și nici mușcând
sânul fraged al mamei
și apoi prin potriviri magice
aflând sâmburele
și rostul dramei...
a început bac-ul
văd grupuri de băieţi
și fete grăbind
spre examenul
de limbă română
o pereche albastră
(se ţin de mână)
îmi intră în ochi
ea e mult
mai frumoasă
decât fetele
din tinereţea mea
și el mult mai înalt
dar cuvintele lor ţipă
mirosind a asfalt..
116. porţi
să îngenunchi falnicul trunchi
de stejar sub clar de lună plină
... din tăișul securii spiritele rele sar
așchii în luminișul pădurii
să-l cobori în spate luni marţi sau joi
nu se poate în zi de post
stejaru-i greu și trupu-i slăbit când tainul e împărţit jumătate cu
dumnezeu
apoi pe ștergarul întins festinul
ceapă și slană stropită cu horincă
pită caș de oi și la sfârșit o junincă
prăbușită în usturoi pe jarul încins
îmbătată în sânge de urs vâscos
scurs pe vrană ca untdelemnul
și musai să petreci că nu-i pomană
îţi faci casă nu treci copârșeul pe sub porţi
ascult mărturii de demult
cioplind în lemn semnele mute
leg cu migală noduri la sfoară înfășor în spirală șarpele în pomul
vieţii
urc păsările în cerul dimineţii de vară
dintele lupului colacul rozeta crucea
aplecat asupra trupului meu trec
pe sub hăizașul porţii toate cuvintele
(Din volumul Ceară şi miere)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu