Ai putea tu să crezi
că frunza copacului
e o lacrimă?...
(În memoria tulpinii
lacrima cade
în cercuri concentrice...)
Că iarba e o ninsoare
subterană
(Cât sânge verde,
atâta rană...)
Că aerul e o dovadă
uitată a atlanţilor
(Cuneiformă
Necercetată...)
Ai putea tu să crezi
că piatra este oglindă
retrovizoare
a începutului lumii?...
Şi grindă casei
e femeia?
(Trupul ei, curcubeu ca o amforă,
m-astâmpără de Dumnezeu...)
Să iei noaptea
de la capătul ei
cu înţelegerea de pe urmă!...
(Şi apoi, dimineaţa,
să-ţi reiei viaţa
de la celălalt capăt...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu