Scriam în bilanţul de anul trecut.
La CEASUL bilanţului, - într-un an care a avut mai multe nopţi decât
zile, şi doamna cu coasa, o marionetă grasă, şi-a pus masca şi casca de motociclist,
şi s-a proclamat regina danţului pe planetă, - cea mai mare realizare dintre toate în plan
personal, mi se pare că ar fi fost faptul că n-am ajuns la spital sau în rai,
şi în plus am dat la spate, fix pe cântar, ditamai un deca jumate de kile
dintr-un chintal şi ceva, cât pusesem la adăpost.
Şi să nu uit, am mai pus pe hărţi în
răstimp, nişte cărţi. După Al cincilea anotimp la editura Detectiv literar - poezie,
a urmat o antologie, Crucea de piatră, la Art Creativ, premiată de editură
pentru Cel mai frumos volum de versuri. Iar ca proză, - într-o nouă ediţie reluată
/ reinventată,- Guşterele, romanul meu cel mai viu dintre toate romanele. Dac-aş
sta să explic, am avut motiv să-l rescriu, pentru că-i crescuseră organele; ficatul,
inima, coada şi creierul mic, şi în plus, propria lui ambiţie, ce să zic!
L-am dus la HOFFMAN şi şi-a dat doctoratul. Şi cum trecuseră anii,
l-am rebotezat Tobârlanii. Cartea încă se mai găseşte în librăriile online, v-o
recomand!
Pentru anul în curs pe ducă(Ce soartă
caducă!), nu se mai poate să mă laud cu cântarul, i-am dat bloc!... Toate
kilogramele s-au pus la loc şi nu mai pot face recurs!
Despre cărţile noi, 2022, vreau să
clarific nu am fost la fel de prolific. Am lucrat la o singură CASĂ de parcă aş
fi zidit un castel. O începusem ceva mai demult. Un capitol din Casa Roşie,
Reportofonul, chiar a luat premiu la Concursul Naţional de Proză Ioan Slavici,
secţiunea roman, al revistei Tribuna(2021). Casa Roşie a apărut tot la Eitura Hoffman
şi a rămas de roşu, pentru că principalul personaj, Titi, un personaj fabulos
ar mai merita cu siguranţă un etaj... Rămâne
o promisiune şi va trebui să intru în acţiune din nou curajos în arhivele
militare.
Proiecte în anul ce vine, e mai bine
să nu-mi fac planul fără rost. Cât mai puţine zile de post în lume! Să-i luăm hărţile
lui Putin ca să fie pace! Să fim sănătoşi, să râdem şi să facem glume! Vin ele
şi cărţile din senin. Dumnezeu nu tace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu