Când scrii un roman şi ca scriitor îţi place ceea ce
faci, aşezat la biroul tău, cu laptopul în faţă, frazele curgând de la sine, e
ca şi cum ţi-ar fi intrat cineva atunci în minte şi îţi dictează ce urmează să
se întâmple în carte. O spun din propria experienţă, aşa am simţit scriind
Guşterele sau Tobârlanii de mai târziu, din a doua ediţie. De multe ori, la
cele mai inspirate pagini, părăsind textul principal, nu mă mai puteam ţine de
dictare şi deschideam un word nou. Spicuiam oarecum în sinteză, precipitându-mă,
sărind cuvinte, folosind mai mult verbele şi urmărind să nu pierd ideile şi sfaturile
pe care le primeam de undeva din afară, din mine. Câteodată îmi plăcea cum curgea
fraza integrală şi încercam să păstrez toate cuvintele aşa cum îmi fuseseră
şoptite, prescurtându-le şi sperând că le voi putea reconstitui la rescriere.
Rescriea nu era uşoară. În prima versiune rostul era
să descifrez textul acela fragmentat, să completez literele care lipseau, ca la
rebus, şi să-i dau o anumită coerenţă cât timp rămâneau oarecum proaspete în
memorie. Abia în pasul următor alegeam dacă acel text va fi păstrat unitar, cum
mi se livrase, sau plasam fragmente din el şi le dezvoltam în diferite locuri
din textul principal.
Iată AICI unul din wordurile scrise la prima mână, pe
care l-am deschis azi din întâmplare într-unul din dosarele secundare cu idei
şi sfaturi primite când eram într-o asemenea transă(Unii ar spune, că erau primite
de la Dumnezeu!...).
..... De la un anumit moment va trebui să te cerţi, să
mă cert cu personajele. Cu Nicolae mai ales, unchi-meu, pentru că am dorit să
fac din el personajul principal, eroul legionar care după ce şi-a împuşcat
nevasta, suspectat de impotenţă, ajunge şef de cuib..... (Trebuie stabilit subtil,
cât dramatism şi câtă laşitate să păstrez în roman, scena petrecându-se când
soţia se afla în pat cu amantul, descrierea să nu fie cu lux de amănunte)....
N-a avut nimic cu acesta! L-a lăsat să sară în grădină pe fereastră, rămăsese
proptit în uşă cu pistolul în mână şi când a tras spre ea focul de pistol, ţintind
locul unde el îşi arătase neputinţa, laş, a întors privirea coborând şi ţeava pistolului.
Glonţul i-a scăpat atingând totuşi femeii gamba şi i-a sfârtecat-o..... A plâns
împreună cu ea când a bandajat-o cu feşe rupte dintr-o cămaşă de-a lui scoasă
din şifonier.
.....Vrând să-i descopăr fibra lui Nicolae, ca
personaj, i-am căutat în arhive faptele de „vitejie” şi a trebuit să constat că
nu există..... S-a pitit probabil în puşcărie ca să scape de propriul său
trecut şi apoi ieşind nu a avut curajul să se întoarcă acasă în Merişani(nu mai
avea casă se însurase în casa primei soţii).
.....L-a primit Smochina, cea de-a doua nevastă cu
care s-a căsătorit mai târziu, undeva spre Târgovişte. O femeie uscată, cu
viaţa arsă în urma ei, nu mai avea nevoi fizice, probabil se săturase de bărbaţi,
apropiindu-se de Dumnezeu, dar i se urâse sa fie singură. Oricum îi trecuse
timpul....
Când vânătoarea legionară s-a potolit, Niculae a venit,
după mulţi ani, la Merişani cu Smochina să-şi aşeze rostul între neamuri....
Şi-a ridicat casa într-o vară pe pământul tatei ce urcase la cer devreme, rănit
pe front. Împlinisem opt ani când am primit din spital cartea poştală în care
îmi cerea să am grijă de mama.... Nu ajunsese nici măcar la înmormântarea
tatălui meu. De fapt până am terminat liceului nu-l văzusem pe unchiul Nicolae,
niciodată....
.... S-a mâniat auzind că voi scrie o carte despre
neamuri. De unde să ştii tu adevărul, când nu te născusei!?.....Îl instiga pe
Burtilă, vără-miu promiţându-i lui casa ridicată pe pământul tatei. Mai înainte
mă făcuse să înţeleg că îmi va rămâne mie.
..... Nu eşti un Tobârlan adevărat Burtilă dacă il laşi
pe Toma să scrie cartea asta! Ba eu sunt! Bastardul de Cornel nu e şi i-ai
promis şi lui casa!.... Îi umpluse capul că eu scriu o carte în care povestesc
lucruri ce n-ar trebui spuse niciodată..... (accentuează secvenţa de când eraţi
copii cu Maria, soră-sa şi guşterele, când cu violul!) .....Burtilă sau
unchi-tu Nicu, mai repede unchi-tu, ameninţă că-ţi va sparge capul, arătând
lumii legăturile greşite din el...
..... Intervine si Tata-mare, Tobâran ăl bătrân,
întotdeauna trebuie să intervină şi El... Se mută cu coverga din luncă, cu luncă cu tot şi Argeşul
înconjurând-o cu două braţe ca pe-o insulă, în rai.
..... Aranjase cu Dumnezeu să nu se bage peste el,
acolo îşi va aduce toate neamurile..... Avea o teorie că lucrurile făcute lent,
aşezat, ca într-o castă, aduc fericirea în familie. A încercat s-o aducă şi pe
Dumitra, iubita din tinereţe, dar Dumnezeu a ascultat rugăciunile Linei şi nu
i-a permis să încalce regulile..... Eu nu l-am crezut şi am căutat-o degeaba pe
Dumitra printre tufele de leandru.
.... Suntem cu toţi acolo. Lucrurile se pot complica....
Începem să ne privim cu alţi ochi..... Se pot întâmpla si nişte legături
ciudate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu