sâmbătă, 10 septembrie 2011

Tinereţea ne-a căzut de pe umeri


ochii pândind
la geam
în încercănata
memorie
se clatină noaptea
ca o leoaică rănită
gura-i de foc
scuipă vipere

în spatele draperiilor
răvăşiţi
ca două corăbii
cu catargele asuprite în ţărm 
de furnici şi de greieri
presărăm nisipuri
cât să umplem ruina
din obositele chipuri

curge ora din turn
în oglindă se lasă ziua
însinguraţi
ne privim

tinereţea  ne-a căzut
de pe umeri
ca o hlamidă a umbrei

Un comentariu:

  1. Un poem foarte reuşit, domnule Toma Ionescu. M-a bucurat vizita dumneavoastră la mine pe blog, regret că nu am răspuns mai repede dar am fost plecaţi prin Bucegi două zile. Gândurile noastre bune şi la bună recitire!

    RăspundețiȘtergere