desferecat
pântecele gol al tinerţii
încins cu litere-tulpini
de păpădie
sărutul viu
ca o capcană
rostogolindu-se-ntre sâni
cu strigătul în lanţ
sorbind
mirat pe buze
stropi de apă vie
şi împrejur
aripi de schije
stârnite
în buricele
degetelor
ochii mei crăpaţi
aburind
mi-aduc aminte
cuvintele
netezind în dans
reliefuri vertije
...muşc cu grjă scoarţa
copacului
inima e tot verde
doar literele
s-au ingroşat literele
si genunchii
sunt zgâriaţi
de pietre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu