Timpul vidrei

roi de lăcuste

izbind retina

în vria

acelor de ceasornic

precum ştergătoarele

de parbriz

fragmentând rigoarea

ploii

un bici de foc

sparge pârloaga norilor

cine sunt să  fiu eu

şi-a pierdut steagul

liberul arbitru

în cursa nebună

a întrebărilor

esenţiale

poate meteoriţii

în tăcerea

întinsă a câmpiei

dezmierdând

pielea de bivoliţă a nopţii

din loc în loc

vor deschide hublouri

în interiorul literei vii

la început

cuvântul a  fost

ca o piatră aruncată

în mare

şi marea învolburată

înghiţi în burta ei uriaşă

de balenă rapace

focul

numai din mare

se întrupează  zeiţa

şi tot în mare corăbiile

se întorc din păduri

unde corăbierii altădată

şi-au ascuţit săbiile

muşcând adânc

lemnul de chiparos

e timpul vidrei

roi de lacuste

devorează

nisipul

clepsidrei...