În 4 iulie, anul trecut, de ziua
Americii, unicul ginere al meu a făcut scovergi la greu pentru toată familia.
Făină albă, apă minerală, un praf de sare, puțină drojdie, brânză rasă și zahăr
farin. După ce ai frământat aluatul, îi dai o formă rotundă și plată ca o
farfurie zburătoare văzută mai de departe și lansezi ca la carte obiectele în
mişcare, cu uleiul încins în tigaie. Talere aruncate din șanț.
Ce să zic, am împrumutat de la
americani câteva ore de frenezie şi entuziasm, intrând în danţ în jurul mesei cum e la noi
când joci hora miresei. Ce, numai ei, americanii, pot face un spectacol de mare
grandoare din nimic?...
După ce am isprăvit toată lucrarea,
n-a rămas picior de scovergă în zaharul farin întins peste tot. Toma, cel mai
din urmă nepot şi cel mai rătăcit miel de turmă, a făcut-o de oaie uşor
încrezut. S-a şters cu dosul palmei la bot s-a bătut pe burtă și a dat o
declarație scurtă de învingător.
– Mami, curcanul nostru a fost mai
bun decât curcanul lor!...
Cică azi soțiile soldaților
americani, ăle mai tinere mult iubite, vin la Neptun să le înveţe unicul meu ginere
cum se fac scovergile la ceaun…
Nu ştiu ce-o să ne facem cu Toma, că
el vrea clătite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu