Harry Tavitian
(Amintiri de scriitor)
Se întâmplă rar, să te părăsească sufletul captiv şi să
hoinărească, fără de lanţurile zilelor obişnuite, de care ţi-este legat trupul
bicisnic. Excursul acela e îngăduit doar prin voinţa şi puterea lui Dumnezeu. E
atât de aproape Crăciunul!... şi la Piteşti s-a urcat pe scenă Harry Tavitian.
Cât de simplu şi frumos ni l-a prezentat în câteva cuvinte
aseară, în preambulul unui spectacol cameral de excepţie, Varujan Pambuccian,
botezându-l pe Harry, Noe al sunetelor!... Am simţit că voi fi martorul unui
miracol.
Când Harry Tavitian şi-a luat în stăpânire pianul, imens cât
o corabie, am ştiut că după ce s-au retras aplauzele, corabia lui a rămas
proptită de stănci undeva pe un vârf de munte.
După retragerea apelor, soarele arzător a înviat vegetaţia
pe grohotişuri. Păsările şi animalele sălbatice şi-au învins spaima, mute şi au
coborât de la bord.
Doar atunci, Harry s-a închinat, deschizând zăvorul la
fundul navei, în cala unde erau încuiate sunetele.
A tras aer în piept, le-a legat la gât şiraguri de clopoţei
de alamă şi tălăngi să le audă de departe şi le-a dat drumul să se rostogolească
la vale pe firul unei poteci doar de el ştiute.
Armonizând apoi, un amalgam de teme vechi armeneşti,
balcanice şi romaneşti, cu ingrediente Negro-Spirituals afro-americane, din
care s-a născut jazzul. La final a plonjat dramatic în bucuria colindelor, amintindu-ne
cât de bogaţi suntem!
Harry Tavitian ne-a deschis sufletul mohorât de vremi,
oferindu-ne clipe luminoase de sărbătoare şi artă. Mulţumim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu