Privesc nonşalanţa din anii copilăriei
mele şi cea a copilăriei copiilor mei, cu inefabilul, dar şi infailibilul ei în
acelaşi timp. Îmi aduc aminte cu încântare de un cuvânt care putea face faţă
tuturor întrebărilor, mai mult sau mai puţin dificile. Îl descoperisem şi
abuzam de el chiar dacă mi-ar fi fost poate la îndemână alte expresii, mai
puţin enigmatice dar cu siguranţă mult mai clarificatoare ca să dau răspunsuri.
De ce nu mi-ai pasat mie mingea şi ai
vrut să driblezi portarul?... De ce ai sărutat-o pe Maria în spatele şcolii azi,
când abia mâine e ziua ei?... De ce ai folosit topsinul când era mai simplu un
drive pe rever?... Şi răspunsul venea invariabil, stătea acolo înflorit pe buze:
De KIKI!!!... Şi de trei lei ridichii!
dacă doreai să şi argumentezi…
Nu mai ştiu ce ridichii poţi cumpăra cu
trei lei. Dar mă bântuie azi KIKI, ca întrebare nu ca răspuns.
Poate KIKI Bertens să-i strice
Wimbledonul Simonei? Olandezii ăştia fixişti şi încăpăţânaţi care n-au dorit şi
nu doresc să ne primească în Schengen şi ne cotonogesc pe unde ne întâlnesc, mă
întreb de ce n-ar putea s-o facă?
Răspunsul va veni sper clar de la Simona,
strângând din pumni şi lovindu-i uşor unul de altul, într-un sâc de satisfacţie:
De KIKI, na!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu