Am fost la Pâclele Mari
într-un an, 2012. Şi atunci ca şi acum rănile vieţii parcă se contopiseră cu
rănile planetei şi supurau. Atitudinea lui Toma, nepotul meu, neînţelegând de
ce parcursesem cu maşina sute de kilometri, ca să vedem ce? îmi dă fiori.
N-ar
fi trebuit să-l ducem acolo! Stă martor Nikonul şi cele două poze ar trebui să
facă valuri pe internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu