miercuri, 24 martie 2021

Un fel de test pentru sarcină

 


          Întotdeauna scriitorul se jenează să ceară bani pe cărţile scrise de el. De unde altădată exista un Mecena care susţinea material apariţia cărţilor,  răsplătind şi munca autorilor, în momentul de faţă scriitorul îşi plăteşte din buzunarul propriu editarea şi tipărirea cărţilor sale şi devine el Mecena, sponsorizând nu doar apariţia cărţilor, ci şi expedierea lor către cititori.

Ar mai fi un considerent subtil care ţine de mentalitate. Primind ceva pe gratis ai tentaţia să crezi că acel ceva e fără valoare, dacă e oferit în stânga şi în dreapta cu largheţe… Şi dacă e fără valoare, de ce să-i mai citeşti conţinutul? În schimb dacă-l plăteşti intervine curiozitatea de a şti pe ce ai dat banul…

Planul meu, mai ales acum în pandemie e să folosesc Fan Curierul. El are un instrument, rambursul într-un cont colector la primirea coletului. Oferta recentă a poetului: Fotografii mişcate, Crucea de piatră.

Preţul, inclusiv transportul, 50 lei pentru amândouă. Deschid o listă cine le vrea să-mi lase un răspuns aici sau în mesageria mea de pe facebook. Sunt tare curios dacă interesează pe cineva autograful meu!... Nu sunt naiv, ştiu răspunsul!

Notă: Banii strânşi vor intra în contul lui Alexandru Florescu pentru o nouă operaţie în Germania. 

Dau aici şi contul lui Alexandru, uneori omenia devine surprinzătoare şi ajutorul e binevenit.
Denumire entitate nonprofit ASOCIATIA CENTRUL PENTRU PROIECTE SOCIALE FLORESCU ALEXANDRU 
CIF: 18970191
CONT BANCAR (IBAN)RO07BTRLRONCRT00A1244502

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu