În general îmi place să am aproape întotdeauna un unghi de vedere personal diferit în abordare. Întâlnirea de la Sheida, undeva cu vreo trei ani în urmă, de Ziua scriitorilor, organizată pentru prima oară sub patronimul Poeţii cetăţii, mi s-a părut că a avut în ea o poezie aparte. Fără străluciri şi festivism opulent, fără ca geniul să bântuie decisiv în neorânduiala momentului, cu versurile lui rebele şi înţesate de orgolii.
A fost, dacă m-aş putea gândi la un concept aşezat, o poezie de mijloc. De mijlocul zilei, cu plăcerea de a te afla la masa de joc printre poeţi oneşti, de o înălţime rezonabilă a spiritului, legaţi de un exerciţiu comun care să le dea măsura că se află, nici mai la stânga şi nici mai la dreapta decât în centrul imaginii.
Decartând buchea paginii şi împărtăşind
între noi vin şi anaforă, am mai înălţat un steag pe zidul cetăţii.
Vin şi anaforă, accept în numele adevărului că a fost
doar un concept de metaforă!... La praznicul de cuvinte s-a servit în tăcere
din plin, plăcinte şi bere…
Mulţumirile, se cuvin Lilianei Popa!
Am revenit acum la această descriere pentru că ieri a fost ziua scriitorului şi întâmplarea face să fi lipsit fortuit în ultima vreme de la festivităţile cetăţii, să nu se creadă că m-am dezis de formele de relief ale poeziei de mijloc a Bucureştiului.
La mulţi ani poeziei de mijloc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu