vineri, 24 martie 2023

Dintr-o nouă carte de tablete cu nenumărate pagini nescrise

Ieşisem de la Galeria Căminul Artei, unde participasem la vernisajul pictorului piteştean Ion Pantilie, un succes fără nicio îndoială şi pe strada Biserica Enei o maşină cu spatele vroia sa parcheze. O doamnă tocmai ce coborâse de pe trotuar în marginea străzii şi schimba ultimele cuvinte ce se folosesc de obicei când te desparţi de cineva împreună cu care ai făcut o porţiune de drum. Spatele maşinii se apropia încet, centimetru cu centimetru, fără să dea vreun semn de ezitare sau măcar un semnal acustic, împingând-o pe femeia încremenită ce încerca să se opună cu mâinile unei situaţii extreme, ce venea peste ea din senin, implacabil şi nefiresc.

Parcă revedeam tancul rusesec dintr-o imagine recentă şi vie ce nu se mai şterge din memorie, care încerca să fie ţinut la respect de o ucraineancă cu mâinile goale, ce împingea de şenile.
     Femeia, dezechilibrată, reuşi cumva sprijinindu-se de eleron, să sară printr-un declic pe trotuar din tabloul absurd ce îngheţase în privirea ei speriată. Domnul, impasibil la volan, îşi continuă riguros şi linişit parcarea. Apoi se dădu jos îndreptându-se ameninţător, tot el, către femeie, cu o întrebare într-o tonalitate înaltă, repetată, ca un tir de rachete:
„Unde eraţi? Unde eraţi?... Carosabilul este al meu!... N-am mai putut răbda, explodam:
„ Dar domnule, doamna nu e Ucraina! Şi dumneata nu eşti Putin!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu