primenesc
vorbele
rugăciunii…
sub piele
diluviul
mă strânge
precum coaja
unui copac
dacă strânsura
opacă a norilor
biciuită
de fulgere
s-ar frânge
în gura zorilor
ploaia n-ar mai fi
nesfârşită...
doi câte doi
perechi
urcăm pe corabie
fum de tămâie
şi sare
năpădeşte
ca iarba
asfaltul
înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
în convoi
nesfârşit
cară cu plutele
trunchiuri
de stejari
în înaltul
doar în cer
într-un vârf
de munte
a rămas
pământ,
o pădure
de cruci
pe platoul întins
singuri
peştii,
uitaţi în adânc,
tăcuţii peşti
tresar năluci
în ecoul
loviturilor
de secure...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu