(Tablete văratice)
Fiecare om ţine în spate în duble măsuri, două
registre cu contabilităţi separate. Unul subţire cu file sentimentale, unde
caligrafiezi cu înflorituri de condei, adăugând ceva poze şi petale de
trandafiri, care să-ţi amintească momentele roze ale vieţii tale; nunta,
naşterea copiilor, prima carte lansată în librărie şi încă două trei evenimente
de bucurie şi consens general ale fericirii publice declanşate de o Nadie, o
Simonă sau un Hagi, arhon de gazon atestat, un as cu blazon regal, uneori
retras, alteori neînţeles, dar singurul machidon încoronat ca român adevărat
Celălalt registru mai gros, de fapt un set numeros de
volume numerotate pe căprării cu cifre romane, tomuri ce fac să trosnească de
greutate lemnul bibliotecii înălţat pe pereţi până la tavane. Fiecare casă de
român nu se există să nu deţină în dotare în centrul privirilor un dulap, o
vitrină, cea mai mare, unde să-şi ţină arhiva tristă a dezamăgirilor
Pe parcurs, cercetând şi revizuind faptele după cum au
circulat şoaptele printre mireni, la primul recurs îţi blestemi zilele, eşti
obligat să constaţi că au rămas, sinistru, doar coperţile din primul registru.
Destinul parşiv obligându-te să rupi definitiv filele, să stârpeşti boala din rădăcină.
Cum să păstrezi în rochie albă instituţională, divină, de mireasă, nevasta?… (Nicio
asemănare cu năpasta personală! Vorbesc în principiu!...)
Cum să strângi anaconda la piept, după scandalul ce ţi-l
făcuse pe nedrept, neînţelegând că Mimi-blonda, când a găsit-o e drept în furou
la birou era în teste… (Cum s-o angajezi la relaţii cu publicul să te faci de
poveste, în furou? Cumpărasem în drumul meu de la un magazin cu senzaţii, un
body nou cu decolteu extra mare şi imprimeu cu lotuşi şi i-l făcusem cadou să-i
pună umerii în valoare. Şi-mi întăream o părere normală, deja formată... Nu era
o plăcere imorală, şi nici o favoare vinovată în beneficiu personal, nu un
strigăt carnal, ci o corvoadă, un test banal, altceva nimic! Ca şef, ai nişte
obligaţii de serviciu, ce să zic.
Despre contextul general fac vorbire în acest post, nu
particularizez că n-are rost! Ar fi o prostie să admit că registrul fericirii
publice în pandemie a fost divin, dar a lipsit cu desăvârşire!
Constat, cu distanţarea socială adecvată, după
pandemie lumea a rămas puţin ciudată, dar încrezătoare în viitor. Până şi
soţiei îi pare acum că totuşi a fost mai sigur îmbrăţişat de blonda Mimi în
câmpul cu lotuşi, la serviciu(victorie a la Pirus în beneficiu cui?), decât
încoronat de virus, - al nimănui!
M-am spălam bine cu săpun, în trei ape şi am rămas al ei…
Trec mai departe şi mă înfiinţez la ghişeul dezamăgiri
de la parlament. Aici mă aşez, floare la ureche, la o coadă veche de şcoală
nouă. Ninge, plouă, lungă cât s-ajungă pân’ la Catedrală Mântuirii Neamului.
S-a descoperit un tezaur şi se-mparte poporului măşti de AUR cu pişcoturi. Dai
ce n-ai şi ei voturi!
Nemulţumirea e generală. Spiritele sunt aprinse. Se dă
şah etern la guvern pentru neintrarea în Schengen. Ascult voci. Se vorbeşte printre şoşoci că Ciolacu cu vreo doi boureni vrea să ia taurul de coarne, să-l răstoarne pe Nehammer în grădină la Cotroceni şi să sacrifice cu Iohanis împreună mielul de Paşti sub clar de lună.
Măi oameni buni n-aţi aflat că Paştele s-a amânat şi
curând ajungem pe fundul gropii?...
Bat clopotele la Mitropolie. Cică s-au îmbolnăvit
popii cu valul cinci de pandemie… Să fim optimişti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu