LACRIMI

Multe lacrimi la Wimbledon!

Şi nu luăm în calcul doar lacrimile lui Ons, una dintre puţinele jucătoare care mai păstrează în rachetă frumuseţea tenisului, dar care pierde finala pe mâna ei, nu în faţa forţei disproporţionate, Vondrousova fiind mic copil pe lângă alde Rybakina sau Sabalenka. Copleşită de emoţia că în sfârşit va atinge culmea meritată a gloriei, Ons simte că-i fierbe sângele-n vine şi dintr-odată îi dă pe dinafară, iar racordajul rachetei parcă la uns cineva cu ceară. E cald şi e vară, şi misterul  sportului e de nepătruns.

De patea cealaltă simţul de vampir al Marketei adulmecă sângele şi întrezăreşte o şansă, împlântând adânc baioneta în transă, răpune ultima victimă ce-i sta în cale. Abia atunci se-ndoaie de şale şi parcă se-ngrozeşte de ce a făcut şi îngenuchează pe iarbă să se încredinţeze că nu visează.

Au mai fost lacrimile Svitolinei, de data asta lacrimi de bucurie că a învins-o pe lidera clasamentului WTA, orgolioasa Iga Świątek. Poloneza sigură pe ea socotise deja încă un grand slam in salbă. Dar ucrainianca Elina,  cu o incredibilă revenire în circuit, la nici patru luni după ce i-a născut lui Monfis o minune de fetiţă alba, a fost singura care a crezut în ea şi nu a fost o greşeală.

Punem la socoteală şi lacrimile Anei Bogdan în celebrul de-acum tie-break ce a intrat în istorie ca cel mai lung disputat vreodată, pe care l-a câştigat până la urmă cu 20 -18, o altă fată din eroica Ucraină. Lesia Tsurenko.

Închei acest text şi vă mărturisesc sincer că am plecat de la un pretext, gândindu-mă câte lacrmi a strâns în ochii ei senini, cu sau fără vini asumate, Simona Halep, privind la acest turneu pe care ar fi putut uşor să-l câştige.

Şi în sufletul meu s-a lăsat umbra unui nor peste altă umbră grea care mă apasă de azi dimineaţă.

Nevoit să accept că cel care acoperea aşezându-se  peste durerile trupului, alinându-le, pisicul Mario, doctorul familiei, s-a stins! Aşa e viaţa le aşează cum vrea ea.

Dumnezeul fiinţelor să-l odihnească!