1.2. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
IOAN ES POP, 20 iunie, 2024.
Notă/ Reiau aici un proiect care cuprinde în partea de proză gânduri notate în Jurnalul meu de pe blog, iar partea de poezie este extrasă din volumul în curs de apariție la Editura Hoffman, Fotografii mișcate. Reverențe lirice.
S-a
întâmplat la Teatrul Nottara într-o serată literar-muzicală, celebrând-o pe
actrița şi poeta Ioana Crăciunescu. Ioan Es Pop cu blândețea lui din
priviri şi din glas ne-a citit o superbă poezie, şi, manipulându-ne, ne-a
condus într-o odaie țărănească din fundul Ieudului cu trei paturi în ea.
Într-o superbă simplitate am tranzitat alături
de el etapele succesive ale continuității unui ciclu vital.
De
la nerăbdarea copilăriei, care te împinge să părăsești cât mai repede patul dinspre
fereastră,– ca să poți ocupa la soroc patul din mijloc, dominator, al părinților,
în spatele căruia trona un covor țesut cu Adam şi Eva sub pomul vieții. Te-ai
fi așteptat în noapte, între șoapte fierbinți, părinții să se ridice să culeagă
merele din ramuri şi să-şi înfigă în carnea lor dinții, pe sub așternuturi. Somnul intra prin geamuri la miez de noapte cu un fâșâit
de fluturi, dar merele dimineața tot alea erau când le număram, poate un pic
mai roșii!
Pe
patul din fundul odăii, moșii cu respirația urât mirositoare şi întreruptă, cufundați
în gânduri și uitare se agățaseră(încleștaseră) cu mâinile descărnate de scânduri
şi parcă n-ar mai fi vrut să coboare la luptă…
Şi
poezia la fel ca viața te împinge în paturile ei, cu așternuturi fierbinți sau
mai reci. Treci prin ea ca printr-o vâltoare ce abia te atinge…
Am
rămas așezați pe bănci în sala de la Nottara încă o vreme. Doar Ioan Es Pop s-a
ridicat întins spre ieșire… I se citea un dor în privire. Aflase că în Ieudul
lui a nins…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu