1.8, DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI. FIRIȚĂ CARP

 

1.8. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.

FIRIȚĂ CARP

         

          Notă/ Reiau aici un proiect care cuprinde în partea de proză gânduri notate în Jurnalul meu de pe blog, iar partea de poezie este extrasă din volumul în curs de apariție la Editura Hoffman, Fotografii mișcate. Reverențe lirice.

Am fost într-o călătorie intergalactică de plăcere, cu o navă a prieteniei pilotată de Firiță Carp care tocmai ce împlinise 70 de primăveri. Toți pasagerii urcați la bord primiseră gratuit, odată cu check-in-ul și un Timbru de lipit pe suflet. Echipajul sub comanda lui Ștefan Mitroi, avea în componență pe prim ofițerul Florin Dochia şi pe șefa de cabină Mioara Bahna, care asigurau împreună un climat de rigoare, siguranță şi confort al zborului.

Așezat la manșă, Firiţă privi mai întâi ca şi cum ar fi vrut să se închine, spre tabloul lui Doru Dinu Glăvan, aflat în cabina navei, în stânga razei lui vizuale periferice. Apoi verifică pe ecranele bordului prea plinul rezervoarelor cu metafore şi kerosen, şi, își potrivi bătăile inimii în ritmul turației liniștite a motorului, odihnitoare ca un tors de pisică. Își mișcă ochelarii pe nas şi rosti cu glasul lui hâtru şi blând o frază scoasă din context, aparent fără noimă, către cine vrea să-l asculte:

„Nu e interzis să scrii despre fericire, dar seamănă cu o pierdere de vreme.  Ca şi când ai scrie despre aerul din jurul clopotniței bisericii din deal...”

            Încă odată ai dreptate, Don’ Firiţă! Şi ce frumos știi matale să vorbești despre prietenie. Încercăm şi noi, dar nu ne iese!

Spre seară am făcut escală şi ne-am cazat în hotelul unui astrodrom din Saturn, ne-am spălat mâinile şi revigorat fața cu apă cu gheață la toaleta din cameră şi rămași într-o ținută lejeră, am coborât în restaurant unde am fost serviți la alegere cu o specialitate de homar albastru, gătită în stil mediteranean şi celălalt opopțional o minune de coaste de miel la grătar, stropite cu vin din belșug.

Dimineață am privit pe geam pista pregătită pentru decolare, marcată cu două șiruri de timbre albe, lipite unul de altul, ce  încadrau marginile pistei cu două linii subțiri ca de de ninsoare rătăcită nimbau în iunie sufletul curat al lui Don Firiță

M-am uitat la Firiţă Carp, egal cu sine în grad de general. Aserţiunea sentenţioasă şi irevocabilă a gradului, pe care nu-l purta la vedere, mi-a deconspirat-o prima oară doamna Geta, unica directoare tutelară de la Librăria Mihail Sadoveanu. O făcuse la o lansare de cărți în Săptămâna Editurii Detectiv Literar, unde avusesem şi eu onoarea să lansez Dosarul Albaştrii.

Cum călca generalul, linear în zăpadă(am călcat și eu linear când eram copil pe calea ferată), ca un curs valutar ținut în adormire de bagheta magică a guvernatorului băncii naționale, i-am văzut în privire, o firiță de luminiță, o scânteiere de foc intensă şi densă ca clipitul farului scoțian din Bell Rock. Era  mulțumit că încă o dată i-a ieșit ce-a avut în plan!

*

Ca persoană fizică, Don’ Firiţă poartă întotdeauna cu el o figură bonomă de înalt ofițer militar. Are vorba domoală la modul obișnuit, sau după caz repezită, în circumstanțe stresante de rebel. Asemeni o replică plină de haz, un oarecare neastâmpăr, dar şi o rigoare în gestică, educată de uniforma purtată într-o viață de om la granița estică. E sigur că Firiţă Carp, până şi-a pus în cuierul pom haina militară, n-a făcut niciodată instrucție la câmp cu răcanii, în urma ploii, cu salturi înainte şi culcat direct în bălți, – să-i ferească pe bieții soldați neinstruiți de inamicul ce zbura amenințător cu drona la joasă înălțime, sub perdeaua de nori.

Mai curând, impresia mea e întrutotul neavizată, cred că a făcut parte în armată, cu abilitățile încă păstrate – din serviciul spate. Ocupându-se cu succese de aprovizionarea necesarului de vinuri alese; alb și roze, precum şi o cotă de șampanie Zarea, elixirul de camuflaj la popotă pentru evenimente. Dar asigura eminamente şi cartofii, şi fasolea pentru trupă, să ridice moralul celor care după o masă copioasă, aveau în grijă fruntariile țării în beneficiu stării de siguranță şi bine al națiunii. Știu că Don Firiţă nu se supără pe mine că dau din camera cu secrete militare și de serviciu niscaiva elemente primare generatoare de viciu, el având simțul umorului!...

Ne-am simțit bine mereu împreună la evenimentele culturale care ne-au intersectat.

Am avut ocazia să mă împărtășesc cu vinul casei, la editura dumisale, să mănânc sarmale și într-o noapte până dimineață la ora șapte am conversat despre rostul în viață al poeziei. Şi pentru că veni vorba de poezie, cititorule, ia de aici: