Cum am ajuns prozator

 

            La început a fost tinereţea, cu idealuri, cu iubiri, cu poezie şi vise. Fiecare ştim cum ne-a fost tinereţea. A mea, fluşturatică şi naivă, dacă mă uit acum la ea ca la o poză. N-a fost o divă desăvârşită căci eu având o fire timidă, n-am avut parte mereu de iubire împărtăşită şi, m-am orientat către poezie şi libertate de gândire. Fără să realizez că vremea fluidă ca viaţa, se scurge pe lângă mine plină de proză şi securitate. Din aproape în aproape ne-am  strâns într-un grup de prieteni mai mulţi tineri talentaţi, murdăriţi de vers alb, pesimist, trist, de un albastru prea cenuşiu în ochii celorlalţi. Voiam să scoatem o revistă literară „Albastru” şi adunam materiale pentru primele cinci numere.

            Dacă privesc peste umere nu eram noi vinovaţi, apropo de idealuri comuniste, că tinereţea noastră n-a ajuns pe lume mai târziu! Măcar o parte din acei ani puteau fi prezervaţi!...

            Ca şi cum am fi fost un complot, securitatea ne-a organizat flagrantul. Ce bine că beat, comandantul a avut piedica asigurată şi pistolul n-a percutat! Altfel cine ştie, deveneam albaştri de tot.

            Cartea aceasta, Dosarul Albaştrii, prima mea carte de proză n-a avut un parcurs de câmpie lin, ci unul abrupt. Ea s-a scris pagină cu pagină, e vie şi acum, şi n-are legătură cu viaţa cu orizontul înterupt zi de zi. Ea are legătură cu dosarul, de la el a pornit. Nu degeaba se spune că în viaţă ţi-e scris! Nouă ne-a fost scris în dosar. Am devenit personajele scenariului fără să ne putem abate de la viziunea regizorală.

            Noi n-am fost niciodată eroi şi nu vom fi nici de-acum înainte. Special nu am dat consistenţă numelor proprii ce se perindă prin pagini. Lucrurile sunt amestecate în carte ca-ntr-un malaxor, cu securişti, cu informatori şi cu noi de-a valma. Când am citit la CNSAS prima dată dosarul m-am trezit buimac şi uimit. De parcă ieşisem din Căminul cultural de la Merişani de pe timpuri, cu aparatul de proiecţie învârtind rolele direct de pe culoarul dintre rânduri şi spectatorii, securişti şi informatori, mă întrebau din ochi scuipând seminţe:

“Bătrâne asta e viaţa ta? Eşti mulţumit?”

            Aşa scriam în 25 octombrie 2011 invitând pe net spectatorii să participe la lansarea primei mele cărţi de proză. Vei fi şi tu acolo cititorule dacă răsfoieşti albumul de amintiri poză cu poză...

Piteşti, 25 octombrie, Biblioteca judeţeana, Ora 17,30