Am fost în zi de duminică, într-o joi, la Ziua Recoltei(pag. 84).
Ce sărbătoare absolută şi minunată(!) , numai bună să fie lecturată într-o
carte precum Pisica surdomută a lui Ştefan Mitroi. Câtă imaginaţie dezlănţuită
dincolo de imaginaţie şi înlăţuită strâns într-o fabuloasă copilărie, descoperind
în cascadă viaţa cu fascinaţia şi dedesupturile ei. Rulând iar şi iar în mintea copilului de altădată
devenit pe parcurs mitic, privind prin crăpătura zidului casei lui Godinel,
rămasă după atâţia ani în picioare.
Godinel ăsta e
un personaj adevărat cam ciudat el după ce şi-a îngropat nevasta. În loc să
plângă s-a apucat să strângă ceasuri ca să fabrice timp. Timp necesar pentru când
se va trezi Agripina. Ca să intre lumina şi s-o vadă când va veni, spărsese
zidul peretelui dinspre cimitir.
De fapt fiecare
personaj are în sine ciudăţenia lui. Recunosc
în mintea mea personajele, şi pe cele reale şi pe cele din film, amestecate la
mare artă. E drept mă molipsesc de râs cu râsul meu agăţat de râsul împietrit ce-l poartă pe figură Stan şi Bran.
Sau trăiesc cu intensitate după caz aşteptatul moment când nea Dicu, operatorul,
amestecă rolele sau se rupe filmul şi dintr-un salt ca un arc întins îmi iau
zborul şi sar cu sabia pregătită şi strigătul de luptă înalt, aferent, prin
cearşaful întins între doi copaci în poarta cimitirului cu gând să dispar
printre cruci cu Claudia Cardinale căutând fericirea pe un petec de rai.
Claudia stai!
Si mă tot gândesc
la final câte femei se vor fi urcat într-un Piersic, ca Tobârlan al meu într-un
tei şi bietul de el, ce târziu a aflat!
Închei aici divagaţia
mea la Ziua Recoltei şi cu mirare nu pot explica, cum copilul devenit mare şi
un munte de scriitor, a rămas cu un licurici lipit pe frunte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu