Taxiul mă duce către un eveniment. Taxime-tristul, un om agreabil spre cincizeci de ani, dă din casă şi recunoaşte că mâine dacă ar da norocul peste el şi s-ar îmbogăţi subit, ar fi părăsit de ieri Bucureştiul pentru o căsuţă la ţară într-o livadă cu meri. Vă daţi seama ce va fi pe strdă începând de luni când începe şcoala?
Omul îşi spunea păsurile ajungând obligatoriu să căineze generaţia vitorului. Cu siguranţă copiii n-ar fi încântaţi să trăiască la ţară căci nu le place mişcarea, nu ştiu să se joace bătând mingea sau ţurca toată ziua. Când strigai “piua”, nu se mai număra nimica şi începeai altceva, până seara când intrai în casă cu licuricii lipiţi pe frunte, să-ţi lumineze visurile de noapte.
N-am mai văzut licurici, or mai fi?
Am ajuns La ingineri. Lume puţină, e încă timp să mai vină. Îl salut pe Octavian, el intră primul în cadru, nici nu e greu la fizicul lui. Primesc zâmbetul larg şi îmbrăţişarea lui Dan Marta, îl salut pe Vorona şi la fel ca altădată mă bucur să văd că “fata de la metrou” stătea în picioare în mijlocul localului. Încă nici nu-şi ocupase locul, parcă aşteptându-mă. Aşa i-a rămas numele în inima mea, fata de la metrou, cu toate că ştiam de mult că ea venea de la Brăila. Luând loc la o masă mi-a citit, făcându-i şi o amplă exegeză, primul ei haiku original scris în limba japoneză.
Ca un făcut aproape de fiecare dată, întâmplător, ce-au trecut anii(!), parcă cei de la Direcţia 9 organizau mai des show-urile lor de senzaţie!... Era imposibil să nu mă întâlnesc cu Vero în vreo staţie de metrou.
Cum e viaţa, nu te lasă în drum! Acum la Boema 9 Insurgenţii, genunchii dor, te plimbi tot mai puţin pe jos, eşti bucuros să trăieşti pe viu poezia precum adolescenţii şi nu-ţi mai pare chin, să schimbi metroul pe taxiu.
A apărut şi Irina, şi Tudor şi Violeta Anciu mai spre sfârşit. Poezia cum îi şade bine a venit însoţită de muzică folk.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu