Auzi, să vii să mă vezi

 

Auzi, să mai vi să mă vezi! Aşa suna invitaţia lui Ingrid şi am crezut surprins oarecum că e o cunoştinţă mai veche ce mă ceartă cumva, că nu mi-a fost dor s-o revăd. Am realizat repede despre cine era vorba în propoziţie, amintindu-mi cum Nikonul meu zbârnâia să prindă în cadru, sub bolta de cărămidă roşie de la Tunes, în Centrul  Vechi, sau la Tonka Soul Cafe, sau la Chez Gaby, fluturele acela plin de viaţă, care aducea o notă de extravaganţă, tinereţe şi culoare, printre invitaţii de la evenimentele minunate ale Danielei Toma, care m-a onorat întotdeauna cu prietenia ei, mentora Cenaclului de Urgenţă şi directoarea Editurii Art Creativ.

Nikonul, nu era de vârsta mea, avea voie desigur să se îndrăgostească.

Afişul ofertant din toate punctele de vedere punea la un loc mai multe arte. Pe lângă lansarea de carte(arta literaturii), Ingrid Ghiorculescu ne-a încântat cu o expoziţie de pictură, combinată cu o prezentare de kimonouri a Mariei Sobriand by Mioara Stoenică. Cea de-a patra artă prezentă(kimonourile fac parte şi ele desigur  din arta japoneză), cadru de vis pentru primele trei, a fost arhitectura. Palatul Noblles, edificiu construit în anul 1881 de arhitectul Alexandru Săvulescu, este mai ales la interior, o bijuterie şlefuită căreia i s-a redat strălucirea prin bunăvoinţa doamnei Maria Preda. Proprietara are meritul că introducând-o într-un circuit cultural de excepţie, a oferit-o  în dar bucureştenilor pentru clipe de bucurie şi revelaţie.

Ultima artă, dar nu cea din urmă de care am avut parte aseară, a fost arta vinului(o degustare de vinuri oferită de o casă de vinuri parteneră la eveniment) care implicit a adus după sine şi apetitul pentru arta conversaţiei; între prieteni, cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi.

Despre carte s-a vorbit mai puţin decât se vorbeşte de obicei la o lansare. Doar Daniela Toma a schiţat, aşa ca între scriitori şi pictori din câteva trăsături de condei sau de penel, un crochiu. S-a stat în picioare să se scurgă vinul... şi a fost bine că nu ne-am lungit.

După o oră şi jumătate, mulţumit că am fost martor la un eveniment atât de select am plecat spre casă nerăbdător să citesc cea de-a patra carte a lui Ingrid, dacă nu mă înşel.

*

Ajuns acasă pregătit să lecturez cartea ca să înţeleg de ce autoarea mă ceartă, „Auzi, să mai vii să mă vezi”. Ce mai titlu! Intru fără să bat la uşă şi  găsesc autoarea „De vorbă cu moartea”, chiar din prima poezie.

 

„Fată şuie, am crezut că vii doar noaptea,

Pâş –pâş pe hol şi nimeni nu te vede.

Eşti jalnică! Să vii în pijama, să-mi bei suflarea!”

Poate că aşa o fi la tinereţe, nu mai ţii tu mine(!). Eu, la vârsta de-acum, duc moartea mai încolo, spre sfârşitul unei cărţi! Răsfoiesc în continuare paginile. Scrisul e cu patos cum bine zice în prefaţă Daniela Toma. Imaginile sunt vii(chiar şi când vorbeşte despre moarte), sunt întrebări, multe întrebări, galaxii, praf de stele, zei greci, plânsuri şi abisuri...

„Ce sunt abisurile, iubite?

Si el a răspuns:Eu!”

Iubirea e peste tot:

„Dacă ţi-ai plimba mâinile pe mine,

Ca un dumnezeu m-ai modela din nou,

După chipul şi asemănarea ta.”

Versul căteodată se mai împiedică, mai sunt şi stângăcii, nu-mi place să le scot în evidenţă, atâta timp cât iluminările răsar de unde nu te aştepţi şi sunt nenumărate:

„Cobor trepte fără spaţiu, suspendate în aerul dintre galaxii”

„Afundă-mă şi amână-mi timpul furat pe la colţuri, să cred că respir din tine, zburător al visurilor...”

„Eu mi te asum asemeni aerului de seră...”

„Dumnezeu vorbea cu picioarele goale în nisip.

Iar cerul îmi sângera ochii din suflet...”

“Naşte-mă de câte ori vrei tu pictor de inimi...”

Să citez şi din Aspect urban:

„Pe ADN-ul marcat de orăşean

Sculptează un nume tandru de otaş

Cu raniţa de gânduri, părtaş la asfinţitul neamului meu”. Cu menţiunea că ostaşul de aici, sau altul, apare şi în ultima poezie a volumului(oda soldatului)

„Până acum s-au luptat veacurile pentru tine,

Tu de ce nu mai lupţi?”

Pictorul din Ingrid are un ochi al lui special, format să vadă şi să simtă altfel lumina, cumva sentenţios, clar! Mă întreb cum ar fi sunat versurile acestea în Palatul Noblles?

 

„Visurile din palatul iubirii”

 

„La pas cu şarpele prin visul pierdut al omenirii...

Peste tot oamenii se informează că nu au murit...

Pentru ce să oprim visurle în palatul iubirii?

E bolnav vizitiul secundei şi caii sunt asudaţi.

Dinaintea lui chipurile îşi plătesc drumul cu virtuţi.

În perioada sclaviei fecioarele răspundeau de coşmaruri.

Sfârşitul popoarelor nu a fost unul, vrăjitorii le-au prezis,

În rândul mulţimilor vide geometria capătă un suflet.

Păcatul originar devine conjuncţie, iar epoca de aur a grotelor

Ridică trădarea la rang de artă.”

Şi încă un citat dintr-un „Blestem” superb, tot al pictorului!

„Mă întreb ce culoare e galbenul şi dacă se vede noaptea?”

„Sorţii s-au tras pe sine la sorţi, cine să facă de strajă apusului?”

„În templul construit în grabă, fără ca cineva să se roage,

Iluziile au devenit mercantile, iar sorţii şi-au dat în bobi.

Afrodita chiuleşte, îşi ajustează sânii!”

Si o altă poezie care se poate cita intreagă. Cu cât avansezi în lectură, te acomodezi cu tehnicile autoarei şi îi accepţi stilul, te prinde rigoarea ei.

 

„Editie frumos ingrijită”

 

„Apusul civilizaţiei e un teren controversat,

La hotare proporţia matematică pune frumuseţea în picioare.

Puţini s-au mai născut cu note consonante.

Silaba ia imnuri de slavă, când fondul tot dispare,

Răscrucile echilibrează cu apusul.

Trumful râsului asupra lumii pe trupuri se marchează,

Precum în închisorile angelice ce se reduc la lucruri fără suflet(sună rău „angelice ce”, dar ce mai contează!).

Întunecată, raţiunea a coborât la masă în rochie de seară,

Propaganda umană plantează cu asprime ideea rafinată,

Bat clopotele lumii când filmul se termină,

La teatru se face acum comerţ cu „decorul”...

 

Aş dori să mă opresc aici, încheind  cu un fragment dintr-un altfel de ego(„Nu cerceta un altfel de ego”)

 

... Nu cerceta virtutea şi păcatul,

Cu soarele culcându-se pe spate la umbra propriilor picioare,

Artistul moare cu bucurie, cu sufletul în braţe?

Fireşte că da!”

Şi un îndemn către cititori. Citiţi cartea şi la sfârşit vă veţi simţi mai liberi, cum frumos zice autoarea:

„Hai să ne lepădăm de haine!

Hai să ne lepădăm de noi!

La ce ne mai trebuie?

Ai dreptate!...

Să umblăm goi aşa cum suntem noi.

Hai vino!

Vino, să fim doi!”...