A venit de la Reşita azi 03 aprilie, pe bicicletă, prietenul meu Costel Stancu, abia eliberat dintr-un Sanatoriu de boli necunoscute. Ştiu cum e, am avut şi eu o experienţă brunetă în tinereţe la LSM. Gata-gata să mă izoleze când am ieşit şi să mă scoată definitiv din traseu. Îmi făcuseră un dosar albastru cu exploziv...
Lui Stancu i-a trebuit mai mult de-o săptămână să pedaleze, (neştiute sunt Căile Domnului la poşta română), până să ajungă la Bucureşti. Ce să zic bine că a ajuns sănătos! Ultima oară a venit pe jos şi mi-a străpuns inima cu Ochiul lui din palmă.
Poveşti!... Să trăieşti prietene!
N.A. Văd că-mi scrie autograful „cu simpatie”. Eu tocmai descălecasem o poezie dedicată lui pentru o revistă... Nu ştiu dacă va fi publicată
Descălecatul cuvintelor
Prietenului Costel Stancu, cu invidie.
Sub semnul Uraniei,
adulmecând rana,
vântul de sud
picură ceaţă
în sufletul meu.
Lutul mă strânge,
oasele se despart
ca ramurile unui pom,
carnea mea
mistuie focul.
Păsări de pradă,
în cercuri largi
pândesc hulpav,
descălecatul târziu
al cuvintelor.
În timp ce viu şi suav
poetul Stancu
scapără o sudalmă
în ochiul de apă
din palmă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu