Fotografii miscate în Săptămâna Luminată.

(Album cu fotografii si poezie vie.)

suntem frunza

pândind

dezrădăcinarea

şi învierea

luminii

semn

de nemaivăzută

călătorie

din loc în loc

în rugăciune

ardem

ceara

cuvintelor

(Versurile ce însoţesc imaginile sunt semnate Ion Toma Ionescu)

Fotografii Diana Caragiu. 11 aprilie 2015

și vine o în-CORONA-re
când ne dăm seama
că suntem vulnerabili
și teama
se agaţă
ţurţuri de gheaţă
la streșinile caselor
(Pasarea ceţii)

Drumul de dinapoia umbrei,
aşa cum e viaţa,
umblă cu capul spart.
Un pian imens potriveşte sunetele,
bile de dimensiuni diferite
din sticlă albastră,
rostogolite pe trepte, către plajă.

Trece un tren pe calea ferată
şi lumina mătură în noapte
ferestrele vagoanelor.
La o spinare de traverse –
cine stă să le numere, le purtăm în spate –
te plezneşte pe faţă un spot luminos.

Ai putea crede că nu se mai opreşte locomotiva,
E un ritm terestru cu intermitenţe,
ca travaliul unei gravide.
Cu umbra căzută în noi
şi capetele sparte,
rătăcim, mulţimi vide.

(Argintarium

cum se târăşte
lumina
în colbul
arşiţei

palmele
mele
vraişte
foşnind

tu vii umbră
a păsării ceţii
către miezul
de zi

una cu sâmburele
din mireasma
de mirare
a mărului

(Argintarium) 

Cu mersul tău de prinţesă nordică
te-am zărit într-o carte cu litere de iarbă,
amândoi pe insulă.
Alergând desculţă şi potrivind
într-un puzzle cuvintele.

Atât de caldă, vânt învăluit în
parfumul florilor de cicoare.
Pielea ta albă,
îmi încreţise degetele.
Nu te puteam atinge
de carne vie.

Te puteam respira, risipindu-mă în aer
şi luminându-mă de respiraţia ta.
Te puteam înota, arcuind braţele curajoase
deasupra valurilor...
Mă regăseam eşuat în ţărm.
Un timp, sunetul mării
mă însoţea din cochilie,
ecou nevăzut

(Argintarium)

doar în noaptea învierii
sunetul clopotelor
intră în carne
precum lumina
prin cuiele
lui hristos

(Ceara si miere) 

fabricăm metafore
hieroglife
de aer
pantomimă
a îngerilor
totul în centrifugă

pe o stinghie
de brad
poemul
într-un turnir
de vată

(Glont de argint)

nu ne mai atingem
undim pe deasupra noastră
cu respiraţia înfrunzind
respiraţia stelelor
dacă nu ne-am învinge
am rămâne veșnici
târziu
ne descoperim
trupurile arse de sare
scoici
din care marea
și-a retras
vuietul

(Glont de argint)

alunecǎ troica/ pe urlet de lup/ scade zǎpada în cer/
vizitiu numai bici/ fǎrǎ trup/ mângâie caii de ger/
în saricǎ-i cald/ și-n auz/ se prelinge/ nisip argintiu/
iar taina cǎ-s viu/ se stinge confuz…/
și nu-i chip sǎ știu/ cât mai ninge…

(Argintarium)

dinspre nord vin cuvintele
soldaţi în refacere
obosiţi sub pielea lor transparentă…
în sângele gros coclit
în loc de steaguri
bandajele albe abia mai fluturǎ

pâlcuri pâlcuri
în propria umbrǎ
se așeazǎ pieziș
potrivindu-și timpul
dupǎ mușchiul copacilor
și sunetul cornului dupǎ clopotul mut

soarele însemnat de suliţi
se zbate la capǎtul zilei
doar nordul nu minte
literele ies în lumina
lǎptoasă ca râmele

calea lactee e un câmp arat
în urmă păsări de noapte
răscolesc brazdele

(Norduri)